Adili, la despărțirea de arădeni: ”UTA întotdeauna în inima mea”

Adili, la despărțirea de arădeni: ”UTA întotdeauna în inima mea”

Așa cum anticipam încă de la finalul săptămânii trecute, Mevlan Adili se desparte de UTA. Fundașul macedonian s-a transferat la începutul acestui an calendaristic la gruparea arădeană, unde și-a câștigat, prin prestații și determinare, respectul și aprecierea multor suporteri ai „roș-albilor”. Probabil, fotbalistul înțeles mesajul dat de Alexandru Meszar la finalul săptămânii trecute privind politica „low-cost” a clubului și implicit reducerile salariale ce urmează și, fiindcă e curtat de grupări importante din prima ligă macedoniană, a obținut acordul de principiu pentru rezilierea contractului cu arădenii.

Prin urmare, de câteva minute, Mevlan Adili a postat un mesaj în care-și anunță plecarea de UTA. ”Fiecare început are propriul sfârșit, vreau sa mulțumesc președintelui clubului Alexandru Meszar și stafului care a avut încredere în mine și m-a adus la UTA și vă mulțumesc tuturor colegilor și antrenorului Laurențiu Roșu care m-au ajutat și m-au așteptat foarte bine și foarte pozitiv, mulțumesc mare pentru fani și grupul de fani #UltrasArad care m-au încurajat și m-au susținut și nu m-au lăsat niciodată să mă simt străin. UTA întotdeauna în inima mea”, a scris fotbalistul pe pagina sa de Facebook.

În statistica InStat din acest sezon, fundașul dreapta de 23 de ani e primul la pase (normale și decisive) precise, la deposedări reușite și faulturi suportate și al doilea, după Scutaru, la dueluri câștigate în defensivă și intercepții în terenul advers.

10
8

35 de comentarii


  1. Am pierdut cel mai bun si cel mai serios jucator. Mai stam vre o 5 ani prin liga a 2 a. Pacat. Acum cand nu sunt datorii nu vine nimeni sa sustina fina ciar clubul.

    44

    4
    Răspunde

    1. @Sola!Stii ce mi-e ciuda imensa?Ca isi freaca mainile de fericire,Giovanni!
      Reuseste mereu sa-si razbune perioada in care ne-a dus la dizolvare!Nu am nimic impotriva lui,ca principiu!A incercat si el!In cele din urma,macar sa-si recupereze niste bani,castigati pe munca cinstita,din fiert de spaghette,pe la Ighii Boo!
      Al naibii!Dar “rezolva” un chef de al lui Ciuca,la el la hotel,Anunta conducerea,si se distreaza ulterior!Din rafuiala sa cu Falca,suferim noi!Si UTA!
      Din divergenta cu Falca….a castigat Catantaritti!
      Pacat ca exista inca anumiti lingai,UTA-isti,care isi fac veacul pe la Hotel Gio!Coldusi!

      6

      6
      Răspunde

      1. Si acuma tot Gio e de vina? Penibilule!!!

        4

        3
        Răspunde

        1. Nu neaparat,dar nu rateaza nici o sansa sa bage bete in roate!Rafuiala lui Gio este cu “Napoleon”,nu cu UTA!Si daca este cum spui tu,ca sunt penibil….,asta este!
          De vina a fost cand si-a spalat banii si a lasat UTA sa moara,cu zile!In locul lui Martean,puteai sa aduci si tu,din camara proprie o zacusca si o sunca!Cam tot pe acolo ar fi fost!
          Daca ar fi fost atat de “erou”,nu se ajungea la dezafiliere!Daca macar ar fi fost atat de demn!Dar de unde?

          1

          2
          Răspunde

  2. Jumatate de milion de euro luam pe baiatul asta… macar returul acesta sa mai fi jucat la noi. Pacat. Bafta Adilli.

    38

    3
    Răspunde

  3. Mare greseala renuntarea la Adili. UTA merge din rau in si mai rau.

    37

    3
    Răspunde

  4. Da Burlă nu are oferte ca mai are 6 luni și …..gata

    16

    2
    Răspunde

    1. Burla,ca Burla,Manea ca Manea,Polgar ca Polgar!Au oferte clare!Daca ne parasesc si ei,va fi trist!Asta am dorit,asta vom avea!Deci la treaba!Cum spune Hlistei!Un nou inceput!Dar cu cine?
      Ce poate fi mai rau decat munca de jos?
      Am fost prost,rusinat,la sedinta ultima!Ce inseamna “low-cost”?Mi-a fost jena de rusinea lor,ca sa intreb,sa iau cuvantul…Proca si Biro,au deviat,cred ca pana la urma o regie ieftina!
      Gligor,Chindris,Copil aveau 3500Ron,maximali,si aceia mai rar primiti,apoi cand au fost dati afara,in veci incasati!
      Ce va fi?Se stiu deja candidatele sigure la promovare!Se stiu si cele retrogradabile din Liga 1!Ceea ce nu se stie,este cu cine si cum va aborda UTA,returul?
      Ce se va intampla cu “valiza” spre Suceava?Cu cat vom fi depunctati?
      Abia apoi putem vorbi!

