Glogovățul a pierdut trei jucători, dar i-a „repatriat” pe Coșa și Vîrtaci! Divizionara a patra se întoarce în casă nouă la primăvară

Glogovățul a pierdut trei jucători, dar i-a „repatriat” pe Coșa și Vîrtaci! Divizionara a patra se întoarce în casă nouă la primăvară

21 de puncte după prima jumătate ediției de campionat 2017-2018 în Liga 4-a e o „zestre” bună pentru CS Glogovăț. Echipa de la marginea Aradului se clasează pe un loc 8 pe care vrea să și-l păstreze până în vară, dacă nu chiar să și-l îmbunătățească. Perspective ar fi, atâta timp cât lotul a rămas în mare parte același, iar „roș-albaștrii” chiar au arătat forță în unele partide.

„Vladi” s-a apucat efectiv de treabă săptămâna trecită și a trecut de etapa reacomodării cu efortul. Negrea și colegii săi au făcut alergări în pădure, dar au văzut și mingea pe terenul sintetic din comună. Punctul culminant al pregătirii de iarnă va avea loc între 18 și 23 februarie, în cantonamentul de la Moneasa. „Meciurile amicale le demarăm doar după revenirea de la munte, până atunci încărcăm cât putem din punct de vedere fizic. O vom întâlni pe Șiria în dublă manșă, dar și pe Curtici și Turnu. Am mai vorbit cu Felnacul pentru data de 10 martie, dar, din câte am înțeles, începe returul la acea dată. Oricum, eu spun că vom fi pregătiți și în mod normal nu putem cădea mai jos de locul 8, ba chiar am vrea să urcăm măcar pe 6-7”, spune Călin Dehelean, antrenorul celor de la Glogovăț.

Ca și nume, gruparea de lângă Arad a suferit două pierderi importante prin plecările portarului Mitrea și mijlocașului Cornea. „Nu-l puteam împiedica pe Alex Mitrea să urce din nou mai sus, chiar îi urăm multă baftă la Cermei. Apoi, Cătălin Cornea a plecat în Germania, dar s-ar putea să revină, nu știm deocamdată. În fine, am făcut un schimb cu Pecica, Edi Varga, Nichi Coșa, iar Edi Vîrtaci s-a întors de la Săvîrșin pentru a-i face concurență lui Ciornei în poartă. Mai avem o discuție pentru Magdi, care ar putea pleca la vecinii din Mândruloc și rămânem pe piață pentru un atacant. Noi îl așteptăm pe Bubuș, dacă nu semnează cu Pecica”, ne-a lămurit Dehelean cu privire la mutările iernii la nivel de lot de jucători.

Probabil, Glogovățul va mai juca două-trei meciuri din retur la Horia, dar din luna aprilie s-ar putea întoarce acasă. Primăria din Vladimirescu a investit aproape 100 de mii de euro în refacerea gazonului de pe arena „Constantin Sfârlogia”, lucrările sunt finalizate, iar odată cu încălzirea vremii covorul nou de iarbă va putea intra în circuit.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.