UTA Arad

Todea: „Scop atins în acest prim amical, totuși e supărător că încă luăm goluri după centrări în careu”



Înainte de a „urca” la Moneasa, pentru cantonamentul de iarnă, utiștii au făcut un ocol prin Ungaria pentru a-și măsura forțele cu Szeged 2011, tot o formație de eșalon secund din partea a doua a clasamentului. A ieșit o partidă cu un ritm alert în special în prima sa parte, când s-au și marcat trei dintre cele patru goluri ale confruntării.

Meciul avea să se  încheie la egalitate (2-2), stafful tehnic al arădenilor utilizând 22 dintre cei 25 de fotbaliști deplasați în cantonament. Pe margine au rămas doar juniorii de 17, respectiv 16 ani, Gruiescu, Zamfir și Miculescu. „A fost un meci cu un tempo destul de bun de joc, ținând cont de faptul că noi suntem la început de pregătire și la primul amical al iernii. Am făcut un antrenament bun, având ca principal scop posesia mingii pentru a evita pe cât era posibil contactele cu adversarul. Am reușit să marcăm de două ori, dar am și primit două goluri, iar acest lucru e destul de supărător. Golurile lor au venit după centrări în careu, faze la care am suferit și până acum în acest sezon. Sper, totuși, să învățăm din aceste greșeli și să le corectăm pe viitor”, a spus Cristian Todea, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”, la finalul disputei cu trupa maghiară.

În lipsa lui Filaret, care susține examene pentru un post de polițist, antrenorii arădenilor au avut fundașii numărați. De altfel, în partea secundă, mijlocașii Sorato și Dobrean au fost nevoiți să coboare în defensivă, primul în banda dreaptă, iar cel de-al doilea în centru. „Pe Filaret îl așteptăm la Moneasa, iar alte întăriri nu știu dacă și când vor mai veni. Am discutat cu conducerea clubului despre posturile unde ar mai trebui poate să umblăm puțin, dar suntem încă în căutări. Deocamdată, suntem mulțumiți de băieții pe care îi avem la dispoziție”, a adăugat Todea.









2 comentarii

  1. Promițător. ! O nedumerire .Parca iar abunda mijlocașii !! Cine e trecut la înaintași vezi că de fapt e mijlocas-ofensiv !! Așa ajungem la atacanți și fundași centrali cat degetele de la o mana !! Se încearcă redistribuire dar vin și meciuri în care se vede că omul nu e de acolo . Și iar incep nervii ! Trebuie aduși ceva fundași centrali !Cei tineri par bine racordați . Vor fi multi dintre ei titulari Le ținem pumnii!! Tot acum cu timpul dar cu răbdare trebuie consolidată banca de rezerve .Vor urma accidentări sau suspendați. La banca de rezerve se câștigă multe meciuri!! Succes la pregătirile de la Moneasa. !!

    0
    0
  2. Corect Cristi Todea!Dar daca totusi a fost un meci scoala,fara miza,doar pt observarea relatiilor de joc si al potentialului propriu,oare din ce cauza nu li s-au dat macar putine minute de joc celor 3 juniori ramasi pe banca?Macar pt incredere in fortele proprii.Mai bine un italian,al nu stiu cui?Pai nu se vorbea despre non-straini?
    Interesanta situatia lui „ginerica” Filaret!Bine face ca isi asigura o meserie de viitor,bravo lui ca se gandeste la viitor..Nu se stie cat va juca fotbal…Alegere corecta!O singura intrebare:Politie de Frontiera?Atunci am inteles tot!Bafta la examene!Ce naiba?Duckadam nu a „muncit” din greu ca politist de frontiera?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button