X
    Categories: UTA Arad

Bogoșel: „Amical neprevăzut, dar bun pentru echipa noastră”

Fiindcă este vacanță școlară, echipele de copii și juniori au programate semi-cantonamente în această săptămână. Nu face excepție nici UTA Under 19, ce s-a pregătit în sistem semi-centralizat, iar ieri a aflat că are de onorat și amicalul primei echipe de la Chișineu-Criș.

Bazându-se și pe Opriș, Lazăr și Sorato, echipa lui Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Sandu Țamboi și-a măsurat forțele cu liderul Ligii a 4-a, iar lucrurile nu au ieșit prea bine. S-a terminat 4-1 pentru gazde, cu golul de onoare al „roș-albilor” marcat doar pe final de italianul Federico Sorato. „Un amical neprevăzut, dar bun pentru echipa noastră, ce ne-a arătat cam pe unde suntem cu pregătirea. Este prima oară când jucăm în formula asta, pe unii jucători nu i-am cunoscut până acum. Am luat două goluri rapide, până în minutul 10, după care am echilibrat puțin jocul, au fost și faze de poartă. Au venit și jucători de la prima echipă, acum vom discuta cu antrenorii lor și le vom spune despre fiecare câteva cuvinte. Adversarul s-a impus pe merit, este unul bun, nu cred că va avea probleme în a ajunge în Liga 3-a” a spus imediat după meci Costel Bogoșel.

Odată cu împrumuturile la Cermei ale lui L. Bodri, T. Bodri și Mureșan, abandonul lui Frai și accidentarea lui Gruiescu, UTA Under are ceva probleme de efectiv dar: „Trebuie să câștigăm seria indiferent ce jucători vom avea și vom vedea ce loc vom reuși să ocupăm la turneul final, noi țintim cât mai sus. Avem șase jucători la prima echipă, să vedem câți vor și rămâne acolo. Cu cât mai mulți, cu atât este mai bine, acesta este scopul nostru” a adăugat antrenorul principal al tinerilor utiști.

Mâine, „roș-albii” trec pe la medicul sportiv pentru viză, iar sâmbătă ar putea fi zi normală de antrenament, atâta timp cât amicalul cu Gyula ar putea fi anulat la cererea maghiarilor, care au mai mulți jucători bolnavi.

 

 

5
0
lucian :