Cermeiul defilează, Deva a început campania de epurare! Anca: „Am fost mai buni, nu se pune la îndoială victoria noastră chiar dacă am egalat din acel penalty”

Cermeiul defilează, Deva a început campania de epurare! Anca: „Am fost mai buni, nu se pune la îndoială victoria noastră chiar dacă am egalat din acel penalty”

După cum a început partida de la Deva, cu avantajul rapid al gazdelor, se părea că Lunca Teuz Cermei se va întoarce cu mâna goală pentru a doua oară în acest an. Pe finalul campionatului precedent, un gol al lui Szekely în minutele de prelungire ținea toate punctele la poalele Cetății, însă acum „roș-albii” au avut puterea să revină și să dea un adevărat recital în fața teamului în alb-albastru.

Devenii au contestat faza de penalty din care oaspeții au reintrat în joc cu punctul de 1-1, dar Radu Anca susține că deznodământul partidei ar fi fost același cu sau fără acea lovitură de la 11 mectri. „Nu cred că a fost decisiv acel penalty, am fi câștigat și fără el. Clar, am fost mai buni clar iar, s-a văzut în teren, scorul spune și el totul. Sincer, mă așteptam mai mult de la Deva, adică să ne pună mai multe probleme având în vedere și locul ei din clasament, dar se vede că au pierdut ceva jucători față de anul trecut când, de altfel, am pierdut nemeritat aici. Dar, repet, până la urmă, azi am fost mai buni, nu se pune la îndoială victoria noastră. E bine că am câștigat, avem un moral pentru ultimul meci de acasă. Vine la Cermei echipa de pe locul 1, sper să încheiem anul cu o victorie pentru suporterii din Cermei și mai așteptăm să vedem dacă mai jucăm sau nu cu Sebișul”, a spus antrenorul principal al cermeianilor.

Întrebat dacă speră la un loc pe podium până la vacanța de iarnă, fostul mijlocaș al UTA-ei a adăugat: „Luăm fiecare meci în parte, asta le zic mereu și băieților. Cel mai important este că am câștigat azi și am luat încă trei puncte și banii conducerii”. 

De partea cealaltă, Sorin Cornea a fost extrem de dezamăgit de soarta disputei și mai ales maniera clară în care echipa sa a pierdut ultimul meci acasă din 2017. „Despărțirea e tristă de suporterii noștri, cu cea mai usturătoare înfrângere a turului. Felicit echipa adversă, a fost din toate punctele de vedere peste posibilitățile noastre și a știut să profite de naivitățile noastre. Am început meciul destul de bine, dar poate și lipsa de experiență a unor jucători ne-a adus la acest eșec dureros. Sunt puțin îngrijorat, dar, cum am mai spus am, avut un lot subțire. Cam aceiași jucători au dus greul campionatului, s-a acumulat și la ei oboseala, am avut o reacție prea târzie, de abia la 1-5. Oricum, suntem într-un program de reconstrucție. Într-o săptămână, maxim 10 zile, o să existe și o listă a jucătorilor care pleacă, probabil că pe unii dintre ei nu i-ați văzut nici azi din lot. Încercăm să ne recuperăm punctele din deplasare, cu Hermannstadt II, deși e greu de anticipat ce se va întâmpla atâta timp cât se întâlnesc două echipe imprevizibile”, a spus Sorin Cornea, antrenorul devenilor.

Până la urmă, Cornea a oferit și numele primilor trei fotbaliști ce devin istorie la Deva. „Practic, Tecsi nici nu are de unde să plece, căci nu a venit vreodată la noi. A jucat mereu câte 30, 50 de minute tot campionatu, când a fost el la noi? , Într-adevăr, ne mai despărțim și de Raț și Staicu, dar, probabil, vor mai urma și alții.  Avem certitudinea că vom avea o altă față în turul campionatului, cu un lot mult mai echilibrat numeric și valoric”, a punctat „principalul” devenilor.

FOTO: Ovidiu Mănăstire

4
0

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *