UTA Arad

Juniorii „roș-albilor”, pe minus. Todea: „Momentul greu îi afectează și pe ei”





În campionatele precedente de Liga 2-a, UTA primea un sprijin substanțial și de la juniorii săi. Vorbim în special de Dennis Man și Adrian Petre, care au decis destule meciuri prin aportul lor în teren, însă – parcă – și Tănase, Jorza sau Stahl aduceau câte un plus.

În acest sezon, însă, fotbaliștii sub vârstă ai „roș-albilor” nu ies în evidență cu mare lucru, încadrându-se practic în nota slabă a echipei. Întrebat la conferința de presă despre aportul jucătorilor Under 21, Cristi Todea a recunoscut următoarele: „Momentul prin care trecem este foarte greu, iar toate problemele de joc și rezultate îi afectează, îi macină și pe juniorii noștri. Cu toate astea, au avut și momente bune pe parcursul campionatului. Astăzi, într-adevăr, mă așteptam și eu mai mult de la Albert (n.a. Stahl), dar, din păcate, nu a reușit să aibă o prestație prea bună atât cât a jucat.  Tănase a făcut un meci bunicel, la Ripensia la fel, dar a avut probleme și cu accidentările. A revenit încet pe gazon, poate el e pe plus. Mi se pare că Amir (n.a. Jorza) a intrat și el binișor în joc, dar poate nu sunt la nivelul lui Petre și Man.  Însă, sunt tineri și au timp să crească”.

Față de precedentele întâlniri, și Cătălin Hlistei a avut o prestație ceva mai ștearsă cu ASA Târgu Mureș. „La el oarecum e normal să aibă și zile dintre acestea. Hlistei nu a făcut pregătirea cu noi, a stat mult în afara gazonului. A avut un elan, a jucat bine trei-patru meciuri, acum – probabil – se resimte o stare de încărcătură. Am jucat trei meciuri într-o săptămână, iar el a jucat meci de meci fără să aibă o pregătire adecvată în spate. Într-adevăr, poate azi a fost mai șters. Marius Curtuiuș e același, se zbate, încearcă să dea maxim, sunt  meciuri în care și realizări, meciuri în care nu are astfel de realizări. De exemplu, azi a fost singurul atacant pe care l-am avut la dispoziție și, cu siguranță, a dat tot ce a avut mai bun”, a adăugat Todea, care a analizat succint și prestațiile debutanților Svedkauskas și Boakai: „Ambii cred au avut și momente bune și mai țin bune. În momentul greu în care ne aflăm, pentru oricine debutează la UTA e dificil să se ridice peste restul fotbaliștilor. Situația grea afectează randamentul fiecărui jucător, dar eu sunt mulțumit de ambii după partida de azi”.

Cu un singur punct strâns în trei etape, „Bătrâna Doamnă” se încadrează clar în media echipelor ce luptă pentru supraviețuirea în liga secundă. „Așa este, nu este un lucru cu care să ne mândrim, ci ne deranjează”, a fost scurta remarcă a antrenorului principal al „roș-albilor”.









5 comentarii

  1. Sunt convins că tinerii de la noi au viitor . Ce mă intrigă privind formațiile altor cluburi și privind la tinerii lor e că nefiind superiori ălor noștrii par integrați aproape perfect !! Ai noștrii par veniți peste noapte și încurajările mai mult îi sperie . E clar că la ei hiba e de nivel emoțional. Poate e nevoie de sfatul primilor lor antrenori și sprijinul in continuare al nostru fiind în cariera lor primul moment de cumpănă. !!

    0
    0
    1. Nu este adevarat!Juniorii au fost sustinuti de catre unii elefanti,care stiau pt ce au venit la Arad!Cum sa faca fata!Strainii ne arata realitatea!
      Toma,a fost luat in brate de la inceput de catre Grahovacz, care l-a apreciat si l-a invatat multe!Coleg de camera!Imi aduc aminte,la titularizare,cum il tragea de maneca,la asezare,faze fixe,si cum striga la el,cand il aseza la bara!Vor fi amintirile acestui copil!
      Astazi esti,maine doar uitare!

      0
      0
  2. Cu exceptia lui Burla si cred ca si Dinculescu-dar care nu prea joaca, tinerii de la UTA sint de 18-19 ani, si intre fizicul si experienta unui de 21 de ani este diferenta. Uitati-va la poza lui Sthl si vedeti ce „nelucrat” este la torace. Cum sa reziste un meci ? Daca mai punem si faptul ca intre Stahl, Tanase si Pruna si celelalte rezerve este mare diferenta de experienta si forta fizica pare clar de ce UTA nu are randament. Daca la asta socotim ca luam goluri, meci de meci, ca fundasii centrali sint cam terminati ca varsta si nici pregatiti, pare explicata situatia. La asta adugati vreo 3 meciuri :mancate ” de Grahovac.

    0
    0
    1. Cu riscul ca ma repet,daca Meszar il va inlocui cu Tisza,acela,Feri Bacsi,batranul nu glumeste!Jar vor manca!Se stinge becul pe ei la antrenamente!
      Tisza nu are decat 2 forme de joc!Poti,sau nu mai lucrezi cu mine?Pa!
      Toti parintii il vor pe Tisza,dar le este frica totodata de el!Joaca doar cine merita!
      Batranul,nu stie prietenii si parti-priuri!Stie doar munca,multa munca!

      0
      0
  3. Imi aduc aminte de vremurile in care generatia lui Todea -la fel cea a lui Marginean-era pregatita la antrenamente si amicale, avand legati la jambiere saculeti cu nisip. Cum toti au fost crescuti, de la 13-14 ani asa, de prin min 60 nu le mai rezista nimeni. Numai ca acuma ,aia mai in varsta nu accepta asa ceva. Stratila, de exemplu ( dar…mai sint ….si altii) nu a facut o pregatire fizica, intensa, de ani buni. Multi „sint accidentati” in pregatiri. Adus acuma Feri Tisza nu ar reusi nimic, jucatorii l-ar compromite, O alta problema a pregatirii este ca preparatorii fizici nu sint pretuiti la UTA, nu prea stau la club. Cu voia antrenorului se sare peste pregatirea fizica, de la Rosu incoace e vraiste in zona asta. Se are grija doar sa existe deplasari comode, fie in etape, cu chefuri prin hoteluri, fie cu avionul, dar jucatori nu au raspuns,, cum trebuia, la facilitatea asta.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button