Liga a 2-a

UTA – o simplă paranteză pentru Scutaru între cele două Poli, urmează Florea?





Din iunie 2017 și până în primăvara lui 2018, Cristian Scutaru se poate lăuda cu „performanța” de a îmbrăca tricoul ambelor echipe cu numele Poli din Timișoara, dar și pe cel al marii rivale din Vest a „alb-violeților”, UTA. Fundașul de 30 de ani a fost printre jucătorii care nu a acceptat politica low-cost impusă de conducerea clubului arădean în această iarnă, cu gândul de a juca în străinătate. Până la urmă, însă, Scutaru a ajuns la ASU Poli, echipa suporterilor din Liga 2-a și va fi adversarul „Bătrânei Doamne” pe 21 aprilie.

Liga2.ro menționează că Scutaru e prima achiziție oficială pentru trupa lui Bogdan Andone, care se pregătește să-l mai înregimenteze și pe fost atacant al lui U. Cluj și ASA Târgu Mureș, Marvin Schieb. Totodată, se aude că și o altă „piesă” grea din lotul „roș-albilor” în tur, Daniel Florea, ar putea ajunge pe Bega și tot la ASU, care – în schimb – s-a despărțit până acum de: Marius Staicu, Mădălin Staicu şi Andrei Ţugui, iar portarii Gakos şi Fişteag sunt și ei ca și plecați.









Un comentariu

  1. Nu faci din hiena animal domestuc, din cu.va femeie de casa, nici din timisorean aradean (in ziua de azi). Poli&Rapid FAKE BROTHERS:))

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button