„Roș-albii”, dependenți de Florea? „Realizările mele au venit la capătul muncii și determinării băieților”

„Roș-albii”, dependenți de Florea? „Realizările mele au venit la capătul muncii și determinării băieților”

UTA a obținut patru victorii sub comanda lui Todea și colaboratorilor săi, Păcurar, Botiș și Țapoș și în toate Daniel Florea a fost printre protagoniști. În trei dintre ele a și marcat, fiind – practic – la a treia „dublă” în „alb-roșu”, după cele de la Sebiș și cu Mioslava. A mai marcat și în acel 2-2 cu Pandurii, totalizând – astfel – șapte reușite în opt apariții oficiale.

La Brăila, fostul campion al României cu Astra Giurgiu a revenit pe gazon după o absență de trei meciuri, cauzată de o întindere la ligamentele genunchiului. În acest timp, colegii săi au strâns un singur punct din 9 posibile și a făcut-o cu golurile ce au decis partida, plus assitul de la reușita lui Curtuiuș. „În primul rând, sunt foarte bucuros că am revenit pe teren, că nu a fost ceva mai grav după incidentul de la Suceava. La Brăila pot spune că am trecut prin toate stările posibile. Am controlat începutul de joc, am condus cu 2-0, iar în câteva minute ne-am trezit egalați. Din fericire, acum am avut un procent bun de fructificare a ocaziilor, iar asta a facut diferența la final, pe lângă determinarea și experiența jucătorilor care au muncit extraordinar. Pentru privitori a fost un meci frumos, cu de toate, pentru noi, o gură de oxigen în ceea ce privește situația din clasament. Eu, într-adevăr, am avut realizări, dar ele au venit la capătul muncii și determinării extraordinare din partea băieților, așa că ei merita toate felicitările”, a spus fotbalistul de 29 de ani, citat de uta-arad.ro.

Despre Florea au vorbit și cei doi antrenori implicați în disputa de azi. „E un fotbalist foarte important pentru noi. Cu el în teren, avem o forță mai mare în atac, se creează mai multe spații în apărarea adversarilor. În plus de asta, se completează și colaborează excelent cu Marius Curtuiuș, aspect esențial pentru noi”, a menționat Cristian Todea. „Exact acum a revenit și Florea pe teren, un fotbalist care a făcut clar diferența prin experiența și valoarea sa în careul advers”, a menționat și Alin Pânzaru, tehnicianul brăilenilor.

10
0

7 comentarii


  1. Dependenti de 2 varfuri bune, nu neaparat de Florea. Da oricum bravo Florea!

    27

    1
    Răspunde

    1. Serios?Bravo Florea?Acum explica-i tu,ca a venit la UTA,ca si ceilalti,pt bani!Pt ce altceva?Doar nu pt, Rosu/Alb?
      Spune-i tu lui Florea,care iti da cate 2 goluri la fiecare meci cand joaca,ca salariul sau este blocat pana la 25 puncte,timp in care “elefantii” se distreaza fara sa joace la UTA 2-a?Pana cand va mai vrea?Curand nu!5-6000 Euroi in liga a 4-tra?Simplu!
      Credeti ca nu se satura si Florea?Pacurar,ca exemplu,s-a saturat de experimente!Spume prin cercuri de amici,ca a venit sa joace,nu ca sa se plimbe cu autocarele prin tara!
      A venit,a vazut,pa-pa!Este curtat de Mioveniul lui Rosu.Adili la fel!Scutaru,doamne ajuta,se cere la Ripensia,eventual la ASU,dar nu i-l vor!
      Iarna ar trebui sa fie un sfetnic bun,dar din pacate ne vom incalzi cu Arterm-ul lui Falca!Ca despre bani,oricum nu mai da!
      Nici acum nu ai un portar sigur!Este doar imprumutat!
      Pai despre ce vorbim de fapt?

      8

      10
      Răspunde

      1. Chiar asa, despre ce vorbesti de fapt?

        10

        2
        Răspunde

  2. Bine ca Florea ne-a scos un pic din.,,groapa incapabililor,,fapt pentru care merita toate aprecierile !In schimb ce ne facem cu ruginitii si greoii fundasi centrali ce par de nivel judetean,dar si noul portar lituanian in 2 meciuri jucate a incasat 5 goluri….Mult baiete din Lituania…dar poate demastii pe fundasii ce trebuie inlocuiti urgent…. !!Un alt fundas Polgar ar trebui lasat sa plece,eu nu uit multiplele gafe ale sale si amintesc cand la Mioveni nu a lasat o minge sa iese afara din careul aradean si i-a suflato Ayza ce ne-a dat gol ,plus ca nu mai e de perspectiva…..!Gradinariule ,trebuie multe disponibilizari la UTA cu fosilele….!Oare cand se termina Motorul,dar micutul Numan de 12.000 locuri d-le Falca ????Compania Nationala de Investitii(CNI) condusa de d-na Manuela Patrascoiu ar trebui rugata sa preia urgent lucrarile la Numan si de se poate sa-l mareasca capacitatea….!? si sa fie terminat in acest cincinal…!Giro sa bag o pila….!!!Meszare si Gradinariu..cautati antrenor,ca altfel e >bai< !Hai UTA !

    2

    2
    Răspunde

    1. Ce pila vrei mai securici?Joaca pe teren daca ai pretentii!Lasa-ma cu neamuri,verisori,primarite,nanasi,incuscriri si pile!
      Pai dupa comunismele tale,UTA nu are nevoie nici de conducere si nici de jucatori!
      Doar de blaturile tale!
      Neaparat @albautistule,trebuie sa fii aici!Nici nu concepem altfel!
      Te rugam din suflet!Nu te mai lasa asteptat!Nu lasa pe Marius Stan si pe Joita sa te infrunte!
      Cu tine vom defila!Toti arbitrii vor face din offside,un Penalti!
      Hai mai albautistu-le!Fie-ti mila de UTA!
      Hai!Mai da-i un sprit!
      Pai daca esti atat de hunedorean,unde este Corvinul tau?Al lui Lucescu,Andone ,Klein,Gabor,Vaetus,etc?Cu toate pilele si relatiile tale?
      La tomberon?Nici macar pe acolo!Dai din gura a proasta!
      @albautistule,esti de prost gust!
      Inainte sa mai scrii despre UTA,sa te speli te rog pe dinti!
      Cred ca din pensia de de securici,ti-ai permite o pasta buna!

      1

      0
      Răspunde

  3. Cand dintre noii venitzi, in sfarsit unul se dovedeste a fi util echipei, este cazul sa-l aplaudam si sa vedem ce e de facut in continuare, fiindca o echipa cu pretentzii nu trebuie sa depinda de un singur jucator!…La sfarsitul acestui tur de trista amintire sunt necesare masuri radicale la UTA!

    7

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *