Atletico Arad joacă pentru bronz la „Gheorghe Ene”: „Ne-a lipsit doar golul pentru a merge în finală”

Atletico Arad joacă pentru bronz la „Gheorghe Ene”: „Ne-a lipsit doar golul pentru a merge în finală”

S-au încheiat întrecerile din grupe la finala Trofeului Gheorghe Ene, disputată la Ișalnița. Campioana județeului nostru și câștigătoare a zonei de la Timișoara s-a clasat pe locul 2 în Grupa B și va juca pentru medaliile de bronz.

Ieri, Atletico Arad a debutat cu o remiză (1-1) cu gazdele de la Dynamic Craiova, golul „galben-negrilor” fiind opera lui Vlad Băeșu. A urmat victoria cu 2-1 în fața lui ACS Constantin Schumacher, prin reușitele semnate de Patrick Koncz și Andrei Sandu, astfel că arădenii și-au câștigat dreptul să joace finala grupei în fața celor de la Juniorul Brașov, echipă ce-și câștigase ambele partide de sâmbătă.

Iar Atletico a făcut un meci foarte bun, doar că i-a lipsit doza de noroc ce uneori face diferența în fotbal. „S-a terminat 0-0, dar am avut spre final o situație de unu la unu cu portarul și încă trei bare. Copiii au jucat foarte bine, poate au făcut cel mai bun meci aici, la Ișalnița, cu astfel de întreceri creștem ca și echipă și individualități. Rămânem să jucăm pentru locul 3, deși inclusiv adversarii noștri de la Brașov au recunoscut că am fost mai buni în meciul direct. Ne-a lipsit doar golul”, ne-a mărturisit Marcel Cîmpian, antrenor al celor de la Atletico 2009, alături de Flavius Stoica.

Așadar, azi, de la ora 17, arădenii dispută finala mică a competiției, cu Luceafărul Cluj. Pentru medaliile de aur luptă ACS Prosport Academy și Juniorul Brașov.

1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *