Campioana județului Arad va întâlni cea mai bună echipă din Gorj la barajul de promovare în Liga 3-a!

Campioana județului Arad va întâlni cea mai bună echipă din Gorj la barajul de promovare în Liga 3-a!

A venit ziua când campioana județului Arad a aflat spre ce județ să privească când vine vorba despre adversarul de la barajul de promovare în Liga 3-a la fotbal. Ca lider al eșalonului patru și mare favorită la câștigarea seriei, Crișul Chișineu Criș a fost cea mai interesată echipă de împerecherea de azi făcută la Casa Fotbalului, însă și Ineul, Pecica sau Sântana au tras cu ochiul.

În fine, campioana județului Arad a aflat că își va întâlni omoloaga din județul Gorj, ce se va alege în proporție foarte mare dintre AS Petrolul Bustuchin și ACS Știința Turceni, care au un avans de 12, respectiv 10 puncte de a treia clasată, Gilortul Târgu Cărbunești. Prima manșă va avea loc în județul nostru pe 16 iunie, de la ora 18, iar returul în Gorj, pe 23 iunie, de la ora 17,30.

Bustuchin, ca și Crișul în Arad?

Deși are în față doar două puncte de Turceni, echipă cu care UTA a luptat în sezonul promovării în Liga 2-a, AS Petrolul Bustuchin pare a ataca cu toate forțele prezența în eșalonul trei. Convingerea cu care atacă promovarea actualul Lider al Ligii a IV-a Gorj se aseamănă mult cu cea din tabăra Crișului, așa că se anunță încă de pe acum un „duel” foarte încins pentru un loc sub soarele Ligii a 3-a.

Cu un “implant” consistent realizat în această vară, majoritatea jucătorilor şi antrenorul provenind de la Cărbuneşti, „petroliştii” îşi doresc să ia campionatul, iar apoi ţintesc accederea în Liga a 3-a. Primarul Ion Ciocea a declarat în toamna lui 2017 că dorește să construiască o echipă valoroasă la Bustuchin și că se vor găsi bani pentru susținerea activității în Liga 3-a. „Este anul în care cetăţenii comunei au dorit un fotbal de performanţă. Este un segment de 400-500 de spectatori, care sunt permanent prezenţi la meciuri. Am reuşit să găsim copii până la 24 de ani şi să creăm un nucleu, lucru pe care l-am făcut. Țelul este să câştigăm campionatul judeţean. În primul rând, ne interesează un joc frumos, un joc bun, şi apoi să vină şi rezultatele. Să nu păţim ca alte echipe din judeţ, să ajungem la baraj şi să fim ciuca bătăilor în divizia superioară. Ne interesează să creăm relaţii de joc. Nu este atât de greu să promovăm în Liga a 3-a, nu sunt cheltuieli mari sau un efort puternic. Cât ne permite legea, acel efort îl facem. Dacă am aduce şi sponsori, oameni de afaceri, vom încerca promovarea. Bază sportivă cred că avem, dar echipa trebuie să fie competitivă şi puternică, să reziste”, declara în vară Ciocea pentru gorjeanul.ro.

Antrenorul formaţiei Petrolul, Mihai Dinu, a declarat tot în toamna lui 2017 că este prea devreme pentru planuri măreţe. Actualul tehnician al echipei din Bustuchin este de părere că meciurile sunt mai tari la judeţ decât în anii precedenţi, dar nu a ascuns că şi-ar dori să promoveze. „Am venit cu 7-8 jucători de la Cărbuneşti, fotbalişti care au evoluat doi ani împreună. La Bustuchin am găsit un nucleu foarte bun şi pe valoarea sportivilor am ajuns unde suntem. Anul trecut, e clar, Băleştiul a fost cea mai bună echipă din serie, drept dovadă a şi promovat în urma barajului. Campionatul mi se pare însă mult mai puternic anul acesta, fiindcă sunt echipe mult mai tari, cum ar fi cele din Rovinari, Turceni, Novaci sau Mătăsari. Sunt formaţii care pot face oricând diferenţa. Este prea devreme să ne pronunţăm dacă avem prima şansă la promovare. Ținem cont că şi Turceniul este o echipă omogenă care joacă de foarte mult timp împreună, vorbim poate de 6-7 ani. Noi ne vom juca şansa până la capăt, fiindcă ne dorim foarte mult să promovăm”, a admis Dinu tot pentru gorjeanul.ro. Fostul antrenor de la Cărbuneşti s-a declarat plăcut surprins de ce a găsit la noua sa echipă, şi este sigur că dacă ar ajunge în Liga a 3-a cu Petrolul va avea sprijinul autorităţilor locale. „Domnul primar, domnul viceprimar, toţi suporterii din Bustuchin sunt oameni foarte pătimaşi. Eu nu am întâlnit, până la ora asta, la toate echipele pe unde am fost, oameni ca la Bustuchin, corecţi, devotaţi şi care, când îşi propun ceva, merg până la capăt. Sunt convins că vom avea susţinere”.

În cantonament la Horezu

Liderul din liga a 4-a gorjeană, Petrolul Bustuchin, s-a întors zilele trecute dintr-un cantonament centralizat la Horezu. Băieţii lui Mihai Dinu trag tare la pregătiri, pentru că obiectivul este clar: atacarea promovării în eşalonul trei. Pentru că performanţa nu e uşor de atins, „petroliştii” s-au întărit considerabil în această iarnă. La echipa din Bustuchin au sosit fundaşii Iulian Robert Vulpe, Dragoş Pîrvu şi Ion Creţu, mijlocaşii Darius Almăjanu şi Vasile Cristian Stegaru şi atacantul Florin Niculescu. “În aceste condiţii, antrenorul Mihai Dinu se poate bucura de un aspect pe care fiecare antrenor şi-l doreşte: dubluri pe fiecare post, aspect care probabil ne va ajuta foarte mult sau mai exact va fi decisiv şi în cealaltă competiţie, Cupa României. Aşadar, Petrolul dovedeşte că are conducere serioasă, ţelurile foarte înalte şi atmosfera extraordinară. Ne dorim eventul şi promovarea, în premieră, în liga a lll-a, Doamne ajută!”, s-a scris pe pagina de facebook a formaţiei gorjene, care, printre altele, a obținut un 1-1 de palmares în amicalele iernii cu Pandurii și a fost învinsă la limită (1-2) de ACS Șirineasa, liderul din C4.

 

Facebook Comments
6
0

3 comentarii


  1. „A venit ziua când campioana județului baraj” sunt curios unde se afla acest judet numit Baraj.

    0

    7
    Răspunde

    1. nu e scris cu literă mare, deci nu e nume de județ .. o fi un județ cu baraj … trebuie să analizăm harta geografică să vedem cam despre care județe poate fi vorba …

      6

      3
      Răspunde

      1. cel mai probabil harta aia se gaseste doar in imaginatia autorului…

        1

        2
        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.