National Sebis

Convingători la final de cantonament: Național Sebiș – Unirea Sântana 3-0





Combatantele din această dimineață au ieșit din cantoment cu ocazia testului de pe terenul „Crișana”, din Sebiș. Divizionara a treia s-a impus la scor de neprezentare, după ce scorul pauzei a fost 2-0.

Mărgărit a deschis repede tabela, mai precis în minutul 6 din pasa juniorului Cl. Vereș. Acesta din urmă a centrat și la reușita lui Săulescu, cu capul, venită după o ocazie importantă a Sântanei, irosită de Ginghină. Scorul s-a rotunjit spre final, când Pîslaru a înscris la centrarea  din corner a lui Petculescu.

Sebișenii nu au putut conta doar pe Ruță, care a acuzat o ușoară accidentare. „Am putut alinia două echipe echilibrate, ce au făcut un antrenament bun de final de cantonament, deși unii dintre jucători erau și cu gândul la cele trei zile libere ce urmează. Au fost trei goluri frumoase, ne bucurăm și pentru Săulescu, care a marcat de ziua sa și-i transmitem <<La mulți ani!>>  cu această ocazie. Ne bucurăm că, exceptându-l pe Ruță, care are mici probleme, nu avem accidentări. Intrăm într-o perioadă ceva mai plăcută pentru fotbaliști, cu multe antrenamente cu mingea, trebuie să-i integrăm cât mai bine pe noii veniți, inclusiv pe Onțel ce sosește marți”, a spus Cosmin Merșca, secundul lui Călin Cojocaru la cârma Sebișului.

„Am încheiat săptămâna cu antrenamente zilnice, de încărcare fizică, cu un test foarte bun. Am jucat cu o echipă valoroasă, pe un teren destul de bun și, în ciuda înfrângerii, suntem în general mulțumiți de prestația și angajamentul băieților.  Trebuie ținut cont de faptul că am întâlnit o formație peste nivelul nostru, ce se bate pentru primele locuri în Liga 3-a. De acum intrăm în etapa de omogenizare, sperăm să ne recuperăm și jucătorii cu probleme medicale și mă refer în special la Marc și Stanciu, iar pe Avrămuțiu îl mai așteptăm puțin după operația suferită la nas” a menționat și Cătălin Puia, managerul Unirii.

Formații: 

Sebiș (prima repriză): Poiană – Deliman, Basic, Dumitrache, Siminic – Rugină, Sz. Vereș – Săulescu,  Susan, Cl. Vereș – Mărgărit.

Sebiș (repriza a doua): Poiană (60 Dagău) – Poștoarcă, Giuga, Pîslaru, Moise – Pintea, Sz. Vereș  – A. Pop, Petculescu, Tătulea – Enciu

Sântana: Csurka (75 Matiș) – Paven (70 Politic),  Peia, Bodea, Istin – Ginghină, Mateiu (67 Ghiță), Olteanu (72 Neag), Prică – Pasăre (55 Martin), Capătă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button