Augustin Călin prefațează meciul cu UTA: „Ne respectăm adversarul, dar întotdeauna Baloteștiul s-a moblizat cu echipele de tradiție”

Augustin Călin prefațează meciul cu UTA: „Ne respectăm adversarul, dar întotdeauna Baloteștiul s-a moblizat cu echipele de tradiție”

Echipa fanion a Aradului are la activ trei dispute oficiale cu CS Balotești, din care nu a ieșit tocmai bine. În stagiunea trecută, arădenii câștigau în comuna ilfoveană cu 4-2,  dar pierdeau suprinzător acasă, cu 2-1. Meciul s-a jucat pe 25 mai, ocazie cu care UTA lui Laurențiu Roșu pierdea definitiv trenul pentru promovarea directă în Liga 1. Atunci pe banca Baloteștiului se afla Augustin Călin, revenit între timp la cârma echipei. Dar și fără acesta, „roș-albaștrii” smulgeau remiza (2-2) la Șiria, în turul prezentei ediții de campionat, în meciul celebrei faze din care arădenii au luat două goluri din aceeași lovitură liberă.

Înainte disputei de sâmbătă, combatantele sunt despărțite de trei puncte. Baloteștiul este pe poziția 17-a, retrogradabilă, cu 23 de puncte și își pune mari speranțe într-un rezultat pozitiv cu vecina de pe locul 13 în clasament. „Din punctul meu de vedere nu există o echipă favorită la partida din weekend. Sunt puncte importante în joc, dar nu cred că va fi un meci decisiv pentru salvarea de la retrogradare. Un rezultat bun al nostru îl văd mai degrabă ca pe o infuzie de moral și încredere pentru partidele ce vor urma. Ne respectăm adversarul, cunoaștem valoarea UTA-ei, dar mai ales tradiția acestui club și-mi amintesc că Baloteștiul s-a mobilizat mereu cu aceste echipe cu nume și tradiție. Chiar ultimele două rezultate directe spun acest lucru, nu e puțin lucru să nu pierzi cu UTA două meciuri la rând în deplasare. De victoria din finalul campionatului trecut îmi amintesc și eu cu plăcere, căci băieții au făcut unul dintre cele mai bune meciuri sub comanda mea”, ne-a mărturisit Augustin Călin.

Bineînțeles, acesta este la curent cu schimbările de la nivelul bănci tehnice utiste. „Este clar că venirea domnului Ionuț Popa a creat și creează o emulație la club și echipă. Prin urmare, știm că vom întâlni o echipă foarte motivată, ce va juca și cu entuziasmul ce ți-l dă munca cu un antrenor cu experiența și rezultatele domnului Popa. Să nu uităm că UTA a fost egala celor de la Hermannstadt, aceeași echipă ce o învingea cu 3-0 pe Steaua în Cupa României. Arădenii au moral, încredere și un meci oficial în plus față de noi în acest an”, a adăugat tânărul tehnician al ilfovenilor, (re)venit în fotbalul românesc după o experiență ca „principal” în Algeria.

Într-adevăr, în acest an, Baloteștiul a disputat un singur meci oficial. Se întâmpla pe 25 februarie, când pierdeau cu 4-1 pe terenul vecinilor din Afumați. Apoi, căderile masive de zăpadă au oprit fotbalul, iar runda trecută ilfovenii și-au luat la „masa verde” punctele cu Olimpia. „Din acest punct de vedere, UTA e mai avantajată. Are 90 de minute oficiale în plus în picioare, e mai conectată cred la miza campionatului. Noi, deși am jucat un amical cu Snagovul (n.a. terminat la egalitate, 1-1), nu e același lucru. De asemenea, nu pot să uit că în acea săptămână în care Bucureștiul a fost sub cod roșu de ninsori, noi nu ne-am antrenat deloc, nici măcar la balon sau în sală. Dar, eu zic că suntem pregătiți de meciul de sâmbătă și terenul, de asemenea. Nu am intrat deloc pe el în acest an, tocmai ca să-l protejăm”, ne-a mai mărturisit Călin.

În absența atacantului Nica, suspendat pe termen nelimitat de clubul ilfovean pentru o altercație verbală cu antrenorul, principalele arme ofensive ale Baloteștiului devin frații Herea. „Ovidiu s-a acomodat repede, parcă e de-o viață la noi, iar Claudiu are și el mare foame de goluri. Nu uită că i-a marcat o „dublă” UTA-ei înainte de a pleca la Sfântu Gheorghe, va încerca să repete performanța și sâmbătă”, a încheiat „principalul” ilfovenilor.

Așadar, în afara lui Nica, Baloteștiul nu are alte probleme de lot. Cu ocazia victoriei fără joc, contra Olimpiei, Neagu și Mihai și-au ispășit runda de suspendare pentru cumul de cartonașe galbene.

FOTO: Ciprian Petcuț

4
1

2 comentarii


  1. Nu a vorbit nimeni pana acum cat de prost am jucat cu Hermanstadt etapa trecuta. Toata lumea a fost multumit ca am dat un gol cu mana si am scos un egal. Ei, eu eram foarte furios dupa meci, noi, UTA tragem de timp ca sa obtinem egal acasa, in ciuda declaratiilor anterioare ca jucam la victorie fiecare meci. Sibiul a avut 2-3 ocazii clare de gol, numai norocul nostru a fost ca au dat pe langa. Daca cel putin una dintre ele intra alta era atmosfera aici pe sportarad. Nu vad cu ce a contrinuit Ionut Popa, si Todea putea sa aiba norocul ca Curtuius sa dea un gol cu mana, Curtuius, care in rest numai la pamant se da cersind pt fault, are ochii pe arbitru mai mult decat pe minge, e jenant. Prima repriza am fost 0 barat, a 2.-a am avut ocazia lui Petra si un cap frumos a lui Curtuius, foarte putin pt 90 de minute!!! Sunteti suporteri de rezultat cu totii. Eu ma astept de la UTA sa joace fotbal, dar numai asta nu face. Pun pariu ca echipa U17, care tocmai a batut Craiova joaca mai frumos ca echipa seniorilor. Nici nu conteaza daca retrogradam, in primul rand trebuie sa avem echipa, ceea ce nu avem. Sezonul asta nu mai conteaza deloc. E timp de reconstructie, nu de rezultate! Si ce daca picam in Liga3? Toti cei ce vin de-acolo au echipa mai competitiva ca noi. Echipa si jocul prestat ar trebui sa fie tinta nr. 1, nu liga, nu antrenorul, nu SCU, nu Falca, nu Meszar, si nici nu stadionul. Toate astea sunt importante, normal, dar fara echipa ce joaca fotbal, ce vreti?

    8

    6
    Răspunde

  2. Așa e. ! Dar altfel se judeca jocul in actualele circumstanțe . Pretențiile sunt minime,condiția actuala e să exiști . O repornire din C nu ar da bine nici la puținii sponsori nici conducerii tehnice. Când te izbește o mașină prima data ți se face o resuscitare .Daca îți revii poți să-ți cauți și portofelul. !!

    2

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *