Gloria LT Cermei

Întârziații din Bălești i-au pus pe gânduri pe cermeiani. Bulza: „Puteam pierde două puncte, rezervele nu aduc plus, din contră”





Puțin a lipsit ca Gloria Lunca Teuz Cermei să nu joace pentru al doilea weekend consecutiv pe puncte din motive independente de ea, pe neregularități ale adversarului. După problemele cu Ambulanța de la Sebiș de săptămâna trecută, astăzi, cei de la Internațional Bălești au intrat pe poarta stadionului de la Cermei la 14,07 și partida a început în cele din urmă.

Și, după ce avea să debuteze confruntarea, cu golul lui Sulea din minutul 5, se părea că va fi un scor fluviu, de genul celui cu Hermannstadt II. Golul de 2-0 a căzut și el bine, chiar înainte de pauză din partea juniorului Moraru, însă golul din final al lui Lupulescu a încins finalul, cu portarul Roberto Bodea serios pus la încercare. „Adversarii noștri au întârziat la meci, dar s-au încadrat în termenele regulamentare, nu au fost motive de a nu se juca. Partida a fost la discreția noastră, am dominat-o de la un capăt la altul, am avut ocazii multe și clare, am dat și două goluri, dar, pe final, odată cu schimbările, am făcut un pas în spate și am lăsat inițiativa adversarilor. Aceștia au marcat un gol și ne-au dat mari emoții în ultimele minute, doar paradele portarului Bodea au făcut să nu pierdem două puncte extrem de prețioase pentru noi. Am realizat și după acest meci că încă mai avem de corectat puțin la lotul de jucători și o vom face în pauza de iarnă.  Din păcate, cei care intră de pe banca de rezerve nu ne aduc un plus în joc, din contră, ne pot crea probleme”, a spus Petre Bulza.

Până una alta, președintele Cermeiului speră într-un final bun de tur, împotriva a două echipe din partea superioară a clasamentului. Una dintre ele e chiar liderul Șirineasa, dar până la partida de peste două etape, din Țara Sămădăilor, urmează deplasarea de la Deva. „Am încredere că putem face un final bun de an. Mergem vineri la Deva cu dorința de victorie, avem calitate și determinare. Astăzi i-am avut oaspeți la meci pe câțiva <<oficiali>> ai devenilor în frunte cu antrenorul Cornea, ne-au studiat cum, de altfel, și noi i-am urmărit pe ei când am avut ocazia. Cred că va fi un meci frumos, deschis, iar cei mai buni, adică noi, vor câștiga. Vrem să ajungem cu un moral cât mai bun la meciul cu liderul, pentru un rezultat bun și în fața lui, ne-am dori să le producem prima sși singura daună totală din turul de campionat”, a adăugat Bulza.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button