Stranieri aradeni

Man a debutat în tricoul naționalei mari, se activează clauza de 100 de mii de euro între UTA și FCSB?





Echipa națională a României a câștigat al doilea meci de pregătire consecutiv, 1-0 în fața Suediei, echipă calificată la Campionatul Mondial din vară. Mai mult, „tricolorii” rămân neînvinși la Craiova, acolo unde au disputat al șaptelea meci din istorie. În prealabil, pe arena „Ion Oblemenco”, acolo unde s-a întors după 14 ani, România a obținut 5 victorii și două remize în istoria sa.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 57, aflat la primul său gol pentru prima reprezentativă. Atacantul lui Mouscron fusese introdus pe teren cu doar trei minute mai devreme. El a finalizat la colțul lung, din banda dreaptă, după un dribling în interior.

Arădeanul George Țucudean, omul victorie din Israel, a fost titular în atacul lui Cosmin Contra. Selecționerul i-a oferit bucuria debutului lui Dennis Man, care l-a înlocuit pe Stanciu cu 3 minute înainte de final și care a avut destui susținători în tribune, printre care și pe tatăl său, Cristi (ambii foto). Mijlocașul ofensiv al lui FCSB a avut și o mare ocazie de gol, dar mingea i-a sărit din gazonul execrabil în momentul finalizării. Mai departe, conform declarațiilor lui Codru Grădinariu, făcute în urmă cu o săptămână la TV Arad, clauza de 100 de mii de euro dintre FCSB și UTA se activează automat chiar dacă Man a debutat la naționala mare într-un amical.

Tătărușanu – Manea, Săpunaru, Grigore (Nedelcearu, 83), Toșca – Pintilii, Marin (Anton, 70) – Mitriță (Rotariu, 54), Stanciu (Man, 87′), Chipciu (Grozav, 61) – Țucudean (Keșeru, 63) a fost echipa aliniată de România în fața suedezilor.









5 comentarii

  1. Va gasi ciobanul si slugile lui,un tertip,prin care debutul lui Man,sa nu se contabilizeze!
    Se vorbea deja ca doar in meciuri oficiale!Cred ca nici atomicii slugarnici,MiMi,Argaseala.si chiar Dica,cu p..mica,gura mica,nu s-ar fi asteptat ca Denis sa debuteze!Bravo Denis,respecte Contra!Ma mandresc cu ei,Tucudean si Man, pt.ca sunt aradean!Cum sa nu ma bucur?Daca Man ar fi si dat lobul spre gol,era ceva sublim!
    Este timp Denis!Timpul le va rezolva pe toate!Ai totul inainte!
    Sa nu ne uiti!Atat!Esti o marfa de sacosa a lui Becali!De tine depinde in rest!
    Felicitari!

    0
    0
  2. Sigur nu primim banii de la cioban,ăla face ce vrea în fotbalul din România,parcă şi FC Braşov trebuia să primească bani de la el ….echipa a murit ,el a rămas cu banii….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button