UTA Academie

Final de tur cu victorii pe linie, dar urmează Cupa: UTA U19 – LPS Târgu-Mureș 3-1





Juniorii mari ai „Bătrânei Doamne” au trecut și al șaptelea „val”, ultimul al turului Campionatului Național, în fața lui LPS Târgu Mureș, formație clasată pe ultima treaptă a podiumului. La Sânnicolau Mic, UTA Under 19 a apăsat pe accelerație atât cât a trebuit și a avut 3-0 până în minutul 44, când au marcat și adversarii.

Raul Petcuț a deschis tabela cu un șut din întoarcere la colțul lung, după pasa lui Faur, iar Curta a făcut 2-0 dintr-o fază fixă executată de Obrad și finisată de Sabău. Petcuț a trecut și la serviciu, iar Gruiescu nu a iertat din poziție lateral dreapta: șut în plasa laterală. Scorul pauzei, 3-1, avea să fie și cel final, iar arădenii conduc seria a 8-a a „republicanilor” cu maxim de puncte.

Fiindcă UTA II a stat în ultima etapă a toamnei în Liga 4-a, antrenorii nu au mai fost nevoiți să împartă lotul, astfel că pe teren au intrat următorii: Creța – Obrad, Sabău, Frai, Curta – Jorza, T. Bodri – Gruiescu, R. Petcuț, L. Bodri – Faur, plus Țuța, Laza, Stan, Gabor și Țârlea. „Ne bucurăm că am câștigat și acest ultim meci din turul campionatului, avem șapte victorii din șapte meciuri și ne propunem tot atâtea și în retur, deși va fi ceva mai grei căci avem de onorat cu destul de puțini jucători și campionatul Ligii a 4-a. Dacă vom mai da ceva jucători la echipa mare cam rămânem descoperiți, dar sperăm să ne mai și întărim în iarnă măcar cu unul – doi fotbaliști . Ne propunem să ne calificăm la faza finală a turneului național, dar, deocamdată, ne concentrăm pe meciul de miercuri, din Cupa României, cu Ardealul Cluj”, a menționat Costel Bogoșel, cel care conduce destinele UTA-ei Under 19, alături de Mihai Petcuț, Adi Ungur și Sandu Țamboi.

Într-adevăr, arădenii se deplasează la mijlocul săptămânii viitoare  pe Someș, pentru a da piept chiar cu liderul seriei de Vest a Ligii Elitelor.

Clasamentului turului în seria a VIII-a a Campionatului Național Under 19









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button