Fotbal judetean

Portarul Vaida – singura noutate certă a Socodorului, Covaci și Deloreanu au ales alte destinații





Una dintre cele două echipe care au încurcat liderul Ligii a 4-a în turul încearcă să țină ridicată ștacheta și în stagiunea de primăvară. De pe locul 9, cu 20 de puncte puse la păstrare, ACS Socodor nu mai are emoții la subsolul clasamentului și oricum se aude că nu cade nimeni la finalul campionatului.

Cert este că formația „galben-albastră” continuă să fie un magnet pentru fotbaliștii din Țara Crișului, în ciuda faptului că nu are o politică de salarizare. Fundașul Mariș revine la echipă, timișoreanul Molcuț a refuzat mai multe oferte în județul vecin, Șulea și Mako au rămas și ei pe loc în ciuda numeroaselor „tentații”, iar portarul Răzvan Vaida (foto) și-a dat și el acordul după despărțirea de Șimand. „Avem trei portari de valori aproximativ egale, suntem excelent acoperiți la acest capitol, unde alte echipe nu stau prea bine. Dar, eu zic că vom face o figură și mai frumoasă decât în tur la primăvară și asta pentru că i-am simțit foarte motivați pe băieți. Unii dintre ei chiar puteau pleca la mai bine, în special juniorul Șulea, dar au preferat să facă în continuare parte din grupul nostru unit, principala noastră armă de ani buni de zile. Din câte știu eu, pentru primele etape ale returului îl vom avea la dispoziție și pe Beni Pîslariu, poate doar Bibarț să fie puțin reținut de examenele ce le susține la Poliție, dar contăm pe el din martie încolo. O să mai încercăm un transfer-două din rândul juniorilor, dar toate la vremea potrivită”, spune Petrică Crișan, președintele celor de la Socodor.

Totuși, există și două „divorțuri” la Socodor, respectiv mijlocașii de bandă, Iosif Covaci și Cosmin Deloreanu. „Ambii au ales alte destinații și le urăm baftă mai departe. Covaci chiar are șansa de a se întoarce la Chișineu Criș și a promova în Liga 3-a, chiar nu putem fi supărați pe el, mai ales că ne-a ajutat deja destul de mult în acest campionat”, mai spune șeful ACS-ului.

Socodorul se va reuni săptămâna viitoare și va face prima parte a pregătirii, cu trei antrenamente săptămânale, pe plan local. Între 18 și 25 februarie, echipa se mută la Hotelul „Nicoleta” din Băile Felix, pentru un stagiu de pregătire centralizat, după care vom urma și trei amicale. Adversarii trupei lui Darazs va fi Șimandul (27 februarie), Ineul (3 martie) și Selecționata Universității de la Politehnica Timișoara (6 martie). Socodorul începe returul acasă, cu Progresul Pecica.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button