Fotbal judetean

Grănicerii – singurii fără victorie în tur, VI-FE termină pe 10: Frontiera Curtici – Victoria Felnac 0-2





Restanța din etapa cu numărul 10 a Ligii a IV-a s-a disputat în această dimineață, la Curtici, fiind practic partida ce a încheiat sezonul în fotbalul județean. Felnăcanii au confirmat statutul de favoriți, în timp ce Frontiera rămâne fără succes în această toamnă. Totodată, curticenii au muncit fără bani tot turul și chiar și fără antrenor, autoritățile locale căutând și acum portiță pentru a alimenta contul clubului.

Felnacul și-a făcut treaba cu câte un gol pe repriză. Adam a deschis scorul în minutul 5, reușind să trimită cu latul la colțul lung după o pasă a lui Claudiu „Șoabi“ Ghiță.În minutul 65, Gavriș a fost eliminat de la gazde, iar după trei minute oaspeții au majorat diferența. Rolurile de la primul gol s-au inversat, Adam recentrând în fața porții, de unde Ghiță a punctat și a stabilit destinația celor trei puncte.

Cu un gol și un assist, Claudiu „Șoabi“ Ghiță a ținut să dedice aceste reușite – precum și prestația sa din acest tur – antrenorului său, Dan Cuedan: „Îi mulțumesc domnului profesor Cuedan pentru că a avut mare încredere în mine, m-a adus la echipă după ce timp de un an nu am mai jucat și nici nu mai îmi doream să o fac. Însă dânsul este un profesionist 100% și nu am putut să îl refuz. M-am pregătit zilnic separat atunci când nu aveam antrenamente, pentru a ajunge la un nivel bun. Îmi doresc să mai joc fotbal, să mă antrenez zi de zi la nivel profesionist“, a punctat mijlocașul ofensiv.

Victoria Felnac încheie turul campionatului pe locul 10, cu patru victorii, patru egaluri și șase înfrângeri. „Sunt foarte mulțumit de partida de astăzi, am întâlnit o echipă sub nivelul nostru. Meciul a fost la discreția noastră, nu am avut probleme, iar rezultatul era de așteptat. De asemenea, băieții au fost bucuroși că și-au primit salariul înainte de joc, deci toate sunt în grafic. Avem banchet de final de an, o să se dea și un salar în avans pentru Sărbători, vrem să ne încheiem această jumătate de campionat cu toate lucrurile în grafic. Obiectivul nostru acesta a fost, o poziție la mijlocul clasamentului, la ce lot avem suntem în grafic. Prioritar e ca jucătorii pe care îi avem să rămână și după aceea ne gândim la întăriri, dacă o să avem nevoie. Cu domnul profesor Dan Cuedan am început și vom continua, vor fi și ceva transferuri, dar să vedem. Nu suntem o echipă de mijlocul clasamentului, vrem mai mult mereu și vom vedea în această iarnă ce e de făcut“, ne-a declarat președintele grupării din Felnac, Oliver Felnacichi.

Formații:

Curtici: Leva – Morar, Gavriș, Rancov, Șiclovan – Hornea (min. 59 – Crișan), Hanc, Ursoi, Gliguța – Liga, Gheorghieș

Felnac: Șoltez – Țugulescu, Brozbic, Moisă, Morariu – Mezaroș, Sabău (min. 87 – Lăcătușu) – Herlo (min. 79 – Gabor), Ghiță (min. 90 – Moldovan), Vulpoi (min. 46 – Bogdan) – Adam

Arbitri:Radu Bîtea – Cristian Cășuț, Emil Arsa

Observatori: Marius Alexa, Gheorghe Sfăt.

Clasament final după turul de campionat:

  1. Chișineu-Criș 14 12 1 1 60-4 37
  2. Ineu 14 9 3 2 37-21 30
  3. Pecica 14 7 6 1 36-10 27
  4. Sântana 14 8 3 3 45-20 27
  5. Zăbrani 14 8 2 4 36-15 26
  6. Păuliș 14 7 4 3 33-24 25
  7. Nădlac 14 6 3 5 29-28 21
  8. Glogovăț 14 6 3 5 18-17 21
  9. Socodor 14 5 5 4 36-25 20
  10. Felnac 14 4 4 6 18-30 16
  11. Șimand 14 4 2 8 32-46 14
  12. UTA II 14 4 1 9 34-44 13
  13. Mailat 14 2 3 9 19-50 9
  14. Săvârșin 14 2 1 11 20-67 7
  15. Curtici 14 0 1 13 9-61 1

 









6 comentarii

    1. Mizerie esti tu anonimule care nu sti cat munceste acest băiat,toți cate vorbiti de el nu il cunoașteți cu adevarat!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button