      8

      2
      Răspunde

  5. Conducere de doi bani , cu minte cit o gaina lovita de gripa aviara !!! Amatori semidocti !!!

    37

    3
    Răspunde

  6. Cred că sunt minciuni….sigur cineva a băgat ceva bani in buzunar de pe Adili……măcar 10-20.000 ca şi în cazul Hlistei la Pandurii….

    21

    4
    Răspunde

    1. @Bebe!iti garantez ca nu a bagat nimeni bani in buzunar de pe Adili!Mare gafa a conducerii!Pt ca se puteau obtine bani frumusei,in cazul unui transfer al lui!Oferte a avut,ft bune!Are si acum multe.Timp de gandire,are de asemenea!
      Vorbesc cu el aproape zilnic!Dar oricat de devotat ar fi fost,in conditiile date,nu ar fi avut cum sa accepte!Este meseria lui,fotbalul este efemer!Azi esti erou,maine esti aruncat ca si o masea stricata..si asta ne va costa ft mult!
      Inainte de a se anunta oficial renuntarea la Adili,imi spunea,in urma cu cateva zile,ca nu prea crede ca UTA va mai fi un viitor al sau,stiind la ce sa astepte!”Asta este futbal,merg inainte,nu sunt suparat,voi iubi UTA”Un citat din comunicarea cu el!
      Mare pierdere!Mare,mare!Enorm de mare!
      Urmeaza altele!

      16

      4
      Răspunde

  7. Da dati-le drumu si lui Hlistei, Florea, Pacurar si Curtuiuș, ca si ei mai mișcă ceva. Sa va fie rușine pentru ce ati făcut in campionatul ăsta cu echipa.

    32

    0
    Răspunde

  8. Salut băieți era cel mai bun dintre toți, lăsați-l sa plece la bine ca merita nu sa stea sa cada la UȚĂ NU URCI CAZI îmi pare rău să spun cai cunosc pe toți am lucrat pentru ei și la Siria di la motorul pe tribune, tab la etc. Cu Reconsul bafta ADILLI PE UNDE MERGI, 🥇🎁

    7

    9
    Răspunde

  9. Numai niste incompetenti pot sa il lase pe Adili sa plece…m am lamurit…

    15

    0
    Răspunde

  10. Ultimii ani ne-au aratat foarte bine ca nu poti sa tii un jucator cu forta la echipa. Din pacate, in momentul de fata, UTA nu mai este atractiva nici din ceea ce priveste performanta, nici conditiile. Pentru mine, plecarea lui Adili este perfect normala si din perspectiva clubului si din cea a jucatorului. Multa bafta, Mevlan. Ai fost mai utist decat multi romani care s-au perindat pe aici.

    21

    1
    Răspunde

    1. Tot prostii [email protected]!Cum sa nu poti sa tii jucatori sub contract,cu forta?Sau cum nu vor ei sa plece?Tampiti ar trebui sa fie!Asa cum reziliezi contracte,poti sa tii si de altii,ca sa-i vinzi,pe ceva bani?Doar au costat ceva!Le dai drumul la liber?Cand scriam ca pedeapsa de a deplasa cu autocarul,dupa 2 ani de “aviatie”,apoi amenda de a nu le plati salariile,ai ras de mine!Nu ai cum sa nu le platesti banii pt care au semnat,rand pe rand!Era primul semnal ca s-au terminat fondurile!Doar tu nu ai priceput!
      Intrebarea este retorica,mai baiete!
      Pe cine vrei sa tii?Pe Ciuca?Pe Buleica?Pai ei nu vor sa plece!Vrei sa-i tii tu?Nu!Dar au drepturi si AFAN i-i sustine,pe corecte!!Acte semnate!Prosti ar fi!Pana la vara,vor incasa salariile de elefanti!Pana in 2018,cand FIFA ar reglementa aceste cazuri,joc de glezne!Trebuie platiti la zi,chiar daca se odihnesc!Meszar va trebui sa le plateasca tuturor,incepand cu Gligor!De unde vor scoate acesti bani,ca tot se spune ca UTA nu are datorii?Ba are multe!Nu la STAT,macar,da, le are!Si acum mult mai multe,care nu pot fi platite!Spre jucatori,fosti!
      Se vor juca de-a fotbalul cu Bogosel,Tamboi,Ungur!Ce i-ar deranja?Mai dau si ei cu piciorul in “mingie”!Punct!
      Cat despre plecarea lui Adili,iar esti pe langa subiect!
      Baiatul,nu a plecat ca s-a saturat!Adili a fost pus in urata postura in a alege bani putini,sau oferte de la Skopje sau Vardar!Echipele de top.L-ar vrea si sarbii,dar acolo inca nu s-au stins animozitatile interetnice!I
      Dupa cum vorbesc cu el zilnic,va alege rapid!
      I-l simt ca va alege,ceva la el acasa!Ce fotbalist am ratat…..Ce prosti putem fi….
      Mai are oferte din Elvetia,dar fiind extracomunitar,cam greu!!
      Casa,masa,all inclusive?Ai priceput,bolovane?Sau ar trebui sa-ti desenez?

