ICIM-ului îi convine statutul de outsider cu Brașovul: „Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a trece în semifinale”

ICIM-ului îi convine statutul de outsider cu Brașovul: „Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a trece în semifinale”

FCC ICIM Arad şi-a păstrat locul 6 şi după turneul de la Oradea. „Galben-albastrele” au obținut două victorii lejere, cu Târgu Mureş și Alba Iulia şi una în care au dominat prima repriză, tremurând puţin pe final, cu Timişoara. „Sunt mândră de echipa noastră. Am jucat ca o echipă adevărată toate cele trei partide. Am fost ca un întreg, cum am mai dovedit-o în acest sezon. Am luptat împreună, ne-am făcut treaba şi acum privim cu încredere spre duelurile viitoare”, a spus căpitanul echipei arădene, Brankica Hadzovic, la capătul turneului de pe Crișul Repede.

Locul 6 scoate în faţa Aradului, în sferturi, incomoda echipă a Braşovului. Se va juca sistem cel mai bun din trei partide, cu primul duel, sub Tâmpa, pe 30 martie. „Ne plac astfel de provocări, mai ales atunci când pornim cu şansa a doua. Pentru că are avantajul terenului propriu, Braşovul are 51% şanse. Dar să fie toată lumea convinsă că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a trece în semifinale”, a spus preşedintele grupării arădene, Marcel Urban.

În sezonul regulat, dacă în tur, la Arad, CSU s-a impus cu 94-80, în meciul retur, de la Braşov, FCC ICIM a câştigat cu 66-63.

3
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *