Arădeanul Dan Oprescu îl ajută pe Florin Bratu la reprezentativa „tricoloră” Under 18

Arădeanul Dan Oprescu îl ajută pe Florin Bratu la reprezentativa „tricoloră” Under 18

După despărțirea de UTA, în vara anului 2017, Dan Oprescu a fost inclus pe lista celor 44 de referenți zonali ai Federației Române de Fotbal, cu mențiunea de a monitoriza activitatea copiilor și juniorilor din județul nostru. Mai mult, antrenorul arădean e implicat și în alte proiecte zonale, cum ar fi competiția rezervată Selecționatelor AJF din vestul țării, ce are ca finalitate formarea naționalei României Under 15.

În plus, Dan Oprescu urmează cursurile pentru obținerea licenței PRO, pe care ar trebui să le finalizeze în vara lui 2018. Din această postură, la propunerea lui Mihai Stoichiță, tehnicianul arădean a fost inclus în stafful tehnic al reprezentativei „tricolore” Under 18 condus de Florin Bratu, care zboară, azi, în Spania. Aici, „tricolorii” participă la un turneu amical organizat de Federația Norvegiană de Fotbal în regiunea La Manga. Am decis ca, la loturile de juniori, să aducem secunzi part-time, pe fiecare acțiune în parte. În cazul nostru, pe Oprescu l-am repartizat la U18 cu ocazia unui turneu amical în Spania. La toate loturile juvenile există această situație. Am ales dintre antrenorii aflați la licența PRO sau fără angajament, astfel încât să-i aducem aproape de activitatea la nivel de naționale pentru a vedea ce poate fiecare în parte. Iar pe cei care corespund să-i avem în baza de date pentru acțiuni viitoare”, a menționat Stoichiță, directorul tehnic al FRF, pentru gsp.ro.

Echipele participante la întrecerea amicală din Spania sunt: Norvegia, Polonia, Cehia și România, iar partidele se vor disputa conform următorului program:

09.02.2018, ora 16 :00 (17:00 ora României) – România – Norvegia

11.02.2018. ora 18:00 (19:00 ora României) – România – Polonia

13.02.2018, ora 15 :00 (16:00 ora României) – România – Cehia

În toamnă încep meciurile oficiale

Reprezentativa U18 (din 2018, România U19) va juca în toamna acestui an calificările Campionatului European dedicat juniorilor Under 19, care se va desfășura în Armenia în vara anului 2019. România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar. Turneul de calificare va fi găzduit de Bulgaria și se va desfășura în perioada 14-20 noiembrie, conform următorului program:

14 noiembrie 2018: Bulgaria – România

17 noiembrie 2018: Grecia – România

20 noiembrie 2018: România – Gibraltar

Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Portugalia și Germania. Turul de Elită se va disputa în primăvara anului 2019. La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 7 grupe, alături de țara gazdă, Armenia, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în iunie 2019.

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *