Alte sporturi

Halterofilul Dumitru Captari e sportivul anului 2017 în Arad, Bocșer și Dodean completează podiumul! Vezi ce alte premii s-au mai dat la Gala de la mall





Gala Sportului Arădean a ajuns la ediţia a XI-a, evenimentul desfăşurându-se în această seară în Atrium Mall. Au fost premii în bani, plus diplome și plachete pentru zece secţiuni, iar superlativele anului au acoperit o gamă largă de sporturi, fie ele individuale sau de echipă, olimpice sau neolimpice. Maeștri de ceremonii, primarul Gheorghe Falcă și vicele Călin Bibarț.

Ani la rând cea mai bună sportivă a Aradului, Daniela Dodean a pierdut supremaţia în fața halterofilului Dumitru Captari. Sportivul de 28 de ani al AMEFA-ei câștigat trei medalii la Campionatul European de seniori: două de aur, la procedeul aruncat şi la total şi o alta de argint, la stilul smuls. În plus, a „smuls” şi o medalie de bronz la Campionatul Mondial de seniori, desfăşurat recent în SUA. Gimnastica aerobică e prezentă pe locul secund, prin Gabriel Bocșer (CS Universitatea), care a luat argintul la Jocurile Mondiale în proba de grup seniori și apoi aurul la Campionatul European de seniori, grup şi echipe. În fine, performanța Danei Dodean (CS Municipal Arad), campioană europeană de senioare cu echipa de tenis de masă a României, a meritat „bronzul” la Gala Sportului Arădean.

Dar iată întreaga configurație a clasamentului celor mai buni zece sportivi ai Aradului în anul 2017:

  1. Dumitru Captari (haltere, CS AMEFA Arad)
  2. Gabriel Bocşer (gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad)
  3. Daniela Dodean (tenis de masă, CS Municipal Arad)

4-5. Luciana Condurache și Daniela Gărgar (haltere, CS Municipal Arad) – câte două medalii de aur şi câte una de argint la Campionatul European de junioare, multiple medaliate naţional şi câştigătoare de Cupa României

  1. Cristina Simion (atletism, CS Universitatea Arad) – argint la Campionatul European de cros pe echipe, două titluri balcanice în proba de 5.000 m şi cros, trei medalii de bronz la Campionatele Naţionale în probele de 1.500m, 5000m şi cros
  2. Mihai Mihuţ (lupte greco-romane, CS Astra Arad) – campion naţional îndividual la toate categoriile de vârstă: juniori, tineret, seniori, dar şi cu echipa CS Astra Arad, un loc 2 la o etapă din cadrul Cupei Mondiale de seniori, două locuri 7 la „europenele” de seniori de la Belgrad, respectiv, „mondialele” de seniori din Italia

8-9. Francesca Morar și Zsofia Meszar (gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad) – câte o medalie de aur în proba de grup şi o alta de argint în proba pe echipe la Campionatul European de junioare

  1. Mădălina Florea (atletism, CS Universitatea Arad) – multiplă medaliată naţională, un loc 4 în proba de 10.000 m la Cupa Europeană de seniori cu echipa României, o medalie de bronz în cadrul aceleaşi probe de 10.000 m la Jocurile Francofone şi un  loc 4 în proba de 5.000m la Jocurile Francofone

Alte distincții:

Echipa anului: CS Astra Arad – lupte greco-romane

Clubul anului: CS Universitatea Arad

Managerul anului: Ovidiu Şerban (preşedinte CS Universitatea Arad)

Antrenorul anului: Gheorghe Biriş (haltere, CS AMEFA Arad)

Pentru întreaga carieră: Sorin Babii (tir, CS Municipal Arad) şi Francisc Tisza (fotbal, CS Atletico Arad)

Descoperitori talente: Adrian Jigău (haltere, CS Municipal Arad) şi Sebastian Lucaci (înot, CSŞ Gloria Arad)

Bursa Eugen Roman: Angela Morar (tenis de masă, CS Municipal Arad)

Laureaţii anului: George Ienciu (kaiac, CSŞ Gloria Arad) Sonia Ichim (gimnastică ritmică, CS Municipal Arad) şi Luca Kunszabo (judo, CS Universitatea Arad)

Premii speciale:

Alexia Băşcărău (înot, CSŞ Gloria Arad),

Vlad Păcurar (ciclism, Sport Competition Arad)

Robert Mureşan (motociclism, Las Vegas Racing Team Arad)

Daria Haristiade (tir, CS Municipal Arad)

Adrian Meseşan (karate, Tiger Club Karate Arad)

Sorin Mîneran (atletism, CS Universitatea Arad)

Experienţa Multisport

Şah Club Vados Arad

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad

Banzai Karate Club Arad

Marius Copil (tenis, CS Municipal Arad)

Marius Bodea (pescuit sportiv).









