Gloria LT Cermei

Anca: „Cred că am fost mai buni, am luat prea repede și prea ușor golul din repriza a doua”





Cermeiul a rămas la 11 puncte în fața co-județenei din Lipova după derby-ul din această după amiază. După cum s-a jucat în prima parte, „alb-roșii” chiar au lăsat impresia că pot lua tot „potul” în Podgorie, dar gazdele au avut o tresărire de orgoliu după pauză și reușita lui Ianc a fost anulată de cea a lui Vasinc.

Scăpând basma curată la cele câteva situații ale „șoimilor”, venite imediat după golul de 1-1, Cermeiul s-a întors în atac pe final și putea da lovitura prin Luca Bodri. „Primul meci după trei luni de zile ne-a ieșit destul de bine. Ne temeam puțin de starea gazonului, dar acesta a fost ok, ținând cont de terenurile pe care ne-am pregătit în ultimele săptămâni. Prima repriză a fost a noastră clar, am dat și gol relativ repede, după care am mai avut două ocazii imense, prin Luca Bodri și Sulea. La pauză le-am spus să ne concentrăm, să ne gândim că scorul e 0-0, dar, din păcate, am luat prea repede și prea ușor golul de 1-1. Altfel, le era greu să ne egaleze, prin acele mingi lungi în careul nostru. A contat și vântul în cazul nostru, căci punem preț și pe fazele fixe, dar asta este, de acum ne gândim doar la meciul foarte greu, de săptămâna viitoare, cu Craiova”, a menționat Radu Anca.

Reușita Cermeiului a purtat semnătura a doi juniori: pătrundere și centrare perfectă Luca Bodri pentru „capul” lui Ionuț Ianc.  „Stăm mai bine la juniori față de tur. Frații Bodri chiar au debutat bine azi, Sabău, Morar sau Mureșan pot intra și ei oricând. Etapa viitoare revine și Rogojan, avem de unde alege. E lucru bun și pentru ei că pot să joace și să crească. Sunt puțin avantajați jucătorii de bandă, căci e greu să joci cu juniori pe axul central, dar la noi Ionuț Ianc e cel mai bun exemplu că, dacă te pregătești și dai randament, poți juca indiferent de post”, a mai punctat Anca.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button