UTA Arad

Croitoru: „E dureros că am pierdut, UTA s-a adaptat mai bine la condițiile de joc și rămâne o echipă bună, cu jucători care fac diferența”





Chindia Târgoviște s-a încurcat la Șiria și a cedat din nou în fața UTA-ei, la fel ca în partida din turul campionatului. Echipa de pe locul 3 din clasamentul ligii secunde a început destul de bine, a avut și două-trei ocazii destul de bune, dar s-a cam stins după autogolul lui Ispas.

Pentru al treilea an consecutiv, Nicu Croitoru nu a putut comenta un succes al echipei sale pe terenul „Bătrânei Doamne”, bifând al treilea eșec după cele din sezonul 2015-2016 (în sezonul regulat și play-off) și o remiză în vara acestui an, în ultima rundă a campionatului precedent. „Într-adevăr, se poate spune că UTA e o <<bestia nera>> pentru noi, ne-am tot duelat şi nu am tranşat rezultatul pentru noi când a trebuit. Asta e, vreau să o felicit UTA pentru victorie. Știam că în ciuda rezultatelor mai puţin reuşite de până acum, este o echipă puternică, cu jucători de valoare care fac diferenţa. Ne aşteptam la un meci dificil, din păcate pentru noi nici starea vremii nu a fost un aliat, pentru că astăzi UTA a fost echipa care s-a adaptat mai bine la condiţii. Ne-am propus să câştigăm, am avut şansă să înscriem în debutul meciului, am ajutat adversarul cu un autogol, după care lucrurile au mers cum am mers. Am egalat, am luat un gol destul de uşor, dar la toate acestea a contat şi starea terenului. E dureros că am pierdut, nu contează cine a mai făcut-o aici”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul celor de la Târgoviște.

Chindia a pierdut șansa de a se apropia de primele două clasate, ba mai mult a și lăsat-o pe ASU Poli să se apropie la trei puncte de ea, iar pe Afumați la două. Iar ca o posibilă cauză a înfrângerii, târgoveștenii pot invoca și partida din Cupă, de la mijlocul săptămânii, în fața celor de la Astra. „Acesta e programul, trebuie să îl respectăm. Nu cred că am arătat ca o echipă obosită azi, dar a contat şi partida din Cupă. A fost un efort în plus pe care l-am făcut noi faţă de adversar, dar nu cred că aici a fost problema. Poate, pe un teren mai bun era altceva și asta pentru că suntem o echipă combinativă, punem  mingea jos, lucru greu de realizat azi. A trebuit să ne adaptăm, să jucăm cu mingi lungi, dar nu suntem o echipă cu talie, iar plusul de tehnicitate nu am putut să îl folosim. Ne-am îndepărtat de ceea ce ne dorim, locul doi și ne-am apropiat de echipele din spatele nostru, dar acest rezultat nu e decisiv. Suntem doar la jumătatea campionatului şi mai sunt multe puncte puse în joc, se vor mai pierde puncte inclusiv de echipele din fața noastră. Important e ce va fi în vacanţă, cum se va pregăti returul de campionat. Noi am început mai greu campionatul, după care am remontat, ca să ajungem până locul trei”, a adăugat Croitoru.

Chindia încheie anul săptămână viitoare pe teren propriu, în fața unei formații aflate în derivă, Pandurii Târgu Jiu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button