5 comentarii

  1. Dede Razvan Mocuța de la Enduro …a auzit cineva?Sau şi la sport premiile se dau numai dupa cum vrea Falcă?Oricum Moşneag să stie ca Razvan Mocuta e fiul patronului de la pensiunea unde a înnoptat el şi alți colegi de-ai lui din partid în campania pt.parlamentare de anul trecut.

    0
    0
    1. Mai @Colombo!Sportul aradean,nu inseamna UTA si Falca!Exista si alte discipline,mai putin mediatizate!Ce zici de ICIM-ul lui Diana Ciupe si Moni Brosovszki,etc…?
      Motociclismul aradean,pe vremea cand echipele de fotbal aradene,se luptau intre ele prin divizia B,fara legatura cu Divizia A,,exista un club de motociclism,Rapid(Vagonul).
      Pe atunci,Aradului ii faceau cinste,Jean Lazarescu(175,250,500cmc,Misi Bencsik,Ghe.Tipei,(atas) Nicu Puravet si Anton Hack(Dirt-Track).
      Mai erau Sepi,(ciclism),Valeria Racila(canotaj)….
      Cati dintre voi isi mai aduc aminte de Olga Nemes,zeita anilor 78,tenis de masa,avand marea onoare sa fiu coleg de banca cu ea,la Gen.1,in putinele ei aparitii la scoala?
      Nu contest absolut deloc denumirea strazii”Marasesti”,dar ma intreb daca nu ar fi mai potrivita denumirea „Emilia Eberle”?Unde s-a nascut si a locuit marea noastra gimnasta?
      Din ce cauza avem nevoie de strada”Lacului”?Ce lac?O crescatorie de alge si buruieni,in care sa spala boschetarii din Podgoria?
      Din ce cauza nu se numeste „Sorin Babii”,dupa poligonul de TIR?
      Din ce cauza,strada Ilarie Chendi,nu se numeste inca G.Domide,pt tot ce a facut acest om pt UTA?
      Bine ca fosta „Ineului”,rebotezata…
      Ne uitam valorile,care ne-au facut mandri sa fim aradeni!
      Imi cer scuze pt cei omisi,fara intentie.Era doar un exercitiu de imaginatie!

      0
      0
  2. Asta este gala municipiului Arad ? Ca mie asa mi se pare ca doar sportivii si conducatorii din municipiu si cluburile din municipiu au fost recompensate . Trebuia atunci sa fie gala sportului municipiului Arad nu gala sportului aradean .

    0
    0
  3. Nu stiu cine a decis,si pe ce fel de competente,aceste aprecieri?No comment!Acesti sportivi,reprezinta Aradul si trebuie sa le multumim tuturor celor nominalizati,dar sa nu-i uitam si pe ceilalti!
    Felicitari tuturor!Ca sa ajungi in varf,pornesti de jos!Cu multa vointa si sustinere!
    Ma bucur in sfarsit,enorm de mult,ca Feri, Tisza bacsi a fost premiat!Nu l-am vazut in viata mea,imbracat la „4 ace”….Cred ca aceasta imbracaminte,ii facea bataturi si il deranja!
    Dansul nu stie decat echipament sport si in iarba cu copiii pe care ii creste!Non-stop!
    Daca ziua ar dura 80 ore,dansul nu ar avea nici o problema!Ba ar mai prelungi antrenamentele,pana la lumina lunii,sau ale stelelor!
    L-am vazut atat de stanjenit de importanta care i s-a dat,incat nu pot sa spun!
    Multumim Feri bacsi!Sanatate multa sa aveti,si „Sarbatori Fericite”!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button