Handbal

HC Beldiman aduce un turneu național de juniori III la Arad! Se joacă pe semicerc între 1 și 4 februarie la Polivalentă





A trecut multă apă pe Mureș de când Aradul nu a mai avut o echipă de handbal-juniori care să facă faţă în Campionatul Naţional. În acest sezon al juniorilor III, proaspăt formata echipă a celor de la HC Beldiman (foto) a reuşit, până acum, patru succese în seria din care face parte și nu doresc să se oprească aici

Tânăra grupare a soților George și Adriana Beldiman trece acum la un alt nivel, prin organizarea turneului cu numărul doi al stagiunii regulate. Este vorba despre patru runde, care se adaugă celor din tur, plus alte patru din primul turneu, cel de la Reşiţa. Astfel, din 1 şi până în 4 februarie, la Polivalenta arădeană se joacă meciuri din cadrul grupei G, una dominată de SCM Timişoara, urmată de CSM Şcolar Reşiţa, CSŞ Hunedoara, LPS Banatul Timişoara, CSŞ Lugoj, Şc. Gen. 7 Timişoara, HC Beldiman, ACS Unirea Sîntana şi Unirea Sânnicolau Mare. La Arad, HC Beldiman va înfrunta grupările din Reşiţa, Sînnicolau Mare, Lugoj şi pe LPS Timişoara, iar în cazul unor rezultate pozitive poate urca până pe locul 5 al clasamentului. După care vine returul…

„După mulţi ani în care Aradul a lipsit pe partea organizatorică la nivel de juniori, clubul nostru a reuşit cu ceva eforturi să aducă un astfel de turneu la Arad şi să reînnoade tradiţia. Ca rezultate, nu mă gândesc să dau pronosticuri, nu vreau să pun presiune pe băieţi, dar mi-aş dori să practicăm un handbal plăcut și să continuăm să creştem de la meci la meci”, spune George Beldiman.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button