Fotbal judetean

Mașniță, lângă Petrilă în atacul Șimandului! Oală, Poșta sau Saba – restul achizițiilor în rândul „șoimilor”





Șoimii Șimand termină a doua săptămână de pregătire cu un prim test al iernii, mâine, la Ghioroc, cu divizionara a cincea din localitate. Până în prezent, Marius Ciubăncan a reușit să acopere plecările la Socodor ale lui Vaida, Tolan, Faur și Rafila cu alți patru fotbaliști. Unul dintre ei vine chiar de la trupa lui Tiberiu Darazs și este portarul Adrian Oală. Din eșaloanele inferioare mai sosesc atacanții Claudiu Saba (Frontiera Pilu), dar mai ales Vasile Mașniță. Acesta a jucat la CS Beliu în ultima perioadă, dar are două sezoane de Liga 3-a în spate, în tricoul celor de la CS Ineu. În fine, antrenorul Șimandului îl va avea din nou elev după stagiunea petrecută la Dorobanți pe mijlocașul de 16 ani, Raul Poșta, care a susținut probe de joc la Naționa Sebiș în această iarnă.

Dar, cea mai bună veste a iernii este revenirea pe gazon a lui Cosmin Petrila. „Ne-a lipsit mult, cu el în teren potențialul ofensiv al echipei noastre crește mult. Am mare încredere și în Vasile Mașniță, sunt sigur că el va compensa plecarea lui Faur”, spune Ciubăncan. Fostul mijlocaș al UTA-ei conduce două antrenamente pe săptămână la Șimand și, pe lângă testul de mâine, a mai programat pentru echipa sa întâlniri amicale cu: Turnu, Sântana 2016, Socodor și Curtici.

„Șoimii” debutează în returul Ligii a 4-a la Ineu, formație care l-a dorit la un moment dat pe Robert Balint, însă conducerea șimăndană l-a convins pe acesta să rămână la echipă cel puțin până în vară.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button