Petruescu: „Știam că va câștiga echipa ce va greși mai puțin, era imposibil să-l suprind pe Cojocaru și el pe mine” v.s. Merșca: „Am avut cel puțin un penalty la 1-0”

Petruescu: „Știam că va câștiga echipa ce va greși mai puțin, era imposibil să-l suprind pe Cojocaru și el pe mine” v.s. Merșca: „Am avut cel puțin un penalty la 1-0”

Antrenorul Lugojului a fost plecat în această săptămână la Nyon, acolo unde a participat alături de alți tehnicieni români, printre care și Dan Oprescu sau Adrian Mihalcea, la cursurile de specializare PRO UEFA . Astfel, Cosmin Petruescu a avut la dispoziție câteva să pregătească în cele mai mici detalii confruntarea cu Național Sebișul, iar reacția echipei sale a fost potrivită. „Vreau să felicit băieți și tot staff-ul meu, e victoria lor.  Ei s-au pregătit pentru acest meci, este în totalitate munca lor și felicitările merg spre ei. Anticipam că va fi un astfel de meci, în care echipa ce va greși mai puțin va câștiga. Mă bucur că noi am fost aceia, s-a văzut că am făcut un joc defensiv destul de bun. Meciul a fost echilibrat, dar ocaziile mai clare au fost ale noastre. Era normal având în vedere că am jucat acasă, dar trebuie să fim și corecți și să recunoaștem că și Sebișul a avut ocaziile ei și altul era rezultatul final dacă marcau. Sunt mulțumit de joc, de rezultat în primul rând, dar și de atitudinea pe care au avut-o toți cei care au fost implicați în pregătirea și desfășurarea acestui meci”,  a declarat Cosmin Petruescu.

Acesta a vorbit și despre „duelul” său, deja tradițional, cu Călin Cojocaru, managerul celor de la Sebiș. „Am jucat multe meciuri contra lui Călin și era imposibil să ne surprindem cu ceva. Indiferent de ce jucători avem, ne cunoaștem unul altuia filozofia despre joc și știm tot unul despre celălalt. Îl felicit pentru rezultatele de până acum și îi doresc succes. Sebișul se dovedește a fi una din echipele perseverente și bune spre foarte bune ale seriei, merită toate felicitările noastre”, a explicat „Conferențiarul”.

După două victorii și o remiză, Naționalul a pierdut prima partidă din „gestiunea” Cojocaru – Merșca. Meciul se îndrepta spre un 0-0, dar la fel de adevărat este că la 1-0 pentru gazde, sebișenii au privați la interval de câteva secunde două lovituri de la 11 metri. „Partida a fost dificilă, așa cum ne și așteptam, de fapt. Din păcate, am ratat câteva ocazii de singur cu portarul. Am avut ghinion, în timp ce primul lor gol a fost destul de norocos. Am avut și cel puțin un penalty la 1-0 pentru ei, dar nu ni s-a dat. Am forțat egalarea în ultimele minute și am fost prinși descoperiți la golul al doilea, marcat tot de Bozian. Suntem dezamăgiți, dar trebuie să mergem mai departe și să nu mai pierdem și alte puncte în acest tur”, a spus Cosmin Merșca, tehnicianul „alb-albaștrilor”.

3
0

3 comentarii


  1. Doară o fi castigand echipa care greseste mai mult :)))

    3

    1
    Răspunde

  2. Todea nici tu nu ai ochi pt Bozian? Aduceti-l acasă , e peste ce avem aduși pe cai mari drept ,,defilatori”..

    4

    5
    Răspunde

    1. Ce sa faci ma cu asta ,are 100 de ani si a jucat numai la liga 3 ,la echipe de la locul 4 in jos ce sa faca UTA cu el

      7

      7
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *