Fotbal judetean

Curticiul s-a reunit cu F. Moisă și Sasu pe bancă și fostul cuplu de fundași centrali ai Felnacului: Brozbic – O. Moisă



Așa cum după vă dezvăluiam la finalul anului trecut, activitatea la Frontiera Curtici a intrat pe făgașul normal odată cu deblocarea fondurilor la noua societate înființată în vara lui 2017. A fost un proces lung, anevoios, dar de care primarul orașului de la Graniță e mândru. „Am avut ceva bătăi de cap, dar acum putem spune că suntem sută la sută în legalitate privind investițile în clubul sportiv Frontiera Curtici. Avem avizele instituțiilor publice, cele mai importante fiind cele de Ministerul Tineretului și Sportului și Consiliul Concurenței, iar fotbalul și celelalte secții ale clubului au parte de un buget important. Le doresc multă baftă sportivilor noștri, îi doresc bun venit președintelui Sorin Grec la club, sunt convins că rezultatele vor apărea la primăvară”, spune Bogdan Ban.

Într-adevăr, Grec și-a intrat în pâine odată cu plățile făcute către actualii și foști jucători în ultimele zile ale lui 2017, iar astăzi i-a prezentat echipei pe noii antrenori. Așa cum anticipam, unul dintre ei este Flavius Moisă, doar că acesta va face tandem cu prietenul și colegul său de la Viitorul Arad, Adrian Sasu. Cei doi au și condus un prim antrenament la Curtici, la care au luat parte și noile achiziții. Este vorba, în primul rând, de Marco Brozbic și Octavian Moisă, fundașii centrali pe care s-a bazat Victoria Felnac în turul campionatului. O. Moisă vine să-i dea și o mână de ajutor fratelui său mai mic, aflat la a doua sa aventură în calitate de antrenor principal la o echipă de seniori, după ce a mai pregătit-o și pe Aqua Vest. În rest, a mai condus echipele de juniori mari ai răposatei Gloria, dar și juniorii C de la Viitorul.

Tot la capitolul achiziții îi regăsim pe foștii fotbaliști ai Victoriei Zăbrani, Laurențiu Olariu și Rafael Varga. De fapt, fotbalistul de bandă stânga se întoarce la echipă doar o jumătate de an, făcând parte din formația Curticiului ce ocupa locul 3 în sezonul 2016-2017 cu Dinu Maghici la timonă. „După 6 luni de demersuri juridice, domnul primar și viceprimar au reușit să finalizeze actele clubului și să putem intra în normalitate odată cu începtul anului. Avem prevăzut un buget important, vrem să fim din nou același club serios pe care îl știe toată lumea. Am semnat și cu noii antrenori, Moisă și Sasu, dar și cei patru jucători, Brozbic, Tavi Moisă, Olariu și Varga. În total, am avut 19 jucători la reunirea de azi, mai așteptăm doi și cred că lotul va fi complet. Ne dorim să mai aducem un junior de la Viitorul Arad, dar și un atacant ce are golul în sânge, iar acest sens l-am mandatat pe antrenorul Moisă să găsească un astfel de jucător.  Chiar dacă există posibilitatea reală ca nici o echipă să nu retrogradeze din Liga 4-a, ne propunem să facem cât mai multe în retur. Nu vrem să fim chiar noi echipa de pe ultima poziție a clasamentului la finalul campionatului”, a spus Sorin Grec, noul președinte al Frontierei.

„Alb-albaștrii” vor continua pregătirea pe plan local, unde – probabil – se va desfășura și un mini-cantonament la începutul lunii viitoare. Curticiul ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii a 4-a Arad, cu un singur punct strâns în 14 partide, în urma remizei interne cu Socodorul.









18 comentarii

  1. Doi antrenori buni,de mare caracter!Dar l-au parasit ambii deodata pe groparul UTA-ei?Brusc?Pe Giovanni?Pe Gio?Tocmai pe el?Cum se poate asa ceva?Si tocmai de sub nasul sau?Dubios!
    Sau italianul este atat de bazat si va face din Curtici o rampa de lansare pt Viitorul?
    Cred ca da!Ce naiba?I-i pleaca antrenorii grupelor juvenile?Rand pe rand?

    0
    0
  2. Numai ineptii debitezi. Flavius, la fel ca si Dinu Maghici (Paulis) si Cristi Irimia (Zabrani) vor antrena in paralel, grupele de juniori ale Viitorului si cele de seniori preluate. Exista si la UTA astfel de cazuri, dar nah, tu ai treaba cu Viitorul. De ce nu mergi la hotel si i-o spui in fata, barbateste, lui Gio. Si se prefigureaza un alt gropar (dupa Falca) al fotbalului aradean, nu crezi?

    0
    0
  3. Bafta Flavius Moisa si Adi Sas, doi antrenori de viitor! La fel Dinu Maghici si Cristi Irimia! Vor urma si altii, sunt sigur, ma bucur pentru toti!

    0
    0
    1. Antreneaza o grupa de copii la Viitorul (nascuti 2008), plus ca e secundul lui Moisa la republicani (de vreo doi ani de zile). Altceva?

      0
      0
  4. Sasu a fost un real talent , un baiat de bun simt ca nu a jucat mai sus asta numai e treaba noastra sa cautam noi motivele, le stie el, ca va fi un antrenor bun sau nu asta vom vedea pe parcurs insa ce e inportant ca e un baiat pasionat bafta sasule

    0
    0
  5. sasu nu are nicio treaba cu antrenoratu…hai sa fim seriosi..el nu a fost serios niciunde unde a jucat!!

    0
    0
  6. Bai aurel sasu chiar a fost fotbalist foarte bun si sia facut mereu treaba pe unde a activat,si asa va face si noua lui cariera de antrenor pt ca ii un profesionist..bafta sasule

    0
    0
  7. Aurel tata acuma dai in mine..sasu chiar nu o avut pe nimeni sal duca sa joace ca talent o avut..cum de altfel nam avut nici eu…din pacate fotbalul e pile si relatii te rog credema

    0
    0
  8. Unde scrie ca daca nu a fost un fotbalist bun (dupa parerea altora) nu are sansa sa ajunga un antrenor bun? Ce treaba au una cu cealalta ca nu inteleg? In afara de unele rautati sau poate polite platite…

    0
    0
  9. shoby a fost talentat asta da dar daca nu a fost serios si ia placut bautura si jocurile de noroc asta nu mai ii vina sansei!!!si pentru sasu eu sper sa ajunga antrenor mare nu am treaba….

    0
    0
  10. Toata stima si respectul pentru D-l Moise si D-l Sasu,aveti dreptate fotbalul e pe pile.Sunt parintele unui copil de la Viitorul 2001 si nu am dat mita nici macar un suc in 6 ani,daca nu exista Viitorul copilul meu juca tenis de masa.Traiasca UTA.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button