Fotbal judetean

Frontiera Curtici și-a rezolvat problemele și pregătește o campanie de achiziții importantă. Moisă – favorit să preia echipa din ianuarie





O jumătate de an a durat reorganizarea la Frontiera Curtici, echipă clasată pe ultimul loc al Ligii a IV-a Arad cu un singur punct acumulat, dar „vameșii” susțin că așteptarea a meritat. „Avem toate răspunsurile și lămuririle din partea instituțiilor statului, pe chestiunile de legislație. Vorbim, în primul rând, despre cele venite dinspre Consiliul Cocurenței și Ministerul Tineretului și Sportului, și, pornind de aici, am putut să deblocăm banii pentru plata sportivilor și antrenorilor. Astăzi, putem spune că ne-am achitat de toate restanțele către foștii și actualii jucători, ba chiar am dat în avans și salariul pe luna decembrie”, spune Sorin Grec, președinte al grupării de la Graniță începând cu luna octombrie.

Așa stând lucrurile, curticenii promit să schimbe „macazul” începând chiar cu prima lună a anului viitor. „Bugetul de 300 de mii de lei al clubului e asigurat și pentru 2018, pentru toate cele patru secții: fotbal, handbal, tenis și karate, clubul va funcționa fără probleme acum. Sperăm să atragem jucători de valoare la acest nivel și un antrenor tânăr, muncitor. Ne gândim în special la Flavius Moisă, sper ca de această dată să accepte oferta noastră. Suntem convinși că vom afla o cu totul altă față în retur”, a adăugat Grec.

Curticenii se vor reuni după jumătatea lunii ianuarie, dată la care speră să oficializeze numirea unui nou tehnician și, poate, și câteva achiziții.









13 comentarii

  1. Duceti-l pe Timis jucatorul celor de la Siria care are oferte si din liga a 3-a si cateva si din liga a 4-a. A facut multe meciuri bune si va poate ajuta foarte mult sunt sigur de asta! Mai este si Padurean care e jucator de viteza si care ar fi o solutie pentru retur!!

    0
    0
  2. Domnului manager – citez din spusele domnului presedinte Sorin Grec : ” pentru toate cele trei sectii, fotbal,handbal, tenis si karate „. Sunt trei sectii sau patru ???

    0
    0
  3. Adica il veti convinge pe Flavius Moisa,sa preia banca Curticiului?Sau este o alta smecherie de a lui Gio?Sa joace Viitorul,sub diverse titulaturi?Cam cum apar prin campionate,diversele grupe?Pt el nu conteaza,doar echipele unde activeaza fiii sai!In rest…vanturi!Bani si cotizatii!
    Pai ori sunt Glogovat,ori Zadareni,ba Sambateni,ba Horea!
    Pai cine sunt?Si pe cine reprezinta de fapt?Doar,garantat pe Viitorul nu!

    0
    0
    1. Cati jucatori a dus Dinu Maghici cu el la Paulis si cati a dus Cristi Irimia la Zabrani? Vorbesti sa nu taci. Esti atoatestiutor, pe toate le stii, dai citate aiurea, comentarii pe langa subiect. Si, daca ar fi asa, care ar fi problema ta? De ce nu pot sa activeze mai multe echipe in oras, de ce trebuie sa fie doar UTA? Ceilalti, care nu au loc la UTA, ce sa faca? Sa se apuce de rugby? Pe vremea mea existau UTA, Rapid, Strungul, Gloria, Scoala Sportiva, CPL, Tricoul Rosu, CFR, Indagrara, IAMMBA, si era concurenta. Una buna, si de la echipele mai mici au iesit jucatori mari! Ai tu ceva cu Gio. OK, du-te si spune-i in fata daca esti barbat. Consulta un psihiatru, te rog mult de tot!

      0
      0
  4. Si inca ceva. Cotizatii se platesc si la UTA si la Poli si la toate echipele de copii din tara, exceptie fac, poate Hagi si FCSB. Iar problema pentru cine joaca nu o pui la subiect. Se stie ca toate echipele de liga a patra trebuie sa inscrie minim doua echipe de juniori sau copii in campionatul deprofil, cele de liga a treia si a doua mai multe. Spune-mi tu, baiat destept si atoate stiutot, de unde ia o comuna mica atatia copii de aceeasi varsta, sa-i invete fotbal si sa-i puna sa joace intr-un campionat regulat? Nu au de unde, se aventureaza si ori clacheaza si se retrag, ori duc copii cu 4-5 ani mai mici si atunci rezulta scorurile astronomice pe care le vezi acum in campionatele juniorilor. Si, atunci, apeleaza la varianta cea mai comoda sau mai la indemana si imprumuta grupe de copii de la echipele aradene. Si iar ajungem la problema ta. De unde copii, daca ar exista doar UTA? Asa au aparut cluburi noi ca Viitorul, Academia Brosovski, Victoria,, etc. Si nu mai conteaza pentru cine joaca micutii, atata timp cat li se asigura competitie. Capisci?

    0
    0
  5. Exact, Dar nu era o problema nici daca ii ducea Dinu, numai pe giro il deranjeaza. De fapt il deranjeaza Viitorul. Nu stiu ce interes are….

    0
    0
  6. Pe GIRO îl deranjează tastatura ,el scrie așa ca nu are ce face noaptea ca ziua îl bate nevasta iar cind adoarme ea ii ia pe toți la rind , de la a se da mare utișt vezi-Doamne pina la a caracteriza îl fel și chip pe toată lumea !Tare as dori sa te întâlnești cu vreunu pe care-l beștelește pe aici sa vedem ce va ieși!

    0
    0
  7. Flavius, un antrenor foarte bun si un om deosebit!!! Mai rar asa om in fotbal. O sa vedeti in viitor potentialul acestui domn. Nu conteaza daca e ceva local sau e un proiect impreuna cu Viitorul Arad si Gio. Sigur va fi ceva benefic pentru sportivi daca va fi implicat Moisa. Ba mai mult, e foarte bine daca e vorba de promovarea tinerilor de la Viitorul in fotbalul judetean! Comentati fara sa aveti idee despre fotbal, rautati ieftine!

    0
    0
    1. Asa e Paul! Flavius e un antrenor ambitios, de viitor, bine pregatit din punct de vedere profesional. Succes in activitate tuturor celor implicati in proiectul Viitorul! Iar celor care nu au loc de voi, le doresc…sanatate, ca-i mai buna decat toate!

      0
      0
  8. Bai Giroc sau cum te-o mai chema! Pai, antrenorii de la juniorii UTA-ei (cu tot cu satelitiul Atletico, sau invers!) nu activeaza sau au activat in paralel si pe la alte echipe? Sau juniorii UTA-ei nu au activat si ei sub forma de imprumut la Pancota sau alte echipe judetene? Care-i problema ta? Esti frustrat rau ba baiatule!

    0
    0
  9. Spune tu giro, pe unde joaca copiii Viitorului? Au fost in trecut doua grupe de copii care au jucat pentru defuncta Soimii Pancota, care activa in liga a doua si avea nevoie de mai multe grupe de juniori. In rest, pentru cine joaca copiii Viitorului? Lamureste-ne tu! Chiar ca esti penibil, scuza-ma ca-ti spun!

    0
    0
  10. Nu.vedeti ca giro numai contre are cu toti pe el nimeni nu il multumeste pe un asemenea om.deageaba va obositi sa i explicati ca el desi vedem toti ca albul e alb daca citim ce scrie el incearca sa ne faca sa credem ca albul e negru, asa ca lasati sa virbeasca si fie sanatos

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button