ACS Piroș Security s-a întărit din județul Timiș și crede încă în promovarea în Liga I

ACS Piroș Security s-a întărit din județul Timiș și crede încă în promovarea în Liga I

Vestea că din fiecare serie a ligii secunde la fotbal ar putea promova primele două clasate, au reaprins speranța în tabăra „leoaicelor” de la ACS Piroș Security. După eșecurile din finalul anului, arădencele sunt la 6 puncte în spatele liderului din Baia Mare, dar cel puțin un loc 2 este la îndemâna lor. „Nu știm acum dacă se va schimba sistemul de promovare, dar și într-un caz și în celălalt suntem datori să credem până la final în șansa noastră. Nu dezarmăm, echipa noastră și-a reluat în forță pregătirea beneficiind și de câteva achiziții bune de la Timișoara, dar și un mijlocaș foarte bun de la Satu Mare, cu convocări la loturile naționale”, ne-a mărturisit Pavel Piroș, președintele grupării feminine din orașul nostru.

Într-adevăr, chiar în această săptămână, antrenorul Gigi Cameniță are certitudinea unor întăriri în special pe faza defensivă.  De la CFR Timișoara au sosit nu mai puțin de trei fotbaliste, respectiv portarul Cristina Ștefan (foto), fundașul dreapta, Daniela Schipor și „închizătorul” Casiana Chișereu. În fine, de la Sânnicolau Mare sosește Bianca Biriș, un tânăr mijlocaș dreapta. Vă reamintim că Marcea și Danciu s-au despărțit de clubul arădean înainte de finele turului, ambele plecând în străinătate, dar a avut și prima jucătoare convocată la lotul național.

Andrea Bălaș s-a întors miercuri din Turcia, unde a participat la un stagiu de pregătire selecționatei „tricolore”. „E încântată de tot ceea ce i s-a întâmplat în Turcia, mi-a spus că vede cu alți ochi fotbalul. Și-a dat seama că poate face o carieră din acest sport, sper să le insufle și colegelor sale mai tinere aerul profesionist respirat la națională”, a mai punctat Piroș.

Altfel, Cameniță are în spate o săptămână de antrenamente, iar sâmbătă, de la ora 15, pe „Șega”, echipa sa are parte de un prim amical al iernii, cu prim divizionara Fortuna Becicherecu Mic. Campionatul se reia de abia pe 1 aprilie, când e programat derby-ul județului: CS Ineu – Piroș Security. Până atunci, însă, „leoaicele” ar putea evolua în turul trei al Cupei României, împotriva unei alte divizionare secunde, Lugas Oradea. „Cred că putem trece de această echipă și să ajungem în fazele superioare. O să încercăm să aducem o prim divizionară la Arad”, a încheiat Piroș.

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.