X
    Categories: UTA Arad

Burlă – out cu Hermannstadt, Stahl – în dubiu, iar: „Mijlocașii trebuie să poată juca oriunde”

Mai sunt trei zile până la vizita viceliderului ligii secunde la fotbal și, implicit, redebutul lui Ionuț Popa pe banca UTA-ei. La această oră, singurul utist care e 100% indisponibil pentru meciul de duminică este Bogdan Burlă, în timp ce Stahl ar putea fi folosit contra celor de la Hermannstadt. „Pe Burlă l-am găsit cu niște kilograme în plus, iar la al doilea antrenament condus de mine a și acuzat niște dureri la genunchi. L-am trimis la medic, la Timișoara și a primit repaus total până luni. În schimb, diagnosticul lui Stahl este protuzie de disc, nici eu nu am știut că există așa ceva până acum. E faza dinaintea herniei de disc, care, însă, poate fi evitată dacă fotbalistul lucrează zonă respectivă pentru a o întări. Jucătorul trage de el, l-am mai scos din antrenament când s-a plâns de dureri mari, iar în funcție de cum se va simți la ultimele antrenamente ale săptămânii ne vom baza sau nu pe el”, a menționat Popa.

Întrebat de rolul ce crede că i se potrivește cel mai bine în teren lui Mihai Petra, cunoscut pentru polivalența sa, directorul tehnic a răspuns fără ezitare: „La mine, un mijlocaș trebuie să alerge foarte mult și să poată juca oriunde. Dacă e central să poată trece și în bandă și invers. Așadar, atât Petra, cât și alții, ca Hlistei, trebuie să joace ce le zic eu”.

FOTO: UTA Media Design

Facebook Comments
18
3
manager :