Trei din trei, cu tot cu derby-ul Vestului, în „6-9”: FCC ICIM Arad – SCM Timişoara 66-64

Trei din trei, cu tot cu derby-ul Vestului, în „6-9”: FCC ICIM Arad - SCM Timişoara 66-64

Ca o echipă ce se respectă, FCC ICIM Arad a câştigat şi meciul trei al grupei valorice 6-9, de la Oradea. Un derby de clasament, dar mai ales al Vestului, cu SCM Timişoara, disputat pe muchie de cuțit.

Timişorencele au câștigat trei sferturi din patru, dar arădencele şi-au trecut în cont succesul final. Și asta datorită unui sfert secund jucat la intensitate maximă, diferenţa calculată la finalul acestuia dovedindu-se decisivă.

Totuși, finalul a fost incandescent, cu Lloyd, care, din cele două „libere” a marcat doar una, plus un atac irosit ulterior. De partea cealaltă, ultimul cuvânt l-a avut Hadzovic (sărbătorita zilei), cu o „liberă” în ultimele secunde. La final caseta statistică a arătat faptul că Timişoara a avut doar 5 marcatoare, unele procentaje mai bune, pe când FCC ICIM-ul a avut soluții și pe bancă.

Așdar, trupa lui Bogdan Bulj a pus clar mâna pe locul 6 înainte de play-off şi încearcă să răstoarne calculele în sferturi, în faţa ocupantei poziţiei a treia, CSU Braşov.

Pentru FCC ICIM Arad au jucat și au marcat împotriva Timișoarei: Coker 14, Poole 12 (2×3), Hadzovic 11 (2×3), Wingate 9, Ferenczi 7 (1×3), Mercea 6 (2×3), Tavic 5 și Nagy 2.

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *