UTA Academie

Vântul a amânat verdictul: UTA Under 19 – Unirea Alba Iulia 4-0





UTA U19 a întâlnit-o, astăzi, pe terenul din Sânicolaul Mic pe Unirea Alba Iulia, în cadrul etapei a treia a Campionatului Național de republicani (seria 8-a). În prima parte, vântul foarte puternic i-a împiedicat pe juniorii arădeni să-și facă jocul de construcție obișnuit și – astfel – s-a intrat cu scor alb la pauză.

Datele problemei s-au schimbat după pauză și au venit și golurile în poarta formației din Cetatea Unirii. Sabău a deschis scorul în minutul 56, după care au punctat Laza (67) și Stan (75) cu șuturi plasate din 16 metri. Pe finalul partidei, același Sabău a închis tabela după o lovitură de colț. E a treia victorie din tot atâtea partide pentru „roș-albi” care sunt primii în clasament.

„Era clar că o să câștigăm acest meci. În prima repriză am avut parte de vânt puternic, iar jocul a fost un pic hazardat, cu mingi pe sus ce nu ne-au ajutat. În partea a doua, lucrurile au decurs normal și am dat patru goluri”, a declarat la finalul partidei Mihai Petcuț, care îi antrenează pe utiștii de la Under 19 alături de Costel Bogoșel, Adi Ungur și Sandu Țamboi.

UTA i-a folosit azi pe:  Trașcă – Frai, Sabău, Curta, Laza – Țuța, Obrad, Petcuț, Târlea, Lezeu – Nagy, plus Stan, Coste, Hațegan și Răzban.

FOTO: UTA Media Design









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button