Baschet

FCC ICIM are de răzbunat eșecul dur din turul de la Alexandria: „E nevoie de concentrare maximă pentru a le contracara punctele forte”





În urmă cu aproape trei luni o formație a FCC ICIM Arad, aflată în căutarea identităţii, pierdea de o manieră categorică la Alexandria: 45-79. De atunci, însă, trupa lui Bogdan Bulj a revenit pe linia de plutire, pierzând doar cu Sepsi Sf. Gheorghe şi, mai apoi, la mare luptă, cu CSM Satu Mare. Și vorbim de primele două echipe clasate în Liga Naţională de baschet Feminin.

Mâine, de la ora 18, în Polivalenta arădeană e vremea revanşei cu Alexandria. O echipă solidă, cu rezultate excelente, ce se află pe podium la ora actuală. Pentru arădence, meciul este foarte, dar foarte important, care doar în cazul un succes rămân în cărţi pentru locul 5 la finalul primei faze a sezonului. „Anticipăm un meci greu, dar important în economia sezonului. Alexandria a jucat foarte bine până acum. Nu au făcut mari schimbări de lot, deci au avantajul continuităţii şi asta se vede în rezultatele lor. Cred că vom face faţă cu brio acestui duel, sper într-un spectacol baschetbalistic şi mai sper că suporterii să ne ajute să ne impunem”, spune antrenorul „galben-albastrelor”, Bogdan Bulj.

La rândul ei, una dintre cele mai importante jucătoare ale FCC ICIM Arad anticipează un joc greu, dar de câștigat. „Cu siguranţă, va fi un duel dificil, căci Alexandria joacă un baschet oarecum neobişnuit. Avem nevoie de concentrare maximă pentru a le contracara punctele forte şi a ne face jocul obişnuit atât în apărare cât şi în atac. Avem avantajul terenului propriu şi îmi doresc să avem alături de noi cât mai mulţi suporteri, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Așteptăm cu nerăbdare meciul, vom face tot posibilul să-l câștigăm”, spune sârboaica Matea Tavic.

Clasamentul la zi în prima ligă feminină de baschet:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button