Petrila – decisiv la revenire, Cristea – omul (în) negru pentru gazde: CS Ineu – Șoimii Șimand 2-3

Petrila - decisiv la revenire, Cristea - omul (în) negru pentru gazde: CS Ineu - Șoimii Șimand 2-3

Prima etapă a returului a venit cu prima sincopă a viceliderului Ligii a IV-a Arad. Ineuanii au cedat toate punctele pe teren propriu cu Șoimii Șimand, la capătul unei partide cu destule evenimente, în special pe final de meci. La scorul de 2-2, la semnalizarea asistentului Cristea li s-a anulat un gol gazdelor, iar pe contraatac „șoimii” au dat lovitura prin Radu Petrila, decisiv la primul meci al stagiunii. Protestele zărăndanilor s-au concretizat și prin eliminările atacantului Păcurar și al „secundului” Balaci.

Cele două formații au pus în scenă o partidă spectaculoasă și în turul campionatului, când tabela s-a oprit la 3-3. Acum, ineuanii erau mari favoriți pe foaie, doar că potențialul ofensiv al acestora a scăzut încă din start și asta pentru că Georgiu e plecat într-o scurtă mini-vacanță, iar Spătaru și-a fracturat, ieri, clavicula și va lipsi o lună de zile. Prima parte a fost destul de echilibrată, cu puține situații de poartă, cea mai importantă aparținându-i lui Păcurar, dar și: „Ni s-a refuzat un penalty clar la Dan Mâneran. Adversarul a intrat cu ambele picioare în față, dar arbitrul s-a trezit să le dea penalty celor de la Șimand la o fază de tot râsul. Hulbăr a respins o minge cu genunchiul spre mijlocul terenului, mingea i-a atins și mâna, dar oricum el se afla în afar careului”, ne-a relatat Cristian Sculici, antrenorul „alb-albaștrilor”. Petrila a marcat fără probleme și scorul pauzei era 0-1.

Amfitrionii au avut replica așteptată după pauză și, în 9 minute, au întors scorul. Remus Păcurar și-a confirmat calitățile de vârf cu două finalizări de efect. La prima a avut și noroc că Vasii a fost surprins la mingea trimisă din unghi, iar la a doua a fost promt să speculeze o centrare bună, din lovitură liberă, a lui Dan Mâneran. Șimăndanii nu s-au descurajat și au egalat cu 7 minute înainte de final. Berar a intrat în centru, i-a pasat inteligent lui Ghergar, care a scăpat perpendicular pe poartă și l-a executat pe Pușcaș. După alte trei minute a venit faza ce a încins cu adevărat spiritele. Karmanoczky a șutat bine, Vasii a fost învins, dar  tușierul Cristea a semnalizat o poziție de offside la Păcurar, pe motiv că ar fi influențat faza. Meciul a fost reluat rapid de oaspeți, Petrila a trecut scurt în careu de Voștinar și a trimis imparabil, cu stângul, sub transversală. 2-3, scor la care s-a și încheiat partida.

„Avem vina noastră pentru acest eșec, iar absențele celor doi mijlocași ofensivi au cântărit și ele foarte mult. Însă, nu cred că meritam să fim penalizați de arbitri, în special de Cristea, care ne-a mai ars și la Sântana sau Chișineu Criș. Au fost două-trei decizii care ne-au defavorizat clar, totul culiminând cu faza din final. Păcurar nu influența deloc faza de gol, iar pe contraatac am luat golul de 2-3. Asta e, eu nu sunt un visător, ci prefer să văd în față realitatea și știam că ne va fi foarte greu, dacă nu imposibil să ținem pasul cu o echipă ca și Crișul. E, totuși, păcat că am pierdut acest meci și nu doar din vina noastră”, a mai spus Sculici.,

Dincolo, Marius Ciubăncan a folosit destul fotbaliști noi, inclusiv juniorii sosiți pe ultima sută de metri, Alin Vasile, Raul Poșta și Cosmin Deloreanu. „Respect punctul de vedere al lui Cristi Sculici, dar, în opinia noastră, fazele pe care le acuză au fost interpretate corect de arbitri. Victoria e foarte importantă, căci ne dă încredere și putere să continuăm să muncim și să creștem. Avem încă probleme cu relațiile de joc, căci avem și noi destui jucători noi în această iarnă, între care mulți copii. Ne bucurăm și de revenirea lui Cosmin Petrila, care a și marcat azi de două ori și va aduce un mare plus în atacul nostru. Alin Vasile e și el un fotbalist care ne va ajuta mult la mijloc, a debutat și el foarte bine”, a menționat Marius Ciubăncan, antrenorul Șimandului.

 

Formatii:

Ineu: Pușcaș – Voștinar, Karmanoczky (86 D. Florea), Iaroș, Hulbăr –  Zdrențan – S. Balaci Sergiu (60 Denis Mâneran), Belei (46 Al. Gligor), Ponta, Dan Mâneran – Păcurar (86 Dragos).

 

Șimand: Vasii  – Balint, Engelhardt, Ruska, Cl. Ujoc – Ghergar, Poșta (80 Mărcuș), Al. Vasile (86 Țigan), Deloreanu Constantin 80) – Petrila, V. Mașniță.

Arbitri: Dorinel Herțeg – Emil Cristea, Sergiu Cîrmaci. Observatori AJF: Ioan Hamza, Corneliu Tiulea

Facebook Comments
5
1

2 comentarii


  1. roata se intoarce!!! cand v-au ajutat arbitrii nu ai zis nimic !acum sariti la gatul lor.Mai bine vede-ti-va de lungul nasului .

    2

    1
    Răspunde

    1. Prima data invata tu sa scrii si mai apoi comenteaza ceva

      3

      0
      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.