Din cauza vremii potrivnice, UTA ar putea relua campionatul tot acasă, în compania viceliderului FC Hermannstadt

Din cauza vremii potrivnice, UTA ar putea relua campionatul tot acasă, în compania viceliderului FC Hermannstadt

Vremea rea din aceste zile a speriat cluburile de fotbal din Liga a 2-a. La finalul săptămânii e programată a doua etapă din 2018, însă majoritatea conducătorilor echipelor din eşalonul secund au solicitat Federaţiei Române de Fotbal să amâne etapa a 23-a. Toate cele opt jocuri programate în intervalul 2-4 martie ar trebui să se dispute în partea sudică a ţării, iar, în acest moment, şase dintre gazde solicită să nu organizeze partidele din weekend.

Din informațiile noastre, printre ele nu se află și CS Mioveni, următorul adversar al UTA-ei, care a stat deja în runda precedentă, ca urmare a retragerii din campionat a celor de la Olimpia Satu Mare. Pe de altă parte, în județul Argeș ninge abundent de duminică și prognoza meteo pentru următoarele zile nu e deloc optimistă. De altfel, toate unitățile de învățământul preuniversitar din județul Argeș (grădinițe, școli, licee) au fost închise în județul Argeș până joi.

Așadar, pe lângă eforturile de dezăpezire a terenului de joc, mai trebuie luate în calcul și rutele (îngreunate și ele mai ales în centrul și sudul țării) pe care trebuie să ajungă delegația arădeană, arbitrii și observatorii, la Mioveni. Prin urmare, gruparea „galben-verde” va trebui, probabil, să se supună majorității și să accepte amânarea.

Dar o decizie finală se va lua mâine, în Comitetul Executiv al FRF. Acesta poate reprograma etapa a 23-a pe 28 martie, iar campionatul să continue conform programului iniţial, adică pe 10-11 martie să aibă loc etapa a 24-a. Asta înseamnă că „Bătrâna Doamnă” joacă tot acasă și următorul meci oficial, având parte de un adversar foarte greu, dacă nu imposibil de oprit. Alături de Dunăea Călărași, FC Hermannstadt e mare favorită la promovarea directă în Liga 1 și va veni la victorie la Șiria.

Până una alta, președintele argeșenilor a apucat să vorbească despre confruntarea cu „roș-albii”, ce ar trebui să aibă loc vineri, de la ora 17,30, în deschiderea rundei cu numărul 23 a ligii secunde. „Doresc să avem un rezultat pozitiv şi să jucăm un fotbal frumos, spectaculos, mai ales că meciul va fi şi la TV şi va fi văzut în toată ţara. Sper ca publicul să vină în număr cât mai mare, iar la sfârşit să ne bucurăm împreună de prima victorie a sezonului pentru a avea linişte la celelalte meciuri. UTA are un mic avantaj că au disputat deja un joc oficial. Dar l-au pierdut… Cred că vin să recupereze din puncte la noi, dar mai sper ca echipa noastră să aibă atitudine şi devotament şi noi să ne impunem”, a spus pentru Curierul zilei, Mihai Olteanu.

Facebook Comments
4
0

3 comentarii


  1. Relu Auras,reprezentantul echipelor de Liga a 2-a,a declarat in urma cu putin timp ca etapa se amana,inclusiv cea de la Mioveni pentru data de 28 martie.
    Mai mult ca sigur si debutul Ligii a 3-a.

    7

    0
    Răspunde

  2. A aparut si in GSP si inLiga a 2-a,dar mai apare ceva:cum ca UTA a cerut amanarea jocului pe motiv ca infrastuctura nu-i permite sa ajunga in timp util la meci?!?!?!
    Pe de alta parte,Mioveniul a fost singurul club care nu a cerut amanarea.
    Acum se pune problema,cum vor folosi UTA,acest interval de timp?Poate inca o „dubla” cu Chisineu Cris?:-)))))
    PS:si daca era iarna, iarna,nu mai incepea campionatul pana in martie?

    3

    6
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.