Lipova, în fața necunoscutei Hermannstadt II: „O să încercăm să ne impunem jocul, chiar dacă sibienii vor avea mai mulți jucători de la prima echipă”

Lipova, în fața necunoscutei Hermannstadt II: „O să încercăm să ne impunem jocul, chiar dacă sibienii vor avea mai mulți jucători de la prima echipă”

Ambele echipe ce se înfruntă vineri, pe terenul „Independența” din Sibiu, au început returul Ligii a 3-a cu o remiză. Hermannstadt II, în deplasare, la Giarmata (3-3), iar Lipova, pe teren propriu, cu Cermeiul (1-1). Cele două formații sunt și vecine de clasament, pe locurile 10 și 11, „satelitul” viceliderului ligii secunde având cu un punct mai mult decât „alb-albaștrii”.

Teoretic, se anunță un meci echilibrat, deschis oricărui rezultat, cu mențiunea că teamul gazdă poate oferi surprize la nivelul primului „unsprezece”. Cum trupa lui Pelici va juca de abia duminică, tot acasă, cu Pandurii, este posibil ca o parte din rezervele sale să fie utilizate de Bogdan Piko în confruntarea cu „șoimii”. „Am sesizat că la Giarmata au jucat doi-trei fotbaliști de la prima echipă, ca Lupu sau Popa, iar acasă e de așteptat să trimită, poate, și alții. Dar, o să încercăm să ne impunem jocul indiferent de componența formației gazdă, sperăm doar să avem parte de o suprafața bună de joc. Sigur, ne doream să începem anul cu o victorie, dar ne agățăm de lucrurile bune arătate cu Cermeiul, cu dorința de a crește de la meci la meci. Avem un lot bun din punct de vedere numeric, dar și calitativ, e concurență mare pe posturi, iar băieții simt că au de tras în fiecare săptămână pentru un tricou de titular”, a menționat Flavius Sabău, antrenorul lipovanilor.

Față de derby-ul cu Lunca Teuz Cermei, Sabău poate conta și pe fundașul Dulap, care – probabil – va debuta în „alb-albastru”. De altfel, un posibil prim „unsprezece” ar putea arăta astfel: Iliescu – Iova, Calvin, Dulap, Filimon – Deta, Dobrean, S. Popa, C. Poiană – Vasinc, Trabalka.

Delegația lipovanilor va face deplasarea în ziua meciului în orașul de pe Cibin, partida urmând să înceapă la ora 15.

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.