Alte sporturi

Copil lasă în spate un an bun, dar are un țel mult mai mare: „Vreau să intru în Top 50!”





Jucătorul de tenis Marius Copil, care a urcat în 2017 în top 100 ATP, a declarat, sâmbătă seara, că anul viitor are un obiectiv mai îndrăzneț, acela de a intra în primii 50 de jucători ai lumii. Arădeanul a fost premiat, sâmbătă seara, în cadrul Galei Tenisului Românesc, pentru cea mai bună ascensiune masculină la simplu în anul 2017.

„În proporție de 90% pot spune că sunt mulțumit de anul acesta. Mi-aș fi dorit să termin anul pe 74, dar nu pot să fiu supărat că am intrat în primii 100 de jucători. Am avut mai mult constanță anul acesta. Am început pe 220 în lume și am ajuns până pe 74 la un moment dat. Mă simt din ce în ce mai bine, anul viitor am un țel mult mai mare, vreau să intru în top 50. Prima parte din an este pe hard, suprafața mea preferată, așa că pot începe cu rezultate bune și să tind spre top 50”, a spus Copil, în prezent pe locul 93 mondial.

Tenismanul a menționat că și-ar fi dorit să fie mai mulți jucători români în topul mondial la simplu. „La băieți trecem printr-o perioadă mai grea, cred că sunt doar eu în primii 500 la simplu. Nu m-am uitat exact, dar e trist să știu că la simplu nu mai e niciun român în spatele meu. Mi-ar fi plăcut să avem mai mulți jucători aproape de top 100, așa ne-am fi ajutat unii pe alții”, a adăugat Copil.

Sursa: Agerpres.ro

 









Un comentariu

  1. Felicitari Marius !!! Esti un sportiv adevarat de care suntem foarte mandrii si care faci cinste orasului Arad !!! Felicitari mamei tale doamna Vasilica precum si fratelui tau care iti sunt aproape tot timpul si sunt cei mai fideli suporteri ai tai !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button