Mai buni la fotbal, dar și la…biliard: Victoria Felnac – Păulișana Păuliș 0-2

Mai buni la fotbal, dar și la...biliard: Victoria Felnac - Păulișana Păuliș 0-2

Formația din Podgorie a confirmat momentul bun cu un nou rezultat pozitiv, al șaselea consecutiv de la preluarea echipei de Dinu Maghici. Victoria de la Felnac nu a fost tocmai simplă, mai ales după aspectul primei părți, dar echipa oaspete s-a dovedit mai bună și chiar mai norocoasă, având în vedere maniera în care a înscris cele două goluri.

Și gazdele aveau în „portofoliu” patru puncte din 6 posibile în ultimele două apariții și au sperat că se vor ridica la nivelul adversarului. Iar ca joc și agresivitate pozitivă chiar au reușit acest lucru în prima parte, când – însă – au și ratat destul de mult din poziții bune, prin Gabor, Vulpoi și Ghiță. Păulișul a mulțumit și la prima oportunitate de poartă a făcut 0-1. După un aut de margine, Grigorean a prelungit balonul la Pop, acesta a reluat cu capul din careu, Șoltesz a respins tot până la fostul mijlocaș al UTA-ei și acesta a fost mai precis de această dată. Trecuse doar un sfert de oră și VI-FE s-a găsit în postura să alerge după egalare. Pe final de repriză, Ghiță l-a umplut de sânge pe Asandului, dar fiind o lovitură involuntară a fost iertat de Loredan Bogdan.

Păulișana a fost ceva mai autoritară după pauză, în sensul în care a avut mai mult mingea și a riscat ceva mai puțin în apărare, acolo unde doar Țugulescu și Dachin au mai ajuns în poziții de finalizare. În schimb, „alb-albaștrii” au găsit și golul doi după exact o oră de joc și tot în urma unei faze de biliard. Cinci faze le-au trebuit elevilor lui Maghici să dezvolte o fază din propria jumătate până la 16 metri, de acolo de unde Asandului a tras în bară, mingea i-a revenit, iar de data aceasta șutul a scuturat vinclul porții adverse. Până la final, Păulișul a mai ratat trei ocazii importante, prin Popa (2) și Gugeanu, dar le-au și fost anulate două goluri pe motiv de offside.

Cu puține minute înainte de final, gazdele au rămas în zece oameni, fiindcă „Soabi” Ghiță a intrat într-o dispută verbală cu susținătorii Păulișului și Loredan Bogdan l-a trimis mai repede la dușuri. „Niște susținători ai Păulișului în stare avansată de ebrietate m-au înjurat foarte urât, de familie, știindu-se că tata nu mai e…Nu am mai putut suporta și le-am răspuns pe aceeași limbă, neștiind exact regulamentul în acest caz. Arbitrul m-a eliminat, regret cele întâmplate și-mi cer scuze față de club și colegi. Dacă știam că o să pățesc asta, încercam să mă abțin, deși mi-era foarte greu la ceea ce am avut de suportat din partea acelor spectatori. E primul meu cartonaș roșu din carieră și-l regret enorm”, a spus „decarul” Felnacului.

Deși au fost ceva neînțelegeri la plata salariilor, președintele Oliver Felnacichi le-a mai reglat chiar înainte de meci, așa că VI-FE avea toate motivele să tragă tare contra Păulișului. „Știam că întâlnim o formație cu un parcurs ascendent, care, chiar dacă a riscat în destule ocazii să primească gol, a meritat în cele din urmă victoria. Au fost mai agresivi decât noi și cam primii la mingi, în timp ce nouă ne-a lipsit inspirația la finalizare, dar și un dram de noroc. În plus, nu am scos mai nimic din faze fixe, acolo unde excelam altădată. Am avut și trei titulari absenți, pe Herlo, Sabău și Baroti, parcă și arbitrii au un cui împotriva noastră, dar deja ne gândim la meciul ce vine, dar mai ales la perioada de pauză, când sperăm să corectăm câteva lucruri necesare la nivel de lot”, a menționat și Dan Cuedan.

Așadar, Dinu Maghici ajunge la întâlnirea Sântana, acolo unde evoluează și trei dintre cei mai buni foști elevi ai săi elevi de la Curtici, Pleșca, Prică și Avrămuțiu, cu 14 puncte din 18 posibile. „Am întâlnit o echipă destul de arțăgoasă, ce și-a vândut scump pielea și împotriva căreia am avut ceva probleme în prima repriză. Apoi, după pauză, eu zic că am controlat destul de clar ostilitățile și mai puteam marca mai mult de golul lui Asandului. Reușita cu numărul doi a lui Popa chiar nu știu de ce ne-a fost anulată, dar, până la urmă, rămâne victoria și seria noastră pozitivă. Știm că la un moment dat va veni și înfrângerea, doar că nu o așteptăm atât de repede și nu în acest an. Sper adică din tot sufletul, căci urmează meciuri grele, primul dintre ele chiar cu Sântana acolo unde evoluează trei dintre cei mai buni jucători cu care am lucrat eu vreodată. Deocamdată, mă bucur că jucătorii răspund excelent la antrenamente și jocuri, comunitatea e alături de noi, în frunte cu domnul primar Turcin, căruia îi mulțumim că este alături de noi peste tot unde evoluăm. Prezența dânsului chiar ne motivează suplimentar”, a punctat și „principalul” Păulișanei.

 

Formații:

Felnac: Șoltesz – Țugulescu, Brozbic, Moisă, C. Morariu – Meszaroș (46 P. Bogdan), Adam – Dachin, Ghiță, Vulpoi (56 Felnacichi) – C. Gabor (75 Lăcătușu).

Păuliș: Brutyo – Ambruș, Suciu, D. Crișan, D. Morariu – Itu, Pop – Asandului (90 Gugeanu), Grigorean, D. Calancea (46 E. Calancea) – D. Popa.

Arbitri: Loredan Bogdan – Adrian Vasile, Zoltan Nagy. Observatori: Doru Herțeg, Marcel Vida.

4
0

2 comentarii


  1. Fizic de adevărat fotbalist are ghita . vezi sa nu te duca gradinaru la BD.

    3

    6
    Răspunde

  2. Ma intreb unde a fost politia locala la acest meci ? De ce nu au fost amendati betivanii din Paulis care jigneau din tribuna . Asta e noua galerie a celor din Paulis ? Halal galerie in cazul asta . Nu cred ca echipa are nevoie de asa ceva . Ma intreb cine-s personajele .

    7

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *