Nici „rețata” cu antrenor interimar nu funcționează: Progresul Pecica – Victoria Felnac 1-1

Nici „rețata” cu antrenor interimar nu funcționează: Progresul Pecica – Victoria Felnac 1-1

Dacă până azi probelemele de joc ale pecicanilor interveneau până acum în deplasare, cu ocazia vizitei felnăcanilor, s-a înregistrat și prima sincopă internă. Ea a venit cu „interimarul” Mișu Grozav pe bancă, după ce Dorel Mutică și-a încheiat forțat al doilea mandat în „galben-albastru”.

VI-FE și-a asumat rolul outsiderului și le-a lăsat posesia gazdelor, care – însă – au cam măcinat în gol. Asta doar până în minutul 37, când P. Bogdan a greșit o pasă simplă, Progresul au dezvoltat rapid atacul până la Murakami, care a tras bine la colțul lung, mingea l-a atins și pe Brozbic și a intrat în plasă.

Lucrurile păreau să meargă bine pentru gazde, care au preluat controlul disputei și au avut posesia în prima parte. Ba mai mult, fostul utist Murakami a reușit să deschidă scorul în minutul 37, pentru avantaj la cabine pentru Pecica. Partea a doua a continuat cu o notă de dominare a gazdelor, dar fără a fi foarte incisivă. Iar în minutul 67 a prins contur surpriza. Wild a făcut un henț involuntar în careu, iar Herlo nu a greșit de la punctul cu var. 1-1, scor la care a „înghețat” partida, deși Tavi Moisă a mai avut o ocazie importantă după o lovitură de cap.

Felnacul obține, astfel, un punct nesperat, dar extrem de prețios în economia clasamentului, ce instalează și „silenzio stampa” în tabăra pecicanilor. „Sunt mulțumit de această remiză, având în vedere că am întâlnit una dintre echipele bune ale campionatului, care în ultimii ani a avut mereu un cuvânt greu de spus. Am mizat pe cartea contraatacului și bine am făcut, am reușit să egalăm după care jocul a devenit mai tern. Per total, sunt mulțumit de ce am realizat într-o deplasare grea, în care puteam da lovitura la execuția cu capul a lui Moisă, care a trimis puțin pe lângă poartă. Acum ne concentrăm pe aceste ultime două meciuri pe care le mai avem de disputat în acest an după care vedem ce este de făcut din iarnă”, ne-a declarat Dan Cuedan, antrenorul celor de la Felnac, care s-a referit la partidele cu ultimele două echipe clasate, Săvârșin și Curtici, în restanță.

Formații:

Pecica: Rusu – Petrache, Șiclovan, Wild, Coșa – Popa, R. Fritea (min. 31 – Marinescu), Arsene, Vlad – Murakami, Măgulean (min. 66 – V. Fritea)

Felnac: Șoltesz – Tugulescu, Brozbic, Moisă, Morariu – Sabău, P. Bogdan (min. 90 – Moldovan) – Dachin, Herlo, Vulpoi (min. 46 – Meszaroș) – Gabor (min. 61 – Lăcătușu)

Arbitri: Alin Bolcaș – Alina Mihoc, Denis Calnacov

Observatori: Traian Enoiu, Gheorghe Sfăt

6
0

Un comentariu


  1. In sfarsit a fost un arbitraj corect Felicitari Vi-FE!

    8

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *