Popa își cere scuze public în fața fanilor: „Nu am spus sau făcut nimic cu răutate, regret dacă am supărat pe cineva. Clubul are nevoie de liniște, iar echipa de susținere”

Popa își cere scuze public în fața fanilor: „Nu am spus sau făcut nimic cu răutate, regret dacă am supărat pe cineva. Clubul are nevoie de liniște, iar echipa de susținere”

În urma întâlnirii de aseară, de la Old Lady’s Pub, conducerea clubului UTA și antrenorul Ionuț Popa s-ar fi așteptat să se găsească o cale de mijloc, de împăcare între părți, căci situația echipei este și așa complicată în zona roșie a clasamentului ligii secunde. În schimb, Suporter Club UTA a emis un comunicat în care își menține poziția radicală față de Popa, dar anunță și încetarea oricărei colaborări cu șefii grupării emblemă a orașului, dar și autoritățile locale.

Printre principalele idei enunțate în comunicatul suporterilor ar fi:

– „Numirea lui Ionuţ Popa în funcţia de director tehnic al clubului UTA, o trădare a principiilor convenite cu partenerii noştri la începutul acestui drum”.

– „Nu putem accepta însă un atentat la onoarea clubului UTA, aşa cum este această numire”.

– „S-a dovedit, nu odată, un inamic al clubului din care astăzi, din păcate, face parte”.

– I-au făcut „cazierul moral al lui Ionuţ Popa faţă de UTA”, în şase puncte.

– „Constatăm însă că unul dintre piloni, Suporter Club UTA, a fost înlocuit peste noapte cu pilonul Ionuţ Popa”.

– „Ne considerăm puşi în faţa faptului împlinit, acela de a fi excluşi din ceea ce era numită până deunăzi «familia UTA»”.

– „Începând din acest moment, Suporter Club UTA încetează orice colaborare cu actuala conducere a clubului precum şi cu reprezentanţii primăriei”.

– „Ne situăm în protest deschis faţă de cele două entităţi amintite mai sus, atâta timp cât Ionuţ Popa este menţinut în orice funcţie a clubului UTA”.

– „Îi asigurăm pe jucătorii echipei noastre de suportul nostru moral fără rezerve în încercarea lor de a avea evoluţii şi rezultate cât mai bune”.

Fiindcă a sesizat că nu va avea șansa să aibă o discuție cu față în față cu liderii SCU, noul director tehnic al „Bătrânei Doamne” a decis să facă el un pas în față, prezentându-și scuzele public, prin intermediul presei. „Observ că revenirea mea la UTA a iscat o dispută aprinsă între conducerea clubului și suporteri, iar eu nu doresc să fiu mărul discordiei.  Tocmai de aceea, vreau să-mi cer scuze dacă am lezat pe cineva prin declarațiile mele la barajul din vara anului trecut. Nu am spus sau făcut nimic cu răutate, regret dacă am supărat pe cineva. Mi-aș dori să înțeleagă toată lumea că la club e nevoie de liniște, iar echipa are nevoie de susținere. Dacă aveam în lot mai mulți jucători experimentați, poate aceste așa-zise dispute cu suporterii nu erau elocvente, dar fotbaliștii tineri trebuie ajutați să crească și nu o pot face decât prin rezultate și implicit încrederea ce o vor căpăta în ei. Asta trebuie să înțeleagă bine fanii. Pe mine mă pot înjura cât vor dacă altfel nu se poate, dar copiii din teren au nevoie de susținerea lor necondiționată. Dar, repet, ar fi bine să îngropăm cu toții această secure a războiului, pentru binele UTA-ei. Eu nu țin dușmănie, am făcut primul pas și mi-am prezentat scuzele…”, ne-a mărturisit Popa.

 

Facebook Comments
19
3

42 de comentarii


  1. In sfarsit si a dat seama ca a gresit…sa nu fie prea tarziu insa. Toti ar trebui sa stie ca un club fara suporteri…nu exista!
    Haide UTA!

    16

    17
    Răspunde

      1. Noroc cu voi mari suporteri ai acs abc abs asu septicu trefla sau dracu mai stie cum va cheama

        8

        3
        Răspunde

    1. Pai tu esti fan UTA? Daca da, desi nu cred, in cateva etape o sa-i scandezi numele și vei dori sa nu mai plece de la UTA! Putina gandire, e pacat sa judeci gresit. UTA o sa redevina o echipa mare. Dar, daca nu ai rabdare, mai bine joaca hattrick…

      42

      17
      Răspunde

      1. Ce echipa mare sa faca asta ? Tu crezi ca asta a venit la UTA pentru UTA? A venit pt interesul sau personql. Nu a iubit UTA niciodata o sa vedeti peste cativa ani sau poate si mai repede .falcone nu baga bani pt ca nu era Popa toate astea nu sunt din intamplare , credema. Cei care cred ce spun omul asta prin presa au memorie scurta si uita prea repede cine este Popica cu adevarat.

        4

        5
        Răspunde

      1. Serios? Am fost langa UTA mereu in orice meci acasa sau deplasare pe ploaie sau ninsoare nu conta … Daca nu stii cine sunt te rog sa te abtii . Asta este pararea mea deapre Popa nu pot trece peste umilintele aduse UTA-ei de catre el. Sunt si alti profesionisti in fotbal care ar putea antrena UTA. Asta e pus de Falca simplu….se invart banii si tot se invart.

        3

        6
        Răspunde

  2. TU AR TREBUI SA PLECI PLANGAND …NU STIU CE MAI VRETI ,OMU SI-A CERUT SCUZE PUBLIC!!CE TOT MAI VRETI!DORESTE BINELE ECHIPEI UTA SI O VA IUBI MEREU!DAR VOI SUNTETI PREA GREI DE CAP…ASA ZIS SUPORTERI!!

    50

    15
    Răspunde

    1. Doreste pe naiba, astea sunt scuze? Popa e un mercenar, dar nici cu SCU nu imi e rusine…

      10

      19
      Răspunde

    2. Si-a cerut un fel de scuze, la final vine si zice ca el nu tine dusmanie si a facut el primul pas, adica el nu ar fi avut de ce sa isi ceara scuze, dar na, uite ba eu iki cer acuze si voi…. In concluzie mai bine tacea.

      6

      11
      Răspunde

    3. Eu ca suporter care nu il agreeaza nu ma intereseaza scuzele lui ! Sunt prea multe negative , si daca reuseste (ceea ce nu cred )sa ne duca in liga 1 tot am sa fiu impotriva lui ! Pentru tot raul care la facut UTA-ei nu merita iertat .

      3

      4
      Răspunde

  3. Acum ar fi normal ca si mimozele de suporteri care l-au injurat la greu, sa-si ceara scuze. Asa ar fi civilizat, dar probabil nu se va intampla.

    66

    19
    Răspunde

    1. Super, super ok comentariul Pelin. Speram ca au si ei putin bun simt.

      43

      12
      Răspunde

    2. Joaca teatru ! La asta se pricepe cel mai bine .

      3

      4
      Răspunde

  4. Ce ati mai vrea sa faca acuma după ce și-a cerut scuze public, mai terminati odată pentru liniște la echipa! Atâtea mofturi faceti dar pe noi sau urcat Timișorenii la noi acasa cu tot cu ,, galeria ” noastră….poate acuma închiriază cetatea la Siria și va surprinde iar.hai Uta

    18

    10
    Răspunde

  5. HAI UTA !!!TERMINATI CU FIGURILE SI SA NE ADUNAM!!FORTA UTA!!COLLIN TE ROG SA II PUI SI PE ASA ZISI MARI SUPORTERI SA ISI CEARA SCUZE!!

    32

    13
    Răspunde

  6. si aici se vede lipsa de caracter, o da ca tinerii trebuie sustinuti, si vezi doamne de aia isi cere scuze…pai scu a zis clar ca vor sustine in continuare baietii , pe cameleonul de pesac nu il accepta! tinerii vor fi incurajati in continuare! daca zicea am gresit imi pare rau, atunci dovedea caracter, dar el si cand isi cere scuze arunca pisica! si la recas isi aroga merite la victorii, iar la infrangeri ii facea cu ou si cu otet pe jucatori, care au fost neplatiti cu lunile!

    19

    19
    Răspunde

    1. Doamne, stimate domn numai prostii debitezi!! Nu stiu de unde le scoti dar esti penibil, pur si simplu. In aceste momente nu trebuie decat unitate între antrenor, suporteri, conducere!! Altfel o sa ne facem doar de rusine!! Suntem pe drumul bun cu venirea lui Ionut Popa!! Din tot sufletul HAIDE UTA!!

      32

      15
      Răspunde

      1. ALOOO ! UNDE TRAIESTI ? Ne-am facut de mult de ras din cauza lui Falcone ! Revino-ti la realitate …Spune-mi ceva bun despre Popa , hai povesteste-mi sunt foarte curios .

        3

        3
        Răspunde

  7. AM UITAT SA VA SPUN,ATI VAZUT PE DIGI CUM CRACIUNESCU VORBEA FRUMOS DE UTA?SI CE ZICEA DE POPA SI SUPORTERI?NE FACEM DE RAS MA BAIETI!!CRACIUNESCU CHIAR ARE DREPTATE!!

    30

    7
    Răspunde

  8. tinescu noroianu imalovici BAI BAIATULE TU CE AI VREA TOTUSI?SPUNE TU MA ?VINO CU O IDEE?MARELE UTIST NOROIU…

    8

    9
    Răspunde

  9. Gata, frate, cred că ajunge cu tot spectacolul ăsta grotesc, cu fuste ridicate și scandal prin toată presa.
    Duminică avem meci greu, cu Sibiul, echipa trebuie să fie concentrată pe asta.
    Din vară, vedem ce-o fi, dar acum, că omul a fost adus, să-l lăsăm măcar să-și facă treaba așa cum știe mai bine.

    44

    6
    Răspunde

  10. Lasatil odata in pace sasi vada de treaba!!!
    Voi chiar vreti sa ne prinda liga3
    Ce suporteri sunteti ????
    Normal e sa fim cat mai sus in clasament si la anul sa promovam!!!
    Anul asta numai de retrogradare sa scapam!!!
    Fiti alaturi de UTA si lasati orgoliile!!!
    Forzzzzaaaa UTA

    21

    8
    Răspunde

    1. Bravo misu le !!!!!
      Sunt de partea ta
      Forza UTA !!!!!!!!!!

      15

      5
      Răspunde

  11. Cei atata circ si scandal, gata, Ionut Popa este la UTA si va face treaba buna, si de la anul promovam in liga 1. Domnul Ionut Popa faceti datoria, nu va luat dupa huligani care nu stiu ce e aia fotbal.
    UTA este viata mea si vreau UTA in liga 1
    Pentru noi doar UTA conteaza

    24

    9
    Răspunde

  12. Pai daca nu a gresit de ce isi cere scuze??? Un caracter de 2 bani, ca si conducatorii. Felicitari SCU. Avem nevoie de caractere la echipa aceasta, dar din pacate caracterele nu rezista la UTA.

    6

    19
    Răspunde

  13. Bine fac baieti din peluza ca il contesta pe popa dupa ce sia batut joc de acest club acuma are tupeu sa isi ceara scuze ii un lingau duminica cu toti in peluza haide UTA hai aradu popa nare ce cauta la UTA !!!!!!!!

    8

    29
    Răspunde

    1. asta sigur e un mucos de 14 ani , ce se crede mare huligan , apu el nici bani sa mearga la frizer singur nu are :)))
      bravo huliganule

      16

      3
      Răspunde

  14. Ajung cu telecomanda pe Champions League , sta sa înceapă meciul; și ajung sa gândesc cat putem fi de penibili sau jalnici toți: jurnalisti,suporteri,conducători,fani,comentatori de tastatura,orice altceva.cat de jos ne putem coborî că sa ne certăm intre noi,sa provocam discuții aiurea fara nici o finalitate. Mă întreb: cat de jos putem coborî cu toții? Până unde?Baronul nu ar fi mândru de niciunul dintre noi. Poate că nu eram noi sau orașul potrivit că sa se nască acest club. Trist..și fără speranță parca..

    6

    2
    Răspunde

    1. Corect daca orasul asta nu avea UTA era mort ! Si asa nu e departe la cat de mult rau i-a facut falca !

      2

      0
      Răspunde

  15. Hai UTA.⚽️ Popa bine ai venit. Apropo Giro ieri te dadeai mare ca stii din surse sigure că nu Popa l-a ajutat pe Stahl cu RMN .EI HAI SA TE UIMESC SI NU AI CUM SĂ MĂ CONTRAZICI SI NU AI FACE ASTA DACA AI STII CINE SUNT DAR TE LAS IN SUSPANS SPUN DOAR CA STIU DE STAHL MAI MULT DECÂT ORICINE DOAR CEL DE SUS STIE MAI MULT DECÂT MINE. NU SUNT BUNICU NICI PRIETENA …… AFLA CA POPA A PLATIT TOTUL A FACUT CEA CE CLUBUL UTA TREBUIA SA FACA MESZAR SI HAITĂ LUI DE CACAO DAR SA FOFILAT…..ASA CA ÎNCETEAZĂ CA TU STII NU STII NIMIC. FORTZA UTA ?‍♂️⚽️?‍♂️

