Sporturi de contact

Chiar dacă au ratat podiumul, trei judoka arădeni au strâns puncte prețioase la Cupele europene din Italia și Spania



Trei sportivi arădeni și antrenorul lor au stat departe două săptămâni de propriile familii pentru a participa la primele Cupe Europene la judo din acest an. Profesorul Arpad Nagy a contat pe fiul său David, dar și pe David Turc și Kinga Bleicziffer la puternicele întreceri de la Follonica (Italia), respectiv Fuengirola (Spania),  la care au luat startul judoka de pe tot continentul și nu numai.

În weekendul 11-12 februarie, în localitatea toscană Follonica, sportivii arădeni nu au putut urca mai sus de locul 9, dar tot au pus la păstrare ceva puncte. În schimb, la finalul de săptămână ce a urmat, în orășelul spaniol Fuengirola, aflat la 30 de kilometri de Malaga, David Nagy a fost foarte aproape de o medalie de bronz, Bleicziffer și Turc trebuind să se mulțumească din nou cu două locuri 9 și cu ceva mai puține puncte în clasamentul individual. „Nivelul a fost mai ridicat decât niciodată, căci au fost și mulți sportivi de pe alte continente. De exemplu, au fost reprezentate țări ca Argentina, Ecuador, Columbia, Canada sau Republica Dominicană, ca să nu mai vorbim despre ruși, care s-au prezentat cu o delegație importante. Miza e, bineînțeles, participarea la Mica Olimpiadă de la Buenos Aires, toată lumea vrea să ajungă în Argentina.  E, însă, foarte greu trebuie să fii sportiv de top, de exemplu România a primit doar două locuri, unul la băieți și celălalt la fete. Asta înseamnă participarea la multe cupe europene, unde, însă, dai peste tot ce este mai bun din fiecare țară. Am calculat cel puțin trei medalii la aceste cupe europene, plus o clasare bună la campionatele europene și mondiale pentru a strânge aceste puncte pentru calificare. De exemplu, David Nagy se bate clar pentru locul rezervat României cu Adrian Șulca, care a venit pe cheltuiala Federației în Italia ca și component al lotului național de cadeți a luat un loc 2 ce ar putea cântări mult la final. Dar, mergem înainte, nu dezarmăm, mai avem multe competiții în față”, spune antrenorul Arpad Nagy.

Reveniți acasă după mii de kilometri parcurși cu mașina, David Nagy, David Turc și Kinga Bleicziffer trag speranțe la medalii naționale la campionatele de Under 18, din acest weekend, de la Arad.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button