      3

      3
      Răspunde

      1. Tu cu toata lumea te contrezi? Esti detinatorul adevarului in toate situatiile? Vorbesti cu Adili , la telefon, desi eu cred ca vorbesti singur, ai stat langa Hlistei, Domide ti-a adus cadouri cand erai mic. Mai ai multe de astea?

        8

        3
        Răspunde

        1. @Pelin!Deloc nu ma contrez cu nimeni!In rest crede-ma ca asa este!Nu exagerez cu nimic!Chiar vorbesc aproape zilnic cu Adili,macar prin Whats Ap.
          Nu am stat langa Hlistei la Timisoara si Siria,ci el langa noi,in perioada sa grea!La fel si Botis,inainte sa intre in staff!Intreaba-i unde stateau?langa ultrasi?Dar la Siria,unde statea Mitrut Copil(cu sotia),Hlistei,Gligor?
          Cat despre Domide,te rog sa ma crezi ca era nelipsit la noi in casa,ca si multi altii!Tata a avut mereu,zi si noapte usa casei deschisa pt UTA!
          Ce motive as avea sa aberez?M-ar premia cineva?Ce as castiga?
          Nu fi frustrat!Macar atat!

          1

          2
          Răspunde

          1. Frustrat? De ce, ca nu am stat in tribuna langa Hlistei, sau el langa mine?😂😂😂

            2

            1

  11. Trist!Foarte trist!Multumim Mevlan Adili,pt.toata daruirea si modestia pe care ne-ai demonstrat-o cu varf si indesat!Daca elefantii adusi cu surle si trambite,ar fi fost doar la jumatatea atitudinii tale….,eram acolo sus,unde ne-am fi dorit!
    Pt. noi este rau,dar pe undeva ma bucur pt tine,ca nu te mai scalzi in “mocirla”,de pe aici!Mult succes in cariera si sper sa-ti fi spus doar “la revedere”,nu “adio”!
    Parca ieri,alaltaieri,la Biavatti,la prezentare..erai personajul principal,langa maretul Mihalcea!Erai imaginea clubului!Ce scurt este drumul de la idol,la renutarea la serviciile unora ca si tine!
    Din pacate,noi suporterii doar asistam la ce se petrece in aceste momente la UTA!
    Pacat!
    Succes in continuare,oriunde vei evolua!Bafta!

    11

    5
    Răspunde

  12. @manager,@Lucian!Inca tot nu ati raspuns,ce lipseste calendarului mare,al UTA-ei?Ceva esential!Principial,nemaintalnit niciodata in istoria UTA-ei,de cand ma stiu!
    Pai mai oameni buni,chiar nimeni nu observa?
    PAI NU EXISTA FOTOGRAFIA CU ECHIPA MARE!CARE ECHIPA?SA EDITEZI UN CALENDAR,FARA FOTOGRAFIA PRINCIPALA,este semnalul slabiciunii!Pt.ca nu ai echipa mare de seniori in calendar!Cum s-ar fi putut oare realiza?Cu Grigorie,Roman,Ciuca,Buleica,Grahovacz?Fara Adili,fara …….. ce mai conteaza?
    Asa ceva,nu s-a intamplat niciodata!Faci calendar,dar nu ai ce echipa de seniori sa fotografiezi!
    Jenant!Maxim penibil!
    Si in vremurile de trista amintire,existau ilustrate,carti postale,cu fotografii,ale lotului UTA-ei,prin librarii!Existau Tucudean sr. si,CheregiMitu si Ungur,mort si el de alcool,,Bujor Varsandan(ce pierdere al lui Bahus,ce jucator ar fi fost,enorm),absolut toti!Bujor Varsandan era destinat urmasul direct al lui Domide!Pacat!
    Dar a ales calea bauturii!Salahor,vulcanizator de cauciucuri!Prin Micalaca!
    Asa pierdem unele valori aradene!Nu-i vrem,dar i-i vrem rapid vanduti!
    Asa ne vom conforma!Asta va fi urmarea!

    6

    11
    Răspunde

    1. Repet, constructia “i-i” nu exista in limba romana! Asta pentru ca dai lectii de gramatica altora.

      7

      0
      Răspunde

      1. Ai dreptate cu “i-i”…,scuze”!Eu nu prea fac comentarii asupra scrierilor gramaticale ale unora,citesc doar esenta ca atare si nu ma dau doctor docent,nici nu as avea pt. ce!
        Dar cand unul de pe aici insista cu “mingiea”,ma zgarie la “urechi”!
        Tu esti perfect,Taipan?

        5

        5
        Răspunde

  13. Eu nu înțeleg cum zic conducătorii “renunțam la fotbaliştii străini” dar în urmă cu o lună jumate sau chiar două au legitimat doi străini(Svedkauskas şi Boakai) ….există boala de pierderea memoriei domnilor?

    11

    0
    Răspunde

  14. Ma doare sufletu cand vad ce se antampla la UTA…

    6

    0
    Răspunde

  15. Regretăm plecarile utile echipei.Atentia trebuie. îndreptată spre perspective,,spre ce ne. rezerva finanțarea !!Parca se procedează mai repede cain alți ani.Lotul trebuie sa fie gata de Crăciun!! Cu cat mai repede cu atât mai bine!!Nu e timp de bocit Sa vedem cine rezista la pregătiri !! Cu banii economisiți din Austria trebuie mers unde se strâng 4–5echipe mai bune pt. amicale Altfel pregătirea fizică e anulată !!

    7

    1
    Răspunde

  16. Nu cumva , urmeaza FLOREA pe lista ?! Ar fi cea mai mare greseala, Florea chiar merita salariul pe il are actualmente, este un jucator cu experienta si sufletist ,un jucator in care tinerii care vor veni la UTA. in perioada urmatoare, are ce sa invete de la el, sa speram ca, conducerea sa il pastreze.

    8

    0
    Răspunde

    1. Fara indoiala ca si-l merita. Adevarata intrebare este daca UTA “low-cost” si-l permite pe Florea.

      10

      0
      Răspunde

  17. Management fara nici o viziune,cand ai un jucator bun il vinzi,nu-l lasi sa plece gratis,asa ceva rareori se vede.
    De fapt actuala conducere cu ea sau fara am impresia ca tot acolo ne situam pt ca in conditii de remaniere a lotului si completari cu juniori,mai ales cu staful tehnic actual ,ne indreptam spre retrogradare.
    Sa nu mai amintesc de o nedorita depunctare care efectiv ar pune capac.
    Perspectivele sunt sumbre,publicul deja s-a indepartat de echipa.
    Daca facem o analiza a ultimelor sezoane jocul permanent era greoi,mingi bubuite,mai aveam o schema la fazele fixe,in rest mai nimic,in afara scurtei perioade din turul editiei trecute sub comanda lui Rosu.
    Cred ca toti speram ca varful echipei sa nu fi fost participarea la baraje,cu toate ca si acolo am beneficiat de problemele financiare de la Baia Mare si Brasov in primul sezon.
    Ca si suporter nu poti sa faci mare lucru decat sa-ti cu parerea si eventual sa mai mergi la meciuri,dar trecand prin foarte multe dezamagiri,suporterul utist care are si o cultura a ultimelor sezoane parca are un deja-vu…

    7

    2
    Răspunde

  18. Pentru UTA încotro ? Lași să plece jucători cu care nu ai avut înțelegeriși prealabile și financiare vădite ! De obicei vin jucători care îți impun niste contracte favorabile lor .Tu poți cel mult beneficia de aportul lor pozitiv .Nu te pui cu samsarii moderni. !! Din exterior par pierderi ,,adevărul e altul . Nu dați cu barda unde nu va pricepeți . Mai citiți mai priviți la fotbalul mare din Occident. Multi păreți parașutați in fenomen de la alte sporturi

    0

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *