Fotbal judetean

Abrudean: „Ne-am fi dorit să jucăm cu prima echipă a UTA-ei, dar chiar și așa ne-am atins obiectivele”





Ca și UTA Under 19, și Crișul Chișineu-Criș se pregătește în sistem de cantonament, chiar pe plan local. Adrian Abrudean și Remus Lung au condus zilnic câte două antrenamente, iar testul cu „Bătrâna Doamnă˝  a venit puțin peste mână.

Dar, fiind vorba despre echipa fanion a județului, Crișul era pregătită să joace, așa că dezamăgirea înfruntării juniorilor mici nu a putut fi ascunsă. „Într-adevăr, ne-am fi dorit să jucăm cu prima echipă a UTA-ei,dar pe de altă aprte, o înțelegem. A avut un program mai aglomerat, iar noi chiar și așa, ne-am atins obiectivele. Sunt mulțumit că băieți s-au implicat în joc, au fost serioși și a ieșit un antrenament reușit. Am întâlnit o echipă tânără, foarte bine pregătită, pe care am luat-o însă tare și ne-am făcut meciul ușor” a menționat Adrian Abrudean, „principalul”  Crișului.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că echipa sa a beneficiat de toate condițiile pentru semi-stagiul de pregătire centralizată dar și că vremea a ținut cu ea … până astăzi. Oricum, după testul cu UTA, „alb-albaștrii” au avut parte de o după-masă de relax, cu ocazia ședinței de recuperare după efort de la Gemi Sport.

Totodată, ˝Știli˝ se bucură de revenirea unuia dintre cei mai importanți atacanți ai județului Arad, operat de ligamente în vara anului trecut. „Alin Mihai se pregătește cu noi, dar îl mai lăsam două-trei săptămâni până să îi dăm minute de joc. E bine că nu are  dureri, rezistă la antrenamente, dar e adevărat și că băieții îl mai menajează la unele contacte” ne-a mai mărturisit Abrudean, care nu mai caută jucători anume pentru întărirea lotului, dar nu va refuza o eventuală oportunitate de piață până la încheierea perioadei de transferuri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button