    4

    3
    Răspunde

    1. [email protected],Gabytza.Tu spune doar unde i-a fost facut RMN-ul lui Stah si la cine?!Ca Popa i l-a platit din banii lui?Iti reamintesc ca somitatea in neurologie,domnul doctor Ples,este de origine aradeana!De-a lungul timpului,a facut multe pt sportul aradean,cand aici un aparat RMN,era de domeniul basmelor!Sau la clinica privata,din Micalaca,ca sa nu fac reclama,costa sute de euro!Doar la cate consultatii au ajuns la clinica dansului,la Timisoara,din diverse ramuri sportive….rezolvate!
      Tu fiind acum ingerul pazitor al lui Albert,spune-ne te rog public,din ce cauza se rispeste acest talent,pentru ca in conditiile date,se risipeste?Sau sa-ti spun eu?Pt. ca a fost si este fortat in continuare si se pune presiune mare pe copil!Altii din generatia sa,sunt rodati pe la alte echipe.Sa-ti mai aduc aminte despre promovarea la echipa mare in timpul lui Laurentiu Rosu?Iti mai aduci aminte,daca esti atat de bine informat si nu partinitor?
      Toti suporterii ne cam saturasem de fentele sablon,ale lui Stratila si de clinciurile cu arbitrii de tusa…A aparut Stahl,cu minute intrate pe final,in care ne-a dovedit ca ar putea evolua linistit ca titular.
      Rosu ne-a inchis tuturor gura,cu un argument pertinent:”este crud,daca il bag titular si il aranjeaza ortopezii ligii a 2-a,s-a terminat.Asa ca il bag dupa minutul 60,cand adversarii sunt mai obositi.”Cu ce a gresit Rosu?
      Cred ca ma intelegi gresit.Imi place Stahl enorm si nu numai mie,dar daca esti partinitor cu el si nu vezi realitatea faptica,nu vei fi ingerul sau pazitor,ci doar un demon in dezvoltarea sa!Crede-ma pe cuvant!
      Multa sanatate Albert!Pune masa musculara pe tine si nu in ultimul rand,fi mai rau!

      2

      5
      Răspunde

    2. Si inca [email protected],GABYTZA,ca era cat pe aici sa uit!Daca cineva il cunoaste si in ciorapii de fotbal,pe Albert,este Tisza!Intamplator,eram langa Feri bacsi,la debutul lui Stahl in echipa mare,in liga a 2-a!Unde a sunat prima data Stahl?La tine?Nuuu!Pe Tisza!
      Tisza nu se exteriorizeaza laudativ pt nimeni care i-a trecut prin mana,dar sincer iti spun ca i-am vazut ochii umeziti,si nu de frig sau caldura,pt ca asa cum stii,era in septembrie 2016!Raman la ideea ca mai trebuie sa munceasca mult si voi de acasa,trebuie sa vedeti si sa considerati altfel evoluarea sa!
      Mult succes!Am mare incredere ca dupa zile innorate,va iesi si soarele lui Albert!Sunt ferm convins!

      0

      3
      Răspunde

      1. Ei sa te uimesc am fost inaintea lui Tisza sunat. Tot respectul pentru Tisza in admir din toate punctele de vedere. Si Inca ceva Stahl nu a cazut din cauza fitelor sau a mai cine stie ce figuri de fotbalist ci din cauza unor probleme de sanatate de aici si lipsa masei musculare. Totodata as dori ca cei care nu cunosc indeaproape sa nu arunce cu noroi. Sa se dea cu parerea doar atunci cand se stie concret cea ce se spune. ATAT AM AVUT DE SPUS .NUMAI BINE.

        3

        0
        Răspunde

  16. Ce tot vb urat de Falca de nu era el eram undeva prin liga 4!! Voi astia care il tot injurati ati ajutat cu ceva clubul UTA??Sa va fie rusine mai terminati cu jignirile, sa nu se supere Falca sa isi ia mana de pe echipa ca ne asteapta liga 4.

    6

    7
    Răspunde

  17. Dacă Ionut Popa nu veneapărat la UTA,voi riscați sa retrogradați, din păcate!
    Cei din Sibiu ,sigur va dau cel puțin 2 boabe !
    E diferita mare de bugete,valoare,individualitate tehnica !

    1

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.