Bulj a remarcat apărarea ICIM-ului chiar și după 80 de puncte încasate cu Timișoara: „Le-am făcut să se chinuie pentru fiecare punct și asta ne-a adus victoria”

Bulj a remarcat apărarea ICIM-ului chiar și după 80 de puncte încasate cu Timișoara: „Le-am făcut să se chinuie pentru fiecare punct și asta ne-a adus victoria”

Antrenorul Bogdan Bulj a reuşit să formeze, cu răbdare, un grup compact la FCC ICIM Arad care începe să funcţioneze la parametri optimi. Aşa au venit și victoriile, una după alta cu  inevitabila „sincopă” Sfântu Gheorghe, cu un joc colectiv ce a dat rar greş în ultimele runde.

Totodată, de fiecare dată a ieşit la rampă şi câte o jucătoare, care s-a evidenţiat printr-o evoluţie individuală de excepţie. Aşa s-a întâmplat şi aseară, când pe lângă forţa grupului, MVP-ul Aradului s-a numit Matea Tavic. O jucătoare constantă, care contra Timişoarei a reușit 27 de puncte, plus alte câteva realizări, care au atins cifra 30 în dreptul eficienței. „În primul rând, vreau să-mi felicit colegele, antrenorul şi întregul staff pentru acest succes important. Sunt fericită că am debutat în noul an cu victorie. A fost important să continuăm în acelaşi ritm din ultima perioadă. Timişoara e o echipă bună, cu multe individualităţi, dar noi am jucat la un nivel înalt, cu încredere pe întraega durată a disputei. Le mulţumesc suporterilor care au fost şi de această dată alături de noi. Trebuie să continuăm să muncim la fel de mult şi să continuăm să câştigăm”, a declarat Tavic la finalul disputei de aseară.

La rândul său, principalul artizan al revirimentului trupei „galben-albastre” a remarcat inclusiv jocul apărării, cu toate că elevele sale au încasat nu mai puțin de 80 de puncte. „Felicitări fetelor mele pentru un joc foarte bun de echipă și fanilor care au venit să ne susțină. Am pus multă energie în apărarea noastră. Chiar dacă pare mult că am luat 80 de puncte, am jucat foarte bine în apărare. Timișoara are o echipă bună, cu individualități bune, este greu să le aperi. Le-am făcut să se chinuie pentru fiecare punct și asta ne-a adus victoria. Apărarea ne-a dat încredere și în atac, unde am găsit tot timpul extra-pasul și am avut puncte bune de echipă. Am avut avantaj la recuperări, ceea ce a fost important pentru acest meci. Trebuie să fim realiști, Timișoara a luat jucătoare foarte bune individual, cu experiență în Europa. Ambițiile lor sunt cu siguranță pentru primele 3 locuri. Dar și noi am revenit pe drumul cel bun. Am câștigat multă încredere după victoriile din deplasare de la Brașov și Cluj. Ne dă putere să jucăm cu echipele din primele 4. Vreau să mergem pas cu pas și să ne apărăm așa. De acolo rezultatele bune vor veni”, a declarat antrenorul arădencelor, Bogdan Bulj, pentru totalbaschet.ro

Ajunsă pe locul 5 la 1 punct de podium, FCC ICIM Arad se pregăteşte acum de un alt duel de foc, pe 13 ianuarie, la Satu Mare, cu a doua clasată în Liga Naţională de Baschet Feminin.

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *