Ianc vrea să le calce pe urme colegilor de generație Man sau Petre: „Cermeiul – mediul ideal să cresc și să mă remarc, Norbi Varga mă ajută enorm”

Ianc vrea să le calce pe urme colegilor de generație Man sau Petre: „Cermeiul - mediul ideal să cresc și să mă remarc, Norbi Varga mă ajută enorm”

Gloria Lunca Teuz Cermei dă cel mai constant junior arădean al turului de campionat în Liga 3-a. Când a fost apt de joc, Ionuț Ianc a fost mereu titular în echipa lui Radu Anca și Roland Nagy pe un post pretențios, cel de mijlocaș central cu sarcini preponderent defensive.

Din această postură, fotbalistul de 19 a reușit trei goluri în această toamnă, la Giarmata și vinerea trecută, la Deva și acasă, cu Hermannstadt II. De asemenea, are și două pase decisive pentru colegii săi, Cermeiul fiind – de altfel – una dintre surprizele plăcute ale turului de campionat. „După părerea mea, avem echipă de podium. Cel puțin în ultimele etape, când ne-am rodat ca echipă, am câștigat meciuri importante, ca cele de la Lugoj sau Deva și eram pregătiți să înfruntăm și Sebișul. În ceea ce mă privește, mă bucur că am încrederea domnilor Roland Nagy și Radu Anca, doi antrenori foarte buni, care știu să scoată maxim din fiecare jucător. Însă, pot spune că am și un antrenor personal și vorbesc despre Norbi Varga. Mă ajută enorm cu sfaturi, vorbește cu mine mereu la antrenamente și meciuri, corectându-mi plasamentul sau eventualele greșeli în joc. Mă simt important la Cermei, e mediul ideal să cresc și să mă remarc, tot ce-mi doresc este să joc din în ce în ce mai bine și să mă maturizez din punct de vedere fotbalistic”, spune Ianc.

Acesta a început să practice fotbalul la vârsta de 5 ani la Atletico, după care a trecut la UTA.  La 9 ani a întregit grupa 1997-1998 a lui Cristian Păcurar și Francisc Tisza, având în palmares acel titlu de vicecampion al României din anul 2011. A făcut parte din generația cu Dennis Man și Adrian Petre, cărora vrea să le calce pe urme. „Înainte de toate, îmi propun să ajung să joc în Liga 1, dar pentru asta sunt conștient că mai am de tras, de muncit. Acesta ar fi marele pas al carierei mele, după care, de ce nu, mă gândesc să prind un contract în străinătate. Îmi place prea mult fotbalul să mă descurajez, sper doar să fiu sănătos”, mai spune juniorul „alb-roșilor”.

Ionuț Ianc a debutat și în Liga 2-a în tricoul celor de la Șoimii Pîncota, unde a fost antrenat de Ionuț Popa și a fost piesă de bază a echipei ce agoniza toamna trecută în „gestiunea” Massone. A petrecut destul timp și la divizionara a patra, Victoria Zăbrani, sub comanda lui Leo Pința, dar a făcut parte și din lotul celor de la Crișul Chișineu Criș pentru câteva runde în debutul stagiunii trecute. La cei 1,90 de metri, Ianc evoluează fără probleme și în centrul defensivei, dar recunoaște că la „închidere” se simte cel mai bine, căci se întâlnește mai des cu balonul pe parcursul unei partide.

Facebook Comments
7
0

4 comentarii


  1. Acest baiat Ianc ar fi mult mai bun la UTA decat micutul de statura Bokai…Macar e de-al nostru,are fizic si merita incercat la UTA !

    8

    6
    Răspunde

  2. Norbi Varga=profesionist 100% si un caracter deosebit va juca pana la 55 de ani

    5

    3
    Răspunde

  3. Un băiat pe care tatăl sau la plimbat pe la atitea cluburi nu are cum sa ajungă pe urmele celor doi deja fotbaliști.

    5

    4
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.