Sebișenii, chemați să confirme „setul” la zero de la Sibiu într-o nouă deplasare. Săulescu anunță: „Cu Filiașul, nu concepem alt rezultat decât victoria!”

Sebișenii, chemați să confirme „setul” la zero de la Sibiu într-o nouă deplasare. Săulescu anunță: „Cu Filiașul, nu concepem alt rezultat decât victoria!”

Național Sebiș nu poate scăpa de năravul inconstanței în joc și rezultate și a cam pierdut și în acest an trenul promovării. Sigur, de data aceasta „vina” o au și cei de la Șirineasa, cu un parcurs aproape perfect, însă atâta timp cât mai sunt destule etape până se trage linia, „alb-albaștrii” au tot dreptul să spere într-o revenire miraculoasă. Totul trebuie – însă – reclădit pe o succesiune de rezultate pozitive, în principiu victorii, iar deplasarea de la Craiova, unde o așteaptă Filiașul, e evident un punct culminant al stagiunii.

Doljenii au demonstrat forță în această toamnă, dar și Naționalul vine după o lecție de fotbal, la Sibiu, predată celor de la Hermannstadt II. „Etapa trecută, am făcut un meci foarte bun, am practicat un fotbal pe care am dori să-l jucăm tot timpul, să avem posesie, să avem realizări și să fim eficienți în fața porții. Dacă în alte partide am marcat goluri sau am avut multe ocazii de poartă, de această dată am fost responsabil cu pasele pentru colegii mei. Am reușit patru astfel de pase și am scos și un penalty. Mă bucur că astfel mi-am ajutat echipa și în final bucuria victoriei este aceeași, contează mai puțin că nu am marcat și eu”, spune Dragoș Săulescu, unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști ai divizionarei a treia arădene, care anticipează și confruntarea cu Filiașul: „Ne deplasăm pe terenul unei echipe bune, cu jucători rapizi, care joacă de ceva timp împreună. Știm că ne va fi greu, dar suntem hotărîți să facem un joc bun și să câștigăm. Toți suntem apți de joc, împreună cu antrenorii Călin Cojocaru și Cosmin Merșca am pregătiti bine acest meci și nu concepem alt rezultat decât victoria”, mai spune mijlocașul ofensiv de bandă.

Săulescu, ca și restul sebișenilor, speră să mai aibă la dispoziție 9 puncte până la intrarea în vacanță. „ Chiar dacă am pornit mai greu campionatul, odată cu jucarea mai multor meciuri oficiale s-a legat și jocul nostru. Acum suntem pregătiți și vrem să încheiem anul doar cu victorii. Când privim clasamentul suntem foarte nemulțumiți de poziția pe care o ocupăm. Am vrea să se rejoace și acea partidă cu Cermeiul, să se decidă rezultatul în teren, pentru că așa este sportiv. Iar dacă vom câștiga și celelalte partide rămase din acest tur vom intra în iarnă cât mai aproape de podium”, a mai spus golgheterul ediției trecute pentru Național, cu 17 reușite. În prezenta stagiunea a marcat 6 goluri și dublu assisturi.

Sebișul pleacă de mâine spre Craiova, unde vineri, de la ora 14, pe arena „Chimia” dă piept cu formația pregătită de Cosmin Fruntelată, cel care asigură „interimatul” după plecarea lui Victor Naicu.

Formații probabile:

Filiași: Nedeianu – Calu, Lupu, Preda, Tereche – D. Stancu – Geanimu, Tudor, Badea, Crușoveanu – Dinu.

Sebiș: Poiană – Poștoarcă, Basic, Dumitrache, Siminic – Pintea, Ruță – Săulescu, Dică, Tătulea – Enciu.

2
1

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *