Probleme de arbitraj în cel de-al doilea meci din Germania: Marburg – FCC ICIM Arad 73-69

Probleme de arbitraj în cel de-al doilea meci din Germania: Marburg - FCC ICIM Arad 73-69

FCC ICIM Arad nu a avut sorţi de izbândă nici în meciul doi, de la Marburg, din cadrul Grupei B a Ligii Europei Centrale (CEWL). Totuși, a rezultat un joc ceva mai dârz decât cel de marți, cu ceva probleme de arbitraj, mărturie stând și cele două faulturi tehnice la banca Aradului.

De atfel, nemulţumit de arbitraj, preşedintele Marcel Urban i-a solicitat la un moment dat echipei arădene să se retragă de pe teren, declarând, conform bc-marburg.de,: „Arbitrii se joacă cu noi, la revedere”. Se întâmpla în minutul 32, la scorul de 64-60. După două minute de parlamentări, „galben-albastrele” au revenit pe parchet, dar finalul a fost al nemțoaicelor, care s-au impus cu 73-69 (20:14, 19:29, 23:14, 11:14).

Să remarcăm faptul că, din nou, Aradul a avut fluctuaţii în joc. A fost condus cu 17-9, după care a revenit la 22-28, pentru ca înainte de ultimul sfert să fie 62-57.

Pentru FCC ICIM au marcat: Wingate 19 puncte, Ferenczi 12, Nagy 12, Poole 10, Mercea 7, Tavic 6 şi Hadzovic 3. Echipa arădeană revine acasă şi pregăteşte meciul de sâmbătă, din campionat, cu Sirius Târgu Mureş.

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *