X
    Categories: UTA Arad

Nemulțumit de subțirimea lotului și avizat de programul greu, Ionuț Popa spune că salvarea e singurul obiectiv la UTA, iar: „Din vară mai stau doar dacă se dorește promovarea”

Ionuț Popa a terminat cea de-a treia zi la comanda echipei fanion a Aradului, în cel de-al patrulea său mandat în „alb-roșu”. „Mister” a comandat deja două teste pentru lotul de jucător, unul de rezistență și celălalt de forță, iar concluziile sunt pozitive mai degrabă după cel de azi, de la baza sportivă. Pe de altă parte, Popa e puțin îngrijorat când vine vorba despre lotul de jucători, în special de subțirimea sa. „Cineva din club mi-a spus că echipa e mai slabă decât cea din Liga 4-a”, dezvăluia experimentatul antrenor în emisiunea „Glasul Tribunei”, de la TV Arad.

Dar, Popa a făcut și alte afirmații interesante după cele două zile petrecute în mijlocul lotului utist, în special legate despre fotbaliștii pe care îi are la dispoziție. Reamintindu-și că a mai lucrat cu Manea și Polgar, dar are amintiri și cu Bodea, junior, „Mister” a punctat următoarele: „Acum situația este foarte grea, mai grea ca atunci când am preluat-o de la Chirilă. Și atunci au plecat mulți jucători cu experiență și au venit mulți tineri. Pe de-o parte e bine, căci poți trage de ei, îi alergi că doar sunt tineri, dar mai departe depinde și de ei. Doar dacă sunt inteligenți, jucătorii pot progresa, dacă vor înțelege cum să joace în apărare, în atac, să respecte un plan tactic, să treacă prin etapele de individualizare. Așa e cu tinerii, e greu de lucrat, îți mănâncă ficații. Sper să reușim să o scoatem la capăt, singurul obiectiv e salvarea de la retrogradare. Din punctul meu de vedere, am mai avea nevoie de cel puțin 20 de puncte, iar programul este destul de complicat. Mai avem acasă cu Sibiul, Afumați e și meciul cu…Timișoara, echipa suporterilor.  Doamne ferește ca UTA să retrogradeze, mai ales că a fost deja acolo, în ligile patru și trei. Felicitări celor care au contribuit la revenirea echipei în Liga 2-a, intenția este să promoveze la un moment dat, iar eu sper să pot ajuta. De fapt, voi rămâne la UTA și din vară doar dacă se dorește promovarea”.

„Mister” a vorbit foarte clar și despre fișa postului în „alb-roșu” și despre intenția de a-l convinge pe Francisc Tisza de a reveni la echipă. „Directorul tehnic este șeful fotbalului dintr-un club, la echipa de seniori și gupele de juniori și copii. El îndrumă și conduce tot. Sigur, dacă am fi fost în Anglia poate mi se spunea manager, cum era Sir Ferguson la Manchester, sau cum e Wenger, la Arsenal, important este că vreau să ajut cum pot mai bine clubul. Când m-au abordat, conducerea clubului și a orașului mi-au cerut să rămână și actuala conducere tehnică, însă Botiș s-a retras la copii. Todea a vrut să facă un pas înapoi, dar l-am convins să rămână, că mai are de învățat. De fapt, toți mai avem de învățat, inclusiv eu. Așadar, mă bazez pe Cristi Todea, Cristi Păcurar și Dan Țapoș și curios este că pe toți trei i-am avut elevi ca și jucători. Din păcate, pe Feri Tisza nu l-am văzut la echipă de când am venit eu. Mi s-a spus că de trei săptămâni nu a mai venit la teren, eu aș fi vrut să fie lângă noi. În cadrul ciclului săptămânal, apar în plus două antrenamente față de cele de până acum, iar acestea sunt în special de individualizare. Voiam să împart în trei lotul de jucători, iar Todea, Păcurar și Tisza să se ocupe de ei. Aș vrea ca fotbaliștii noștri, în special cei tineri, să insiste pe pase, centrări, lovituri cu capul, să mai învețe să se apere, să atace. Deocamdată, am sesizat că avem o echipă destul de subțire în primul rând numeric. Sunt vreo 17 fotbaliști și aș avea nevoie de cel puțin 20. Azi a revenit la antrenamente și Stahl, care a fost consultat de medicul lui Poli pe baza unui RMN. Are probleme la un disc al coloanei, dar i s-a recomandat să reînceapă mișcarea. Decamdată separat, dar sperăm să fie din ce în ce mai bine, căci avem mare nevoie de un fotbalist cu calitățile sale”, a adăugat Popa, care a recunoscut că a avut contacte cu o echipă de Liga 1, din play-off, înainte de a veni la UTA. „Domnii Meszar și Moșneag știu despre ce era vorba, dar nu mai puteam sta după acea echipă. Am dat un răspuns pozitiv UTA-ei, iar de acum nu mai plec indiferent de ce oferte ar mai veni pe adresa mea. Cândva am avut și eu nevoie de UTA, prin ea mi-am făcut un nume în anul 1993, când debutam în Divizia A ca principal într-un meci cu Petrolul, acum mă revanșez”, a mai precizat directorul tehnic al „roș-albilor”.

În fine, la TV Arad s-a atins aprofundat și conflictul mocnit dintre o parte a suporterilor și experimentatul antrenor. „Ca antrenor profesionist, deținător al licenței PRO din anul 2003, pregătesc orice echipă ce-mi pune la dispoziție niște condiții normale. Am activat la multe echipe și automat adversarii mi-au devenit dușmani. Când am câștigat cu UTA la Timișoara 4-3 sau când am bătut-o tot pe Poli cu 7-0 eram bun? Atunci, Poli era dușmanul meu. Că apoi s-a întâmplat să fie și UTA printre dușmani asta e viața, dar eu nu-mi amintesc să-i fi jignit pe suporterii arădeni. Dacă ei consideră altceva e treaba lor. Și până la urmă cine sunt cei de la Suporter Club UTA care mă contestă? Păi Proca și Colin sunt prieteni cu mine, îi cunosc bine, dar, până la urmă, nu pot eu să le comand să nu mă mai înjure dacă ei așa simt. În schimb, îi rog să susțină echipa, mai ales că au un mare merit că au refăcut-o de jos. Eu suporterilor le mai spun că îi respect, cu toate că eu aș fi cel lezat. M-au făcut gunoi, ordinar, caracter zero, eu în schimb nu am vorbit așa de nimeni. Oriunde am fost în țară am fost respectat. La Iași mi s-a făcut un banner cu <<Și noi avem un rege>>, la Timișoara s-a scris înainte de a pleca <<Robule, Popa e al nostru>>, în schimb acasă văd că sunt înjurat și nu înțeleg de ce”, au fost cuvintele lui Popa.

În emisiunea din această seară, s-au mai abordat și subiecte precum revenenirea rapidă a echipei pe „Motorul” sau finanțarea clubului din bani publici prin Legea Sportului (și ordonanța 38) și nu pe bază de proiecte, despre care „Mister” a vorbit sâmbătă pentru sportarad.ro.

Facebook Comments
19
7
lucian :