Șoimii Lipova

Sabău: „Am avut doar două viteze, iar sistemul nou, 4-3-3, a fost un eșec total”





Șoimii Lipova nu a avut replică în amicalul cu UTA, dar rezultatul și nici fața echipei sale nu-l pune foarte mult pe gânduri pe antrenorul Flavius Sabău. Acesta a spus la finalul disputei cu „roș-albii” că echipa sa nu se poate ridica deocamdată la nivelul fizic al adversarului, care are în față două săptămâni de pregătire, iar încercările la capitolul tactică de joc au fost și ele sortite eșecului.

„Din punct  de vedere fizic am avut doar două viteze. Este și normal pentru această perioadă, pur și simplu nu am reușit să mărim ritmul. În plus, am încercat și un sistem nou de joc, 4-3-3 și a fost un eșec total. Când am trecut la 4-4-2, adică la ceea ce am jucat noi până acum, am fost mai organizați. Așadar, fizic încă nu putem avea rapiditate, viteză, iar noul sistem l-am probat acum, căci știam că un adversar puternic precum UTA ne va putea demonstra dacă putem sau nu să facem anumite lucruri din punct de vedere”, a spus Sabău la finalul confruntării cu „Bătrâna Doamnă”.

Vlad Filimon a fost încercat fundaș stânga la Lipova, post pe care nu a mai jucat până acum în cariera sa. „Mă interesează să am variante de seniori pe toate posturile, dar asta îmi doresc și la nivel de juniori. Va trebui să jucăm și în funcție de adversar și trebuie să fim pregătiți”, a mai explicat Sabău.

La Lipova a debutat și Cristian Dobrean, mijlocașul împrumutat chiar de la UTA. „Stăm prost cu <<închizătorii>>, nu mă așteptam la prea multe astăzi din acest punct de vedere. Cristi a venit doar de trei zile la noi, sper să-l integrăm cât mai repede, iar Jichici este accidentat și va reveni de abia peste o săptămână la antrenamente”, a mai antrenorul „principal” al șoimilor.









13 comentarii

  1. Tot felul de motive putem invoca, dar advarul este ca esti depasit total de situatie si cred ca ii bagi in incurcatura si pe cei din conducere. Ar trebui sa renunti pana nu e prea tarziu. Astazi ai mai demonstrat odata ca nu ai calitati de antrenor principal, poate de secund, ai venit cu echipa total nepregatita si iai facut si pe baieti de ras cu tactica ta. Domnule presedinte cautati un antrenor bun ca altfel te vei tarai in subsolul clasamentului. Momentan cred ca este cea mai slaba echipa de liga 3 din judet.

    0
    0
  2. Poate imi dai tu un nume sa ma ajuti . Poate imi recomanzi pe cineva . Astept sa vad cine ar trebui sa fie acel antrenor .

    0
    0
  3. Antrenori sunt doar sa vrei. Nu vreau sa par diabolic dar din pacate domnul Sabau cred ca a demonstrat ca nu se ridica la nivelul cerintelor, sau cel putin asa m-i se pare mie. Am fost la cateva meciuri si am vazut o echipa Lipova foarte slab organizata cu tot felul de improvizatii. Aceasta este parerea mea dar poate ma insel. Am inteles ca este foarte bine pregatit din punct de vedere teoretic dar la fotbal trebue sa ai si ochi si trebue sa simti jocul. Ca si nume ar fi un Stuparu, Oprescu sau alti antrenori din alte judete.

    0
    0
  4. Nu vreau sa crezi ca fac glume dar as vrea sa stiu la care meciuri ai fost . Sa reusesc sa imi dau seama la ce te referi .

    0
    0
  5. Radule nu te lua după toți ce scriu ,Sabau își face treaba bine ,aia doi sunt sub Sabau ,aia nu a ntrnau in div C la virată lui Sabau ,nu știu Oprescu dar Stupar nu!

    0
    0
  6. Ok probabil ca gresesc eu. Ma scuzati daca am deranjat. Viitorul va demonstra daca am gresit sau nu. Bafta multa, si nu sunt ironic, chiar mi-as dorii un parcurs cat mai bun al echipelor din judetul nostru.

    0
    0
  7. Doamne ajuta sa se faca performanta la lipova cat si la restul din liga a 3 , dintre stupar si oprescu cum a spus cineva aicea e mare comparatia vb aia oprescu e meserias cine il cunoaste poate confirma , cel mai bun exemplu gligor de la cermei cat a fost la fc olt a jucat fff bine neavand nici o.accidentare 2 ani de zile , dar cu siguranta dl pop si lipova vor incheia campionatul cu dl sabau , ce va fi in noul.campionat asta vom.trai si vom.vedea bafta in campionat

    0
    0
    1. Poate ne spui de ce ai fost parașutat de la UTA caratistule si acum ne distrăm de ce făceai cu noi la antre .referitor la Stupi cum dracu il mai tin aia ca tot in Arad e toata ziua defapt ce slabi sunteti amândoi nu sunteti greu de ținut ( de prostit ) dar na ….sper ca faci bucăți de 1000 cu copilaș ….ACTIVARE…….

      0
      0
  8. @Marius Tamsa!Tampenii!Stupar este la centrul de excelenta,incercand sa fuga acasa,prin toate mijloacele posibile sau imposibile.
    A avut si a declarat tot felul de motive,inclusiv ca vrea acasa.la Arad,ba chiar ca nu se intelege cu antrenorul secund al sau!Asa ca,dupa convorbirea cu FRF,a fost inlaturat secundul.Stupar ramane pe pozitie!FRF-ul nu vrea sa se desparta de el!Inca!

    0
    0
  9. Domnule Baron sau cum te intitulezi. Nu vreau sa te supăr sau jignesc. Dai dovada că nu te pricepi la fotbal sau nu ești. ești informat. Cînd Stupar antrena prin div. B la tm.A antrenat 4ani la echipa de seniori UTA. Sau div C la echipe arădene. A promovat cu International Pitești în B. A câștigat cu echipa de juniori UTA cupa și supercupa rominiei Sabău al tău nu avea nici măcar carnet de antrenor.

    0
    0
  10. După cum scrii și ce afirmații faci, compartiment pe Sabău cu Stupar sau Oprescu. Spune sau enumera echipele la care a antrenat Sabău, sau performanțele pe care l-ai avut el. Eu sincer nu am nimic cu acest om și ii doresc mut succes și o cariera cit mai frumoasa.Acuma sincer sa spun

    0
    0
  11. Cred că ești ori prietena ori soția lui Sabău. Altfel știai din respect pt cariera celor doi, că sa nu îți permiți să îi jignești. Apropoo!! Stupar mai are și o cariera de fotbalist de vre-o 17 doar de divizie A și B perioada in care cu siguranță a acumulat o mult mai amplă experiența decit a putut să acumuleze Sau in cariera lui de fotbalist. Cit despre Lipova!!!!!!!!! Cei de acolo merită toată stima și respectul pt ceea ce au făcut și fac in continuare. Începând de la Primar, Radu și toți ceilalți. Jos pălăria. Le doresc multa bafta sa obțină cit mai frumoase realizări împreună cu Sabau

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button