Minifotbal, futsal

Gurahonțul a câștigat a 5-a ediție a Cupei Sămădăilor după o finală cu 23 de penalty-uri în fața Apateului





Cupa Sămădăilor a încheiat anul 2017 și în dreptul turneelor fotbalistice de mini-fotbal. Ieri și astăzi, nu mai puțin de 17 echipe au luat startul la cea de-a cincea ediție a competiției organizată la sala de sport din Beliu, tabloul meciurilor eliminatorii arătând astfel:

Sferturi

Sămădăii – Gurahonț 0-2 d.p. (0-0)

Costa Rica – Galacticii 2-0 d.p. (0-0)

Dinamic Ineu – High Class Beliu 4-0

Friends – Apateu 1-3

Semifinale

Gurahonț – Dinamic Ineu 3-1 d.p. (0-0)

Costa Rica – Apateu 0-2

Finala mică

Costa Rica – Dinamic Ineu 3-0. Bazându-se pe Nichici, Morariu, Arsene, Banilievici, Mateucă, Istin, Sabău și Copil, Costa Rica era una dintre favoritele competiției, dar a trebuit să se mulțumească cu locul 3. Avea să piardă semifinala cu Apateul, care s-a bazat pe șimăndanii lui Mărcuș, specializați deja în câștigarea trofeelor la futsal.

Finala

Gurahonț – Apateu  13-12 d.p. (1-1). Campioana ediției a cincea a Cupei Sămădăilor s-a născut foarte greu. După 1-1 la finalul celor 20 de minute regulamentare, s-a trecut la executarea penalty-urilor. Și s-au tot bătut, în total 23 de „bucăți”, câștig de cauză având în cele din urmă Gurahonțul, în formula: Marinel Creța (cel mai bun portar) – Alex Demea, David Florea (cel mai bun jucător), Marius Luca, Flavius Șandru, Claudiu Cristea și Raul Farău.

Titlul de „Sămădăul golgheter” a mers la Octavian Purtan (Apateu), iar „Arbitrii sămădăi” au fost Andras și Sebastian Mako.

„Suntem fericiți că am reușit să ducem la bun sfârșit o nouă ediție a acestei competiții. Ne-am organizat încă odată foarte bine și, la final, totul a ieșit așa cum ne-am dorit. A fost o competiție de un nivel bun, ridicat, în care am avut parte de echipe din toate colțurile județului, lucru ce ne bucură foarte mult. Ca de obicei, păstrând tradiția, am oferit premii în bani primelor trei clasate, premii destul de consistente, dar un alt aspect este foarte important. Oamenii realizează că prin astfel de evenimente fotbalistice se leagă prietenii, este o întâlnire de suflet între oameni pasionați. Am văzut tribune pline, oameni care au apreciat ceea ce am făcut. Pentru anul viitor avem – ca de obicei – porțile larg deschise pentru toate formațiile ce-și doresc să participe la acest turneu și încercăm să organizăm competiția în weekend, pentru a putea mări durata partidelor”, a spus la final Petre Bulza, principalul organizator al Cupei Sămădăilor la mini-fotbal.

Mai jos, puteți urmări finala dintre Gurahonț și Apateu în format video, dar să vă și delectați cu câteva poze de la competiție și festivitatea de premiere.

 

galerie foto

 









4 comentarii

  1. Cam favorizat din nou la castigarea celui mai bun jucator al turneului baiatu asta Florea ca la 7 m a ratat ambele executii ???erau jucatori in echipa Gurahontului care meritau premiul …?

    0
    0
    1. Serios , cred k ai uitat , dak nu dădea el gol in timpul meciului nu se ajungea in finala…si s-a urmărit evoluția in tot turneul …..un lucru e clar echipa Gurahontului a fost cea mai buna , toată echipa!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button