Gloria LT Cermei

„Bomberul” Sulea și „bobocul” Cotoc au adus trei puncte mari în contul Cermeiului: „Mai uniți ca niciodată, ne-am dorit mai mult victoria decât Lugojul”





Fiindcă, sâmbătă, Deva se impunea la Reșița, succesul Cermeiului la Lugoj nu a fost principala surpriză a etapei cu numărul 9 în Liga a III-a (seria a 4-a), dar – oricum – rămâne un rezultat greu de anticipat. Bănățenii nu pierduseră niciun meci până vineri și păreau să rezolve și meciul cu „alb-roșii” Anca și Nagy, după ce Bozian stabilea scorul pauzei: 1-0. Formația din Țara Sămădăilor a avut, însă, o parte secundă excelentă și a întors rezultatul pe tabelă.

Mai întâi, a punctat Beni Cotoc, printr-o lovitură puternică de cap după cornerul bătut de Suslak și prelungit de Varga. „Bucuria e mare, cu atât mai mult cu cât e primul meu gol în Liga 3-a. Ne-am mobilizat cu toții în repriza a doua, cred că am jucat mai bine decât cei de la Lugoj și am meritat această victorie. Pentru un fundaș un gol reprezintă întotdeauna un bonus, iar pentru mine a fost și un prilej de a mă revanșa față de echipă, după cartonașul roșu primit la Craiova și cele trei etape de suspendare. Sunt sigur că nu voi mai face astfel de greșeli, mai ales că acum îl am pe Alin (n.a. Gligor) lângă mine, care știe să mă tempereze și să-mi ofere și mai multă încredere în timpul meciurilor”, a spus fostul fundaș al UTA-ei, la al treilea sezon în tricoul Cermeiului.

Dacă fundașul Cotoc a fost „boboc” în ceea ce privește golurile marcate, Andrei Sulea e „bomberul” Cermeiului cu cele cinci goluri stagionale. La Lugoj, atacantul de 26 de ani a înscris printr-o execuție pretențioasă, după o fază creată chiar de el. „Am pătruns în careu până aproape de linia de fund, cu scopul de a obține un penalty la intervenția adversarului ce venea puternic din spate. Dar, mi-a ieșit perfect driblingul și am văzut doar poarta în față. Nu credeam că o să lovesc chiar atât de bine mingea, mai ales că am făcut-o cu piciorul stâng, dar mi-a ieșit și am răsplătit efortul întregii echipe. Ne-am dorit mai mult victoria decât cei de la Lugoj, am muncit și am alergat unii pentru alții din primul până în ultimul minut, suntem mai uniți ca niciodată și rezultatele se văd. Venirea lui Alin Gligor este și ea foarte importantă, dă siguranță apărării, are o bogată experiență ce contează la acest nivel. Juniorii au prins și ei mai multă încredere, joacă dezinvolt, fără teamă și asta s-a văzut și la Lugoj”, a spus fotbalistul, care are și patru pase decisive în acest campionat.

Cermeiul are parte în weekend de a doua deplasare consecutivă, tocmai pe terenul formației ce le-a produs primul eșec intern celor de la Șoimii Lipova. „Chiar dacă Filiașul e o echipă bună, din care îl cunosc personal pe Neacșu, cu care am jucat la Lupeni, mergem să prelungim această serie pozitivă. Ne propunem să nu pierdem, dar dacă vom evolua ca la Lugoj cred că putem câștiga din nou. Nu avem nicio presiune, conducerea știe să ne mobilizeze și ea cu prime de joc ce se dau imediat după meci, dar și cu salarii plătite mereu la timp. Mai rar așa oameni paroliști în fotbalul românesc, în care restanțele au devenit, din păcate, o normalitate. O să încercăm să facem cât mai multe puncte și să rămânem în plutonul echipelor ce trag la podium”, a adăugat Sulea.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button