Scenariu bun pentru UTA: Chindia a jucat prelungiri în Cupă și și-a stricat moralul cu o eliminare

Scenariu bun pentru UTA: Chindia a jucat prelungiri în Cupă și și-a stricat moralul cu o eliminare

Mai sunt 62 de ore până la primul fluier al partidei dintre UTA și Chindia Târgoviște, din cadrul etapei a 20-a a Ligii a II-a la fotbal și trupa vizitatoare a cheltuit multe resurse fizice în optimile Cupei României. Dâmbovițenii au fost egalii prim divizionarei de la Astra Giurgiu timp de 111 de minute, după care golurile lui Balaure ( aflat într-o poziție suspectă de offside) și Chipirliu au decis formația ce merge mai departe în competiția KO.

Așadar, după 0-2 și 120 de minute jucate în această seară, trupa lui Nicu Croitoru nu ar trebui să stea foarte bine duminică. Moral, dar mai ales din punct de vedere fizic, mai ales că o așteaptă și o deplasare de 530 de kilometri. „Depinde cum va fi jocul, dar, cu siguranță, vor fi destul de afectați din punct de vedere fizic. Nu știu dacă va conta dacă adversarii noștri vor câștiga sau nu în Cupă, ceea ce știm este că vin după o săptămână destul de încărcată pentru ei, cu trei deplasări lungi și grele, cu meciul de la Satu Mare și acum la mijlocul săptămânii în Cupă. Cu siguranță că va exista o stare de oboseală în picioarele lor, cel mai important este ca noi să putem să profităm de acest lucru”, spunea Cristi Todea la conferința de presă de azi, susținută la orele amiezii.

Facebook Comments
3
3

11 comentarii


  1. da…sigur..acuma doar trebe sa intre in teren curtuius&comp. si meciul e castigat ca aia nu vor mai putea fugii pe teren ca au pierdut azi in prelungiri, cu echipa cea a batut fcsb-ul…ce scenariu mai bun vrei decat rosu pt adversar in minutul 5 la 0-0, si tu pierzi? si chindia e o echipa mult mai buna ca argesul..

    18

    4
    Răspunde

  2. Nu-i relevant….etapa trecută am jucat tot meciul in superioritate numerică și ghici ce ? ne-am furat-o.

    13

    1
    Răspunde

  3. @sportarad!Atentie!Nu sunt 600 km.Nu mai incercati sa gasiti scuze din fasa,inainte de disputarea jocului!Vor veni pe Sibiu,de unde mai departe,lejer pe autostrada,croaziera!Nu sunt eu GPS,dar nu au o deplasare ft grea.Au avut mult mai grele!Mai greu este drumul de la Arad la Siria!In cazul ca raman cu pernele de aer ale autocarului intregi!
    Sa nu mai incercam scuze si culcari pe o ureche!
    Doar nu este nici Croitoru atat de tampit!Nici pe ei nu i-a prea interesat Cupa,doar pt banii de televizare si jucatorii de rezerva,care au avut o mare sansa de afirmare,de care au profitat din plin!Sau vi se pare ca Targoviste,s-a predat usor la Giurgiu?Pai cine a tremurat mai mult?Astra sau Chindia?
    Targovistea vine la Siria,cu dubla motivatie:sa-si razbune prima etapa si apoi puncte pt o iarna linistita,ca sa ramana acolo sus!
    Sa nu uitam ce lot avem,dupa suspendari si accidentari!

    14

    5
    Răspunde

  4. Citesc si nu cred !!!!!Asta e Uta???Ăsta e spiritul UTA-ei???Baroane Iarta-ne !!!O sa rezum totul intr-un singur cuvânt:RUSINE!!!

    15

    3
    Răspunde

  5. Care aveti nevoie de bani pentru sarbatori, duminica pariati 2 solist! Vor fi cei mai siguri si usor castigati bani de anul acesta.

    7

    7
    Răspunde

  6. TODEA !!! Nu te culca pe o ureche , nu uita ca CROITORU, a lasat pe banca cativa titulari de baza in meciul cu Asatra si anume pe Ispas, Vatafu, Iustin Popescu si in plus ca, Cherchez, Liviu Mihai au fost bagati in teren abea la sfarsitul reprizei a doua, deci TODEA !!! Vezi ca, o sa ai un meci foarte, foarte greu, asa ca, pregateste Echipa bine din punct de vedere mental ca sa nu mai rateze o gramada de ocazii clare in fata portii asa cum sa intamplat cu FC. Arges!!! Fa pe dracu in patru, si motiveaza-i ca lumea pe baieti ca, daca si acuma o luati pe coaja ,e de rau !!! Sper sa iasa cu bine duminica, vom vedea, SUCCES !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    2

    3
    Răspunde

  7. VA UREZ UN LA MULTI ANI , ECHIPEI UTA. si TUTUROR FANILOR ACESTEI ECHIPE, ATAT DIN ARAD CAT SI DIN TARA SI STRAINATATE , de ZIUA NATIONALA A ROMANIEI !!!

    10

    0
    Răspunde

    1. Să fii sănătos, nea Nelule, și să mai vezi măcar o dată pe UTA campioană!

      6

      0
      Răspunde

      1. Mutumim @Nelu Targoviste,dar asta va fi cand va face „plopul pere si rachita micsunele”!
        Acum ne trebuie un nou Nicu Bara!Cu alta mentalitate si credulitate!Pt ca toti i-au tras-o,rand pe rand!
        Pana atunci,succes UTA-ei,ca sa nu retrogradam,dupa decizia DGA,DNA si FRF!Pt ca nu suntem in stare sa facem puncte simple,cu echipe desarte!Deci ce dorim?
        Nu este deloc o gluma!Sabia lui Damocles ne paste!
        A dezertat Cristi Pacurar?Este adevarat?Cam asa se vorbeste pe la hotel Claas si pe la GIO!
        Ca nu a mai fost vazut in ultima saptamana la echipa?Uraaaaa!!!!
        Cand va fi luata decizia pt TISZA,jar vor manca toti!Il va urca si pe Todea pe garduri!Batranul nu are glume in program!
        Tisza nu are prieteni,consfatuiri,relatii de amicitii!Nervi nu mai are,din pacate!
        Dar daca i se vorbeste despre UTA,ar putea scrie romane intregi!
        Hai Feri Bacsi!Mai fa un efort al varstei dumitale si scoate-ne din acest rahat in care ne-am scufundat adanc!Treci acolo!Cine altcineva?
        Hai Meszare!Adu-l din nou pe Feri Bacsi la timona!

        0

        0
        Răspunde

  8. Bineanteles ca as dori foarte mult sa iasa UTA. dinou campioana, sunt vorbe mari dar pt. acest lucru ,trebuie un investitor foarte puternic financiar cum este la CFR Cluj, FCSB si chiar si Botosani, in care sa ii placa fotbalul !!!